Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Florin Cîțu: De luni, o să fiu preşedintele PNL. USR, cu mine vor discuta de luni şi nu îi roagă nimeni să vină la guvernare

VIDEO | Florin Cîțu: De luni, o să fiu preşedintele PNL. USR, cu mine vor discuta de luni şi nu îi roagă nimeni să vină la guvernare

VIDEO | Florin Cîțu, declarații după consultările de la Cotroceni / Florin Cîțu Sursa: MEDIAFAX FOTO

Premierul Florin Cîţu, a anunțat, miercuri seară, că începând de luni el va fi noul președinte al PNL, iar cei de la USR PLUS trebuie să înţeleagă că de luni vor discuta cu el dacă mai vor sau nu să revină la guvernare, pentru că nu va sta nimeni să îi roage să revină. El a afirmat că va fi garantul reformelor din programul de guvernare cu sau fără USR PLUS coaliție.

„Să clarificăm ceva foarte simplu în această seară. De luni, o să fiu preşedintele PNL şi vom discuta altfel. Ceea ce trebuie să înţeleagă cei de la USR, cu mine vor discuta de luni şi nu îi roagă nimeni să vină la guvernare. Asta vreau să le spun. Am tot văzut în această perioadă cum PNL a fost terfelit şi imaginea PNL a fost terfelită cu ajutorul chiar al contracandidatului meu care a încercat să se folosească de USR în lupta cu mine, cu moţiune de cenzură, cu această imagine. De luni, lucrurile se schimbă”, a declarat Florin Cîţu, miercuri, la B1 TV.
Șeful Guvernului a subliniat că şi-ar dori ca actuala coaliție să meargă mai departe, întrucât consideră că este este cea mai bună soluţie în acest moment, dar nu stă se se roage de nimeni. El spune că reformele din programul de guvernare vor continua indiferent de formula în care se va regăsi coaliția de guvernare.
„Vreau să meargă mai departe această coaliţie. Pentru mine –  şi vă spun foarte sincer – este cea mai bună soluţie în acest moment până în 2024 această coaliţie. Dar nu ne rugăm de nimeni. PNL nu se roagă de nimeni. Sunt garantul reformelor din Programul de guvernare şi voi face aceste reforme, voi merge mai departe, şi PNRR, şi PNI, şi toate reformele din Programul de guvernare cu sau fără partenerii noştri. De preferat aş vrea cu ei, dacă se poate, dar dacă nu, românii nu vor suferi, românii vor avea parte de reformele pe care le-am promis”, a precizat Florin Cîţu.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
O navă a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș, 13 marinari sunt daţi dispăruți. Este alertă în Marea Neagră!
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Mirela Vaida a făcut haz de relația cu soacra ei: „Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiul”
Cancan.ro
Daiana Prodan a 'DEMASCAT-O' pe Claudia Ion de la Insula Iubirii. De ce ar fi mers în Thailanda, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!