Prima pagină » Știri politice » Geoană vrea funcția de comisar european a României pentru PSD

Geoană vrea funcția de comisar european a României pentru PSD

Geoană vrea funcția de comisar european a României pentru PSD
Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat că social-democraților ar trebuie să le revină în 2014 funcția României de comisar european, el adăugând că țara noastră ar trebui să țintească, dincolo de un portofoliu important pentru acesta, și poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene.

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat că social-democraților ar trebuie să le revină în 2014 funcția României de comisar european, el adăugând că țara noastră ar trebui să țintească, dincolo de un portofoliu important pentru acesta, și poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene.

„E un element de normalitate, prim-ministrul este social-democrat și Victor Ponta cred că are o obligație față de familia noastră politică ca în viitoarea Comisie, care este un for politic, să avem din partea unui Guvern condus de un social-democrat un comisar care să facă parte din familia social-democrată”, a afirmat Geoană sâmbătă.

Întrebat dacă au fost discuții în USL în această privință, Geoană a spus că nu intră în discuția internă a USL, care trebuie decisă de liderii partidelor membre, însă a amintit că precedenții comisari europeni ai României au provenit din familiile liberală și populară, iar acum inclusiv liderii Partidului Socialiștilor Europeni se așteaptă ca noul comisar european al României să provină din rândurile PSD.

„Și poate mai puțin important decât culoarea politică, este ce portofoliu va avea. Și unul, apropo de ambiția României, cred că ar trebui să țintim o poziție viitoare de vicepreședinte al Comisiei. România are potențial de negociere și o influență regăsită astfel încât să putem ținti un portofoliu important, dar și o poziție politică pentru viitorul comisar la conducerea Comisiei Europene”, a spus Geoană.

De asemenea, întrebat dacă se va înscrie pentru a candida din partea României la funcția de secretar general al NATO, Geoană a spus că înainte de a se decide cine va candida, trebuie stabilită o decizie oficială a statului român dacă urmărește această funcție, iar în obținerea acesteia nu ajută contradicțiile interne.

El a arătat că, la fel ca și funcția de secretar general al NATO, și cea de secretar general al ONU trebuie să revină în 2015 zonei Europei Centrale și de Est, iar poziții însemnate se vor deschide în următorii doi ani și la nivelul OSCE și Consiliului Europei, iar România trebuie să aibă ambiția să le țintească, chiar dacă nu le va obține pe toate.

„Există un carusel al funcțiilor mari în plan internațional pe care România trebuie să le țintească, nu le putem obține pe toate, fără îndoială, dar a intra în competiție, a fi ambițioși, este un lucru obligatoriu (…) Înainte să vorbim despre cine va candida, să hotărâm dacă vrem să candidam, apoi ce persoană și apoi să tragem împreună, cu toții, pentru acea persoană, persoane, pentru a avea poziții cât mai multe în aceste instituții”, a mai spus senatorul PSD.

Eurodeputatul PSD Ioan Mircea Pașcu a declarat, la finalul lunii aprilie, pentru MEDIAFAX, că Mircea Geoană este „categoric” un candidat viabil la funcția de secretar general al NATO, deoarece a fost ministru de Externe, iar turneul întreprins recent în SUA a vizat obținerea sprijinului în acest sens.

El a arătat că funcția de secretar general al NATO este de obicei atribuit unui ministru de Externe sau al Apărării, fost sau actual, care s-a remarcat pozitiv în privința contribuției aduse Alianței, iar Geoană se înscrie, deoarece are și un profil european, nu doar în planul NATO.

Senatorul PSD Mircea Geoană declara, în aceeași perioadă, pentru MEDIAFAX că, vizita recentă în Statele Unite ale Americii a pledat ca funcția de secretar general al NATO să revină în 2014 uneia dintre țările nou aliate la organizație, afirmația sa fiind făcută în contextul informațiilor privind o eventuală candidatură a sa pentru acest post.

Informații privind o candidatură a lui Mircea Geoană la postul de secretar general al NATO au fost vehiculate în presa română.

De altfel, Damon Wilson, vicepreședintele executiv al Consiliului Altantic (grupul strategic american de promovare a politicilor NATO), a scris pe contul său de Twitter că Mircea Geoană este „un candidat credibil pentru funcția de Secretar general al NATO”.

În presă au apărut și informații referitoare la o candidatură a președintelui Traian Băsescu pentru acest post, negate însă de Administrația Prezidențială.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nava morții a ajuns în Canada / Un pasager de pe MV Hondius, testat pozitiv pentru hantavirus
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Mihai Trăistariu, reacție tranșantă după locul 3 al României la Eurovision: ,,Nu poți face..''
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Piatra Teiului, marele viaduct de pe lacul Bicaz. Cum s-a schimbat locul de la porțile Moldovei, Bucovinei și Transilvaniei
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
Două zodii intră într-o perioadă de aur începând cu 21 mai. Se vor afla sub o stea norocoasă, apar oportunități importante și se anunță reușite în plan financiar și sentimental
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Am aflat cine este iubitul secret al Alexandrei Căpitănescu. Este muzician și el!
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit o semnătură chimică ascunsă care ar putea dezvălui viața extraterestră