Nunta liderului AUR cu aleasa inimii sale, Ilinca, a reunit mii de oameni, în comuna Măciuca, din Vâlcea, și a fost un eveniment puternic mediatizat unde au participat vedete de televiziune, familiile mirilor, rude, prieteni dar și oameni dornici să participe la petrecere. Astăzi, după 4 ani, George Simion îi mulțumește pe o rețea de socializare, soției sale, Ilinca, pentru că îi este în continuare alături, iar mesajul său este completat cu câteva mii de felicitări din partea simpatizanților.
Nunta lui George Simion a constituit evenimentul de referință al anului iar imaginile au curs pe televiziuni și site-uri. O combinație de târg tradiţional cu mici şi bere și miting politic, așa cum a caracterizat o parte a presei nunta lui Simion, evenimentul a atras atenția inclusiv unor personalități din străinătate. Mirii şi invitaţii nu au fost deranjaţi nici de alerta cu bombă anunţată cu scurt timp înainte de cununia religioasă. Ceremonia a fost oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, venit special la nunta de aur de la Măciuca.
De la primele ore ale zilei, mii de oameni, veniţi din toată ţara, şi-au pus ia pe ei şi au luat drumul Măciucii. Nu au vrut să lipsească pentru nimic în lume de la festinul cu mici, sarmale şi vin de Drăgăşani. De pe scena instalată în câmp, mai mulţi artişti autohtoni au întregit atmosfera de festival. Printre oaspeţi au fost şi politicieni ai partidelor suveraniste din Polonia şi Serbia.
„Am planificat o excursie în România, pentru că ni s-a părut o ţară frumoasă. Iar George a spus: dacă vii în excursie, trebuie să vii şi la nunta mea. De aceea suntem aici, acum”, a spus Robert Winnicki, partidul Confederaţia Polonia.
„Aici avem legume pentru cine nu vrea să mănânce carne, sau folosim legumele ca și garnitură langă carne. Avem 40,000 de sarmale, avem 40 de berbecuți, în medie la 17 kilograme”, a declarat unul dintre bucătari.
Pe lângă emoţiile specifice evenimentului, au fost şi incidente care au ridicat pulsul tuturor. Înainte de cununia religioasă, a venit şi o ameninţare cu bombă care s-a dovedit a fi alarmă falsă. Mirii nu şi-au dorit de la invitaţi nici bani, nici cadouri.
Acum, cei doi așteaptă al doilea copil, după primul băiețel, Radu. Ilinca a publicat prima imagine cu burtica de gravidă și a anunțat că familia lor urmează să se mărească.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilinca-simion-este-insarcinata.jpg)
La 4 ani de la evenimentul în care și-au unir destinele, George Simion îi mulțumește Ilincăi printr-un mesaj de dragoste.
„4 ani! Mulțumesc, iubita mea”, a scris George Simion pe Facebook.