Prima pagină » Știri politice » Grindeanu explică de ce aproape 30% au votat pentru trecerea PSD în opoziție. ”Poate să fie și dorința de a nu intra într-o COALIȚIE așa de largă”

Grindeanu explică de ce aproape 30% au votat pentru trecerea PSD în opoziție. ”Poate să fie și dorința de a nu intra într-o COALIȚIE așa de largă”

„Probabil că există o nemulțumire față de o anumită formă de negociere politică pe ministere”, spune Sorin Grindeanu. Liderul PSD explică votul masiv, dat duminică, pentru rămânerea în opoziție. 

1.247 de voturi au fost împotriva intrării la guvernare, din totalul de 4.500. Peste 3.300 s-au pronunțat „pentru”.

„Poate să fie și dorința de a nu intra într-o coaliție așa de largă și de a încerca să ne reorganizăm în opoziție, unde faci mai ușor aceste lucruri”, continuă liderul interimar al PSD.

Însă, în opinia sa, procentul covârșitor, de 71,5%, este pentru intrarea la guvernare. Adică, un procent mai mare decât s-ar fi așteptat.

Duminică, social-democrații se reunesc din nou pentru a vota echipa cu care Partidul Social Democrat va merge în noul guvern, vicepremier, plus șase ministere.

Doritorii își pot depune candidaturile până duminică, la ora 12:00 la secretariatul partidului.

CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fostul prinț Andrew, fratele regelui Charles, reținut în Marea Britanie. BBC: Este suspectat de abuz în funcție publică
Digi24
Alertă în Marea Britanie. Cum acționează bandele de infractori din România și Albania care au terorizat cartierele rezidențiale
Cancan.ro
Cătălin Măruță a dat lovitura, după plecarea de la Pro TV! S-a întâmplat în doar 60 de minute
Prosport.ro
FOTO. Două handbaliste de top de la CSM București se iubesc! Ce au dezvăluit jucătoarele de Sf. Valentin
Adevarul
Miza de la Washington. Poate participarea lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii să spele imaginea democrației române după anularea alegerilor?
Mediafax
Două mari mituri despre Brâncuși, făcute praf chiar de ziua Maestrului
Click
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Digi24
Imagini virale: o jurnalistă a intrat beată în direct în timpul transmisiunii de la Jocurile Olimpice. „Nu e nimic rău în asta”
Cancan.ro
Cum își scuză gestul Emil Mortu, românul care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Ce i-a putut spune judecătoarei care se ocupă de cazul lui
Ce se întâmplă doctore
Actrița din Baywatch, diagnosticată cu cancer de sân. Declarațiile sfâșietoare: Nu am cum să mă vindec...
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
Michael Schumacher și cele 5 citate care i-au definit cariera de 7 titluri în Formula 1
Descopera.ro
Mormântul pierdut al Cleopatrei, posibil găsit?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Sindromul Stendhal: De ce poate frumusețea extremă să devină un pericol pentru sănătate?