Prima pagină » Știri politice » Hrebenciuc: Toate proiectele legislative vor trece până la 1 iulie, vă garantăm acest lucru

Hrebenciuc: Toate proiectele legislative vor trece până la 1 iulie, vă garantăm acest lucru

Vicepreședintele Camerei, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, a declarat, marți, că toate proiectele aflate în circuitul legislativ în acest vor trece până la 1 iulie, deputații urmând să lucreze "pe bandă rulantă", chiar și joi și vineri.

Vicepreședintele Camerei, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, a declarat, marți, că toate proiectele aflate în circuitul legislativ în acest vor trece până la 1 iulie, deputații urmând să lucreze „pe bandă rulantă”, chiar și joi și vineri.

„Săptămâna viitoare este ultima de campanie electorală și am luat decizia în unanimitate să finalizăm campania electorală și ne vedem pe 12 iunie dimineață, iar la ora 15.00 premierul va ține o alocuțiune în Parlament pe probleme europene. Toate proiectele legislative vor trece până la 1 iulie. Vă garantăm acest lucru”, a spus Hrebenciuc.

El a opinat că la Cameră nu sunt multe restanțe legislative, amintind de perioadele când în lucru se aflau circa 1.000 de proiecte de lege.

„Gândiți-vă că au fost perioade când aveam o mie de legi în Parlament. Acum pentru 100 și ceva de legi. Chiar nu e problemă. Multe sunt pentru respingere. Le terminăm în două săptămâni cât mai este până la vacanta parlamentară. O să lucrăm în flux continuu și le vom acoperi. Vom lucra și joi și vineri”, a spus Hrebenciuc.

El a precizat că în săptămâna care urmează după alegeri se va discuta și despre cazul Borbely.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție la țânțari! Virusul care poate deveni o amenințare
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Alarmă aeriană, după reuniunea liderilor europeni de la Kiev. Doi au fost duși într-un adăpost
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?