Prima pagină » Știri politice » Iohannis, atac deschis la PSD-ALDE, de Ziua Națională. „De teama justiției și statului de drept unii inventează scenarii despre un altfel de stat”

Iohannis, atac deschis la PSD-ALDE, de Ziua Națională. „De teama justiției și statului de drept unii inventează scenarii despre un altfel de stat”

Iohannis, atac deschis la PSD-ALDE, de Ziua Națională. „De teama justiției și statului de drept unii inventează scenarii despre un altfel de stat
Președintele Klaus Iohannis s-a lansat într-un atac deschis la adresa PSD și ALDE chiar în discursul la recepția de Ziua Națională de la Cotroceni. Fără a nominaliza, șeful statului a făcut referire la „statul paralel" invocat de actuala putere, susținând că „de teama justiției și statului de drept unii inventează scenarii despre un altfel de stat". Președintele a făcut un elogiu al protestatarilor, care au reacționat față de „acea parte a clasei politice care încă mai crede că poate abuza de putere și acționa fără nicio răspundere în scopuri partizane"

„Mi-aș fi dorit ca în ultimul an, cu atât mai mult cu cât este anul premergător Centenarului, să fi văzut o mai mare preocupare a decidenților politici pentru consolidarea democrației în țara noastră, a independenței justiției și pentru întărirea practicilor de guvernare în beneficiul tuturor românilor, nu al unor grupuri. Vedem, în schimb, o mare preocupare pentru identificarea unor teme paralele cu așteptările românilor și cu interesele strategice pe termen lung ale țării noastre. De teama justiției și a statului de drept, unii inventează scenarii despre un alt fel de stat. Nu știu cui pot folosi aceste ficțiuni, dar sunt convins că viitorului României, nu”, a spus președintele, cu referire la retorica actualei puteri privind existența unui „stat paralel”. 

Totodată, Iohannis a făcut un elogiu al protestatarilor despre care a spus că „au ieșit în stradă pentru a apăra democrația”, atât în primele luni ale anului 2017, cât și acum când se încearcă schimbarea legilor justiției. 

„S-au folosit cuvinte dure pentru a descrie ceea ce s-a întâmplat la începutul acestui an – clivaj, dezbinare, ruptură. Eu, dimpotrivă, am văzut în evenimentele de la începutul acestui an, dar și în cele de acum câteva zile, o Românie mai solidară ca niciodată în jurul unor valori și principii, o țară trează și determinată, cu cetățeni care au manifestat pentru a apăra democrația și statul de drept, având în gând un singur lucru: viitorul țării lor. Existența unei societăți active, capabilă să sancționeze erorile și derapajele politicienilor și să-și susțină clar așteptările este marele câștig al anului care stă să se încheie. Mobilizarea civică fără precedent în epoca postcomunistă este dovada maturității depline la care a ajuns societatea românească. Maturitate care, din păcate, nu se regăsește și în acea parte a clasei politice care încă mai crede că poate abuza de putere și acționa fără nicio răspundere în scopuri partizane. Sunt acei politicieni care își doresc să țină România captivă în trecut, pentru folosul lor personal, și sunt dispuși să facă orice compromis pentru a-și atinge obiectivele, chiar dacă asta înseamnă să devieze România de la parcursul său euro-atlantic„, a spus Iohannis. 

Șeful statului a adăugat că România se află în fața unei alegeri fundamentale pentru viitorul său. „Continuăm, cu mai multă consecvență, pe drumul pe care, cu eforturi și de multe ori cu sacrificii, ne-am înscris de un deceniu, sau facem pași înapoi și riscăm să ne întoarcem în trecut?”

Pe 17 noiembrie, Comitetul Executiv Național al PSD a adoptat, cu unanimitate de voturi, o rezoluție prin care susțin că există un „stat paralel și ilegitim”, care încearcă să preia controlul asupra puterii legitim constituite prin alegeri libere și corecte și pe care Klaus Iohannis îl tolerează.

„PSD a analizat situația tensionată prezentă în spațiul public din cauza numeroaselor informații despre abuzurile grave ale unor persoane care activează, au condus sau încă mai conduc instituții publice de forță și care indică în mod clar existența unui așa-numit «Stat Paralel și Ilegitim», care încearcă să preia controlul asupra puterii politice, legitim constituită prin alegeri libere și corecte, reprezentând un pericol de natură să îngrijoreze opinia publică”, se arată în rezoluția adoptată în ședința Comitetului Executiv Național al PSD, desfășurată la Băile Herculane.

Lideii PSD constată existența mai multor „vulnerabilități” ale statului de drept, care sunt speculate de „Statului Paralel și Ilegitim” pentru a-și impune controlul asupra puterii politice și judecătorești. „Rezultă că «Statul Paralel și Ilegitim» folosește resursele financiare publice și instrumentele specifice autorității de stat pentru a-i intimida, șantaja sau a-i înlătura pe decidenții politici care susțin sau promovează modificările legislative menite să readucă puterile statului în matca lor constituțională, în acord cu principiile democratice și cu drepturile și libertățile fundamentale ale omului”, susțin social-democrații.

Potrivit rezoluției, statul paralel și-ar disimula acțiunile sub pretextul luptei anticoruție având ca scop „hărțuirea și decapitarea puterii politic legitim alese”. Astfel, provocarea eșecului implementării programului de guvernare țintește diminuarea susținerii pentru partidele de guvernământ. „Așadar, din dorința de a deține controlul asupra puterii politice, «Statul Paralel și Ilegitim» adoptă o conduită anti-națională și anti-cetățenească, fiind dispus să blocheze toate politicile publice de creștere a veniturilor populației, de creare de locuri de muncă, de susținere a capitalului autohton sau de reformare a Justiției”, consideră conducerea PSD.

Social-democrații îi impută președintelui României lipsa de reacție față de abuzurile „statului paralel”. „Tolerând toate aceste abateri grave de la litera și spiritul Constituției, Președintele României încalcă una dintre principalele sale atribuții, respectiv aceea de a «veghea la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților statului»”, consideră liderii PSD.

Pe de altă parte, aceștia elogiază eforturile presei pentru apărarea democrației și pentru demascarea abuzurilor menționate.

„Având în vedere toate aspectele de mai sus, PSD își manifestă susținerea totală a majorității parlamentare PSD-ALDE, pentru adoptarea pachetului de legi care să asigure reformarea sistemului de Justiție, conform deciziilor CCR și Directivelor Europene, care să garanteze stoparea abuzurilor și aplicarea acelorași principii de bază care guvernează actul de justiție în toate țările europene cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Pachetul cu modificările legislative necesare în domeniul justiției reprezintă singurul instrument legal, democratic și constituțional pentru garantarea respectării întocmai a drepturilor fundamentale prevăzute de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, concretizată în asigurarea unei reale independențe a judecătorilor pentru exercitarea și înfăptuirea actului de justiție”, se spune în documentul citat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A confirmat! AUR îl ia în calcul pe CĂLIN GEORGESCU pentru funcția de PREMIER
Digi24
Mesajul surprinzător al lui Friedrich Merz: „Nu le-aş recomanda copiilor mei să meargă în SUA, la studii sau la muncă”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Pactul Bolojan-Orban: Planul secret pentru reîntregirea PNL și eliminarea influenței PSD
Mediafax
Favorita la câștigarea Eurovisionului ar putea influența retragerea Israelului din concurs
Click
Horoscop săptămâna 15-21 mai. Patru zodii trag lozul norocos și fac schimbări importante în viața lor
Digi24
Traian Băsescu spune cine este „liberalul 100%” pe care l-ar vedea în funcția de premier. „Nu-l pune nimeni sub semnul întrebării”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
De ce doi șoferi cu aceeași mașină plătesc RCA diferit? Cât costă asigurarea auto în 2026 și care sunt tarifele de referință
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Știința statului jos: ce funcții ale scaunului chiar contează pentru spate și concentrare (P)