Prima pagină » Știri politice » Klaus Iohannis dezvăluie ce a văzut când l-a avut în față pe Victor Ponta la prima dezbatere televizată

Klaus Iohannis dezvăluie ce a văzut când l-a avut în față pe Victor Ponta la prima dezbatere televizată

Iohannis, în "Primul pas" despre întâlnirea televizată cu Ponta: Am avut impresia că am în fața ochilor imaginea clasică a micului tocilar care nu știe ce să scrie nici dacă-l lași cu toate materialele pe masă. PSD nu își crește șansele la parlamentare dacă rămâne la guvernare

Klaus Iohannis susține în noua sa carte, „Primul pas”, că oamenii nu vor vota mai mult PSD dacă acest partid „stă mai mult la guvernare” și că nu există indicii că social-democrații cresc în sondaje. Șeful statului a precizat că și-a atenționat susținătorii încă din timpul campaniei prezidențiale că nu este obligatoriu ca Guvernul Ponta să cadă dacă el va ajunge președinte.

„Unii sunt dezamăgiți că nu s‑a întâmplat asta, unii sunt surprinși, iar alții sunt plăcut surprinși. Dar și atunci am fost foarte convins, ca și acum, că, dacă vor urma alegeri parlamentare, vom avea o schimbare de majoritate. Toate sondajele de până acum indică faptul că lucrurile se îndreaptă într-o astfel de direcție, iar cetățenii înșiși au arătat asta prin vot, și anume că vor o schimbare. Însă schimbarea majorității parlamentare se produce fie prin alegeri, fie prin schimbarea opțiunii partidelor din Parlament. Care lucru se va intampla primul, acela va duce la schimbarea guvernului. In orice caz, PSD nu iși crește șansele la alegerile parlamentare dacă rămane, in continuare, la guvernare. Oamenii nu votează mai mult. PSD dacă acest partid stă mai mult la guvernare. Poate dimpotrivă. E posibil să incerce să‑și creeze anumite avantaje, dar e puțin probabil că va reuși. Nu există indicii că PSD‑ul crește in procente, in timp ce PNL‑ul scade. Dimpotrivă”, apare într-un fragment obținut de gândul din volumul „Primul pas”.

Președintele dezvăluie în cartea sa că în timpul dezbaterilor televizate din campania prezidențială, Victor Ponta i s-a părut „un tip care vrea să convingă prin ceva ce nu are”.

„A venit în platou însoțit de un întreg alai: personaje cheie din staff-ul de campanie, soția, purtătoarea de cuvânt. Și s-a instalat la pupitru înconjurându-se cu adevărate turnuri de dosare și documente. Și în acea seară, în care ne-am întâlnit față în față într-un studio TV, ca și în multe alte ocazii, Victor Ponta mi-a părut a fi un tip care vrea să convingă prin ceva ce nu are. Știu că mulți au avut impresia că eu aș fi venit nepregătit în fața unui contracandidat care se înconjurase cu vrafuri de dosare, cu documente și citate. Acesta este riscul, să pari nepregătit dacă nu vii cu citate și copiuțe. Am avut aceeași problemă și în liceu, la orele de limba română, când nu aveam obiceiul să reproduc mecanic citate. Dar de pregătit, eram pregătit, chit că am refuzat constant să învăț lucruri pe de rost sau, mai târziu în viață, să răspund la bădărănii cu bădărănie. Când l-am văzut pe Victor Ponta flancat de dosare, am avut impresia că am în fața ochilor imaginea clasică a micului tocilar care nu știe ce să scrie nici dacă-l lași cu toate materialele pe masă. În ochii multora a părut chiar că are un avantaj, dar aparențele sunt aparențe și nimic mai mult. În timp ce primul-ministru își turuia acuzele, m-am întrebat cum este posibil să afirmi că observatorii ACL-ului la secțiile din străinătate au chiulit, câtă vreme tu, PSD, ai cei mai mulți absenți, la o diferență imensă față de oricare dintre celelalte partide? Iată un exemplu banal, care rezumă, în prozaismul lui, întreaga linie de argumentație dezvoltată în școala acestui partid”, se arată în noua carte a președintelui.

Noua cartea a președintelui Klaus Iohannis „Primul pas” are aproape 300 de pagini și va apărea săptămâna aceasta la Editura Curtea Veche. Ea va costa 30 de lei și va fi lansata la Targul Bookfest, pe 23 mai, la ora 15, la Romexpo. Prima carte a lui Klaus Iohannis – „Pas cu pas” – a fost lansată pe 19 noiembrie anul trecut, la trei zile după câștigarea alegerilor prezidențiale, fiind vândute 130.000 exemplare.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A confirmat! AUR îl ia în calcul pe CĂLIN GEORGESCU pentru funcția de PREMIER
Digi24
Mesajul surprinzător al lui Friedrich Merz: „Nu le-aş recomanda copiilor mei să meargă în SUA, la studii sau la muncă”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Pactul Bolojan-Orban: Planul secret pentru reîntregirea PNL și eliminarea influenței PSD
Mediafax
Favorita la câștigarea Eurovisionului ar putea influența retragerea Israelului din concurs
Click
Cele mai norocoase și fericite zodii ale verii 2026. Li se schimbă viața în bine, destinul le surâde pe toate planurile, au parte de iubire, bani și reușite neașteptate
Digi24
Traian Băsescu spune cine este „liberalul 100%” pe care l-ar vedea în funcția de premier. „Nu-l pune nimeni sub semnul întrebării”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
De ce doi șoferi cu aceeași mașină plătesc RCA diferit? Cât costă asigurarea auto în 2026 și care sunt tarifele de referință
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Tot mai mulți oameni sunt interesați de medicina longevității