Prima pagină » Știri politice » Legea prin care parlamentarii cu case în București și Ilfov rămân fără bani de chirie a fost ADOPTATĂ

Legea prin care parlamentarii cu case în București și Ilfov rămân fără bani de chirie a fost ADOPTATĂ

Alexandru Tudor
Legea prin care parlamentarii cu case în București și Ilfov rămân fără bani de chirie a fost ADOPTATĂ

Legea prin care parlamentarii care dețin imobile în București sau județul Ilfov nu mai primesc bani de chirie din partea Parlamentului a fost adoptată luni în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. De asemenea, legea urmează să se aplice inclusiv dacă imobilele sunt pe numele soției sau soțului.

Legea actuală prevede că de acești bani nu beneficiau doar cei care nu avea domiciliul în București sau Ilfov. Proiectul a fost inițiat de social-democrații Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora 20 de parlamentari care nu aveau domiciliul în București sau Ilfov primeau bani de chirie, deși dețineau proprietăți în aceste zone.

Inițiativa legislativă a primit 361 de voturi pentru, zero contra, două abțineri, iar trei parlamentari nu au votat. Proiectul merge acum la președintele Nicușor Dan pentru promulgare.

Amendament al AUR, respins

În comisia raportoare, cea permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, a existat și un amendament din partea AUR prin care membri partidului cereau ca banii pentru chirie să fie tăiați pentru toți parlamentarii, indiferent de zona în care locuiesc și au proprietăți.

Deputaților și senatorilor nu li se acordă, pe durata mandatului, sume forfetare ori alte ajutoare financiare din bugetul Camerei Deputaților și, respectiv, al Senatului, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în municipiul București”, a fost amendamentul depus de deputatul AUR Daniel Biro.

Acesta a fost respins, însă, în comisie, dar și în plen, după ce același deputat a cerut să fie votat din nou de toți deputații și senatorii. Daniel Biro a mai adăugat că prin propunerea care a fost adoptată se va face o economie de 1,3 milioane de euro în patru ani, în timp ce prin propunerea AUR s-ar fi făcut o economie de aproape 20 de milioane de euro în patru ani.

„Bunul simț nu trebuie reglementat”

La dezbaterea proiectului nu au lipsit nici replicile acide.

Reglementarea actuală nu ar fi trebuit să existe, pentru că este o chestiune de bun simț. Bunul simț nu trebuie reglementat. Bunul simț trebuie să existe.

Este de bun simț să nu iei bani de cazare dacă ai o proprietate în București și lucrezi în București. Este de bun simț să nu iei bani de cazare dacă locuiești în Ilfov, pentru că Ilfovul este foarte bine conectat cu Bucureștiul și ajungi imediat.  Dar observând că în această instituție, în Parlament, cantitatea de bun simț nu este atât de mare pe cât ar trebui, este bine să și reglementăm la nivel legislativ bunul simț”, a spus Alexandru Dimitriu.

„E nevoie de Parchetul General să vă ia pe toți să va cerceteze”

În plen a luat cuvânt și George Simion, liderul AUR.

Ca să înțeleagă toată țara, astăzi tăiați 4.600 de lei de la vreo 10-12 parlamentari. (…) Un parlamentar primește 4.600 de lei pe lună chirie, 35.500 de lei sumă forfetară, o indemnizație de 11.000 și 13.000 de lei și alte beneficii.

Dacă chiar doreați și chiar doriți să faceți ceva, aveți un amendament pe care l-ați respins prin care puteți să tăiați toate sumele de chirii pentru domnii deputați și senatori care au aceste sume la dispoziție”, a declarat George Simion.

Și deputatul neafiliat Dumitru Coarnă a avut o reacție dură și a cerut intervenția Parchetului General.

Eu cred că nu e nevoie de modificare de lege aici. E nevoie de Parchetul General să vă ia pe toți să va cerceteze și să vă trimită în judecată, că ați încălcat legea cu bună știință”, a spus Dimitru Coarnă.

FOTO: Mediafax / Alexandra Pandrea

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Prima ședință CSAT a tandemului Nicușor Dan – Ilie Bolojan / Pe ordinea de zi: evaziunea fiscală, Ucraina și Salina Praid

Noul și fostul ministru al Transporturilor deschid CIRCULAȚIA pe lotul 3 al autostrăzii A0 Sud Bragadiru – Joița

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Prezentatorul de la Antena 1 și-a dat demisia. A spus adio televiziunii după 21 de ani! Anunțul care i-a surprins pe fani: „De astăzi, mi se schimbă complet viața”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?