Prima pagină » Știri politice » Liderii Coaliției au depus în Parlament proiectul de modificare a PENSIILOR SPECIALE. Ciolacu: România nu poate pierde 230 mil. euro din PNRR

Liderii Coaliției au depus în Parlament proiectul de modificare a PENSIILOR SPECIALE. Ciolacu: România nu poate pierde 230 mil. euro din PNRR

Liderii Coaliției au depus în Parlament proiectul de modificare a PENSIILOR SPECIALE. Ciolacu: România nu poate pierde 230 mil. euro din PNRR

Liderii Coaliției de guvernare au depus, marți, în Parlament, proiectul de lege pentru modificarea pensiilor speciale, într-un gest menit să salveze tranșa de 230 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Inițiativa vine din partea „liderului informal” al Coaliției, Crin Antonescu, și este semnată de Marcel Ciolacu, Cătălin Predoiu, Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian. (detalii AICI)

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, printr-o postare pe Facebook, că măsura este necesară pentru a corecta inechitățile din sistemul de pensii și pentru a respecta angajamentele asumate de România în fața Comisiei Europene.

„România nu își poate permite să piardă 230 de milioane de euro din PNRR! De aceea, astăzi, la inițiativa liderului informal al Coaliției, Crin Antonescu, am depus la Parlament, împreună cu Cătălin Predoiu, Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian, un proiect de modificare a Legii pensiilor speciale.

Acest proiect are ca scop corectarea inechităților dintre pensionari, atât din perspectiva contributivității, cât și a vârstei de pensionare – 65 de ani pentru toți, inclusiv pentru cei „speciali”. Sunt încrezător că președintele Crin Antonescu va promulga această lege, care răspunde uneia dintre cele mai mari nemulțumiri din societatea românească. România are nevoie de un președinte mediator, un om al dialogului, un președinte care să construiască o punte între stat și cetățeni”, a transmis marți liderul PSD și premierul României.

Crește vârsta de pensionare a magistraților

Potrivit expunerii de motive, „se propune ca, începând cu data de 1 ianuarie 2026 judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică se pot pensiona şi pot beneficia de pensia de serviciu dacă îndeplinesc condiţia de vechime de minimum 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, precum şi condiţia de vârstă de cel puţin 48 de ani”.

„De asemenea, pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea proiectul de lege are în vedere ajustarea procentului care stă la baza stabilirii cuantumului pensiilor de serviciu, de la 80% din baza de calcul cât este în prezent, la 65% determinând reducerea decalajului dintre pensiile de serviciu şi cel al pensiilor de asigurări sociale de stat”, mai precizează inițiatorii proiectului de lege depus marți în Parlament.

PROIECTUL DE LEGE – AICI

EXPUNEREA DE MOTIVE – AICI

CSM avertizează asupra riscului unui „real blocaj la nivelul instituțiilor autorității judecătorești”

Oficialii CSM precizează – printr-un comunicat de presă după informațiile prezentate în spațiul public referitoare la proiectul de act normativ asumat de coaliția de guvernare, de natură să modifice din nou legislația referitoare la pensionarea judecătorilor și procurorilor – că nu a fost consultat în niciun fel cu privire la un astfel de demers și nu are cunoștință de conținutul acestui proiect.

„Luând în considerare rolul constituțional de garant al independenței justiției care revine Consiliului Superior al Magistraturii, dar și principiul cooperării loiale care trebuie să guverneze relațiile dintre autoritățile publice, Consiliul atrage atenția că orice modificare a legislației privind drepturile magistraților se poate face numai cu respectarea standardelor constituționale în materie și, în orice caz, în urma unui dialog autentic și onest cu reprezentanții sistemului judiciar”, au transmis marți reprezentanții CSM.

Consiliul a precizat că nu poate fi ignorat faptul că reglementarea privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost amendată de dată recentă, în anul 2023 fiind adoptată Legea nr. 282/2023 prin care s-a stabilit soluția normativă potrivită sub aspectul pensiilor magistraților, cu asigurarea garanțiilor adecvate din perspectiva acestei componente financiare a independenței justiției, situație care a avut efectul stabilizator în privința resurselor umane din sistemul judiciar.

„Orice reluare a dezbaterilor publice referitoare la pensia de serviciu readuce în actualitate riscul revenirii la situația extrem de dificilă cu care sistemul judiciar s-a confruntat în anii anteriori pe fondul acelorași incertitudini ale magistraților în privința statutului lor, fapt care ar conduce la un real blocaj la nivelul instituțiilor autorității judecătorești. În același timp, lipsa de transparență care însoțește demersul normativ preconizat este, la rândul său, de natură să accentueze incertitudinile magistraților și riscurile pe care acestea le pot genera din perspectiva stabilității resursei umane”, au subliniat reprezentații magistraților. (citește mai multe AICI)

Foto: Andreea Alexandru – Mediafax


CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Descoperire despre un condiment foarte folosit: ar putea proteja vasele de sânge
Digi24
Donald Trump este mai periculos ca niciodată. Pe cine se va răzbuna el, după eșecul din Iran
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Un director a evacuat 900 de elevi cu câteva minute înainte de dezastrul din Nepal
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Pățania unei românce care a comandat un Uber pentru un colet: „Mai erau 2-3 minute până la destinație”
Digi24
Capcana shrinkflation în magazinele din România: Mii de produse la raft cu preț neschimbat, dar gramaj redus. „Se cunoaște la buzunar”
Cancan.ro
Cât cere Leo de la Roșiori ca să cânte la o nuntă în 2026. Ce tarif are, pentru un program scurt, de 45 de minute, sau pentru toată noaptea
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Permisul de conducere și certificatul de înmatriculare se scumpesc din 15 septembrie 2026. Noile tarife anunțate de DGPCI
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine a inventat weekendul? Cum au ajuns oamenii să aibă două zile libere