Prima pagină » Știri politice » Marele regret al lui Crin Antonescu pentru 2012

Marele regret al lui Crin Antonescu pentru 2012

Marele regret al lui Crin Antonescu pentru 2012
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că politicianul anului 2012 este premierul Victor Ponta, deși "premiul" se bazează pe victoria întregului USL, iar el rămâne cu un regret, împărtășit însă de 7,5 milioane de români, că referendumul din 29 iulie a fost "mistificat" de o decizie a CC.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că politicianul anului 2012 este premierul Victor Ponta, deși „premiul” se bazează pe victoria întregului USL, iar el rămâne cu un regret, împărtășit însă de 7,5 milioane de români, că referendumul din 29 iulie a fost „mistificat” de o decizie a CC.

„Eu sunt încă, și sper să rămân așa, capabil de regrete și capabil de sentimente. Nu am foarte multe regrete legate de 2012, am un sentiment sincer de mulțumire față de Dumnezeu că mi-a dat puterea să îndur multe cât au fost de îndurat în fiecare zi. Regrete personale nu am. Sigur că rămâne un regret împărtășit de 7,5 milioane de oameni că o pronunțare clară la urne, democratică, fără echivoc, a fost mistificată de o decizie a Curții Constituționale, dar asta nu are o conotație personală specială, ci este, repet, unul dintre cele 7,5 milioane de regrete”, a afirmat Antonescu, într-o conferință de presă, fiind întrebat care este regretul său personal pentru anul 2012.

Totodată, Antonescu a spus că premierul Victor Ponta ar merita premierul de politician al anului 2012, însă acesta s-a remarcat datorită victoriilor în serie ale USL.

„Eu cred că exact ca în competițiile sportive, când mai mulți sportivi se comportă excepțional, contează însă foarte mult ce competiție a câștigat echipa. Cel mai important lucru care s-a realizat în acest an este această victorie în serie a USL, care s-a concretizat până la urmă printr-o venire cu deplină legitimitate și cu un masiv sprijin parlamentar, la guvernare. Guvernul are un lider care este prim-ministrul și din punctul acesta de vedere, pentru mine, dacă ar fi să decernez un asemenea premiu, dacă m-ați sili, pentru că este întotdeauna greu să dai numai unuia premiu, dar Victor Ponta ar fi, fără niciun fel de problemă, politicianul anului”, a spus Antonescu.

Liderul PNL a arătat că anul 2012 a fost pentru el personal „unul greu, plin cu de toate”, deoarece atât el, cât și partidul au fost ținta unor campanii de presă care l-au „mâhnit” pentru că vizau dislocarea USL, însă s-a reușit datorită alianței cu PSD ca PNL să obțină cel mai mare succes electoral de după 1990, iar el a obținut cel mai mare procent realizat vreodată de un candidat la Senat pe vot uninominal.

Antonescu a evidențiat că PNL este un „partid puternic”, care deține o treime din administrația locală și din Parlamentul României, iar pentru 2013 dorește să răspundă așteptării românilor de a avea o guvernare „altfel”, „corectă și eficientă”.

Potrivit liderului PNL, în 2013 obiectivele majore ale partidului și USL țin de relansarea economică, proiectul de reorganizare a statului prin modificarea Constituției și regionalizare, reformarea activității Parlamentului pentru ca acesta să devină „centrul de greutate al vieții politice”.

Antonescu a mai precizat că va petrece de Anul Nou în țară, pe Valea Prahovei, alături de familie și de „un grup de colegi”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Pot influența formarea unui guvern.” Bolojan explică de ce neafiliații contează mai mult decât UDMR
Digi24
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline balanța în favoarea sa în războiul dronelor
Cancan.ro
Lora, amenințată cu MOARTEA! A cerut protecția Poliției
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Eşec pentru Kremlin la Beijing: Putin a plecat fără acordul vital pentru gazele rusești și a anulat conferința de presă
Mediafax
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Click
A renunțat la munca de birou și și-a construit o căsuță din panouri de paie: „Rămâneam fără bani și eram nevoit să mă împrumut”
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Descopera.ro
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
21 mai, Ziua Internațională a Ceaiului. Cea mai populară băutură din lume are o istorie de peste 5.000 de ani