Prima pagină » Știri politice » Ministrul Transporturilor: Capitalizarea CARPATICA FEROVIAR este aproape finalizată, după modelul aplicat la Alitalia

Ministrul Transporturilor: Capitalizarea CARPATICA FEROVIAR este aproape finalizată, după modelul aplicat la Alitalia

Olga Borșcevschi

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, la Brașov, că procesul de capitalizare a companiei Carpatica Feroviar este aproape finalizat, după un model similar celui utilizat pentru salvarea companiei aeriene Alitalia.

Noi așteptăm, cred că în aceste zile vom primi ultimul OK. Am vorbit cu ministrul Finanțelor, suntem pregătiți să facem acea capitalizare, astfel încât să punem pe roate Carpatica și să aplicăm scenariul pe care italienii l-au aplicat la compania aeriană, la Alitalia. E același scenariu la indigo, a afirmat Grindeanu.

Potrivit ministrului Transporturilor, Ministerul Finanțelor și-a dat acordul pentru demararea procedurilor necesare.

Finanțele sunt de acord, au semnat, m-am înțeles cu Boloș să facem tot acest circuit prin care capitalizăm Carpatica și, prin acea capitalizare, să putem plăti și vechile datorii, care să intre în contul ANAF. Practic, este un transfer din conturile de la Finanțe, care vor veni tot la Finanțe, dar ne va da posibilitatea să curățăm această companie și să plecăm pe baze corecte, la fel cum vă spuneam că au făcut italienii, a explicat el.

CITEȘTE ȘI:

CFR Marfă va fi LICHIDATĂ. Carpatica Feroviar România va prelua serviciile societății

GUVERNUL aprobă înființarea unei societăți comerciale feroviare „de interes strategic” / CFR Marfă înlocuită cu SC Carpatica Feroviar SA

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Lovitură de ultim moment în Sănătate! Ministerul prelungește termenul pentru proiectele PNRR până în august 2026
Digi24
Reacția primarului PSD al Galațiului la declarația lui Sorin Grindeanu, care a ezitat să spună că drona care a explodat este rusească
Cancan.ro
Putin, primele DECLARAȚII despre drona căzută pe un bloc din Galați: 'Rusia e pregătită să facă o...' 😲
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Val de ironii după mesajele MApN legate de drona căzută în Galați. Mii de comentarii au împărțit internetul în două: „Blocul era pe direcția dronei”
Mediafax
Anunțul momentului de la Putin. „Războiul din Ucraina se apropie de sfârșit”
Click
Horoscop 29 mai - 5 iunie. Racii au de luat o decizie grea, Balanțele au parte de evoluție profesională și șanse de câștig suplimentar
Digi24
Anchetă după tragedia din Târgu Jiu: informații șocante despre bărbatul suspectat de dublă crimă
Cancan.ro
DOLIU în politica din România! A murit Maria Dina
Ce se întâmplă doctore
A ignorat luni întregi un nodul la sân. La 21 de ani, tânăra a ajuns la operație cu o tumoră de aproape 2 kilograme
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cine va plăti mai mult pentru RCA în 2026?
Descopera.ro
Cât de aproape suntem de călătoriile interstelare rapide?
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
81 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil Şeicaru