Prima pagină » Știri politice » Mircea Geoană, decorat cu Ordinul NATO „Serviciul Merituos” / Stoltenberg: Ai demonstrat un profund simț al datoriei

Mircea Geoană, decorat cu Ordinul NATO „Serviciul Merituos” / Stoltenberg: Ai demonstrat un profund simț al datoriei

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, va fi decorat marți, 10 septembrie, cu Ordinul NATO „Serviciul Merituos”, în semn de recunoaștere a „excepționalei activități în slujba Alianței Nord- Atlantice”.

UPDATE

Geoană: Am oferit organizației experiența mea, pasiunea

Mircea Geoană a mărturisit că a oferit Alianței experiența sa, pasiunea, energia și credința în libertate și democrație și în statul de drept.

Am început ca tânăr ambasador în anii 90 pentru a încerca să-mi introduc țara în NATO, iar să împlinesc cinci ani la cârma NATO împreună cu secretarul nostru general este nimic mai puțin decât un vis devenit realitate și o misiune pe care cred că am îndeplinit-o cu tot ce aveam. Am oferit organizației experiența mea, pasiunea, energia și, de asemenea, credința mea neclintită în libertate și democrație și în statul de drept, a declarat Geoană în discursul de acceptare a distincției.

Fostul secretar general adjunct a avut un mesaj, în limba română, pentru colegii săi români de la NATO.

Știu că pe mulți dintre voi v-am făcut mândru că am ocupat această poziție, în ultimii 5 ani. Eu sunt mându de voi, de tinerii noștri, de tinerele noastre (…) Suntem o națiune respectată și influentă în NATO și vreau să vă rog să ducem această cultură a unei Românii profesioniste și în cultura de acasă.

UPDATE

Stoltenberg: Ai demonstrat un profund simț al datoriei

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, l-a decorat pe Mircea Geoană cu cea mai înaltă distincție a Alianței.

Stoltenberg i-a creionat lui Geoană un portret bazat pe un „simț al datoriei” de care a dat dovadă secretarul general adjunct.

Ai devenit cel mai tânăr ambasador al României în Statele Unite și, la scurt timp, ministru al Afacerilor Externe. Ți-ai ghidat propria țară pe calea euro-atlantică. Și ai ajutat alte națiuni să facă același lucru. Ai devenit primul secretar general adjunct al NATO din Europa Centrală și de Est. Cel mai înalt post deținut vreodată de cineva dintr-o țară care s-a alăturat Alianței după sfârșitul Războiului Rece.

Stoltenberg i-a transmis lui Geoană că perspectiva și experiența sa au fost de neprețuit pentru NATO.

Ai demonstrat un profund simț al datoriei, un fler diplomatic și o dorință de a conduce NATO într-o situație periculoasă. Când ai ajuns aici în urmă cu cinci ani, ți-am cerut să fii Campionul inovației Alianței. Și pentru a consolida parteneriatele NATO. Datorită ție, am făcut progrese în timp record.

Știrea inițială.

Pe 10 septembrie încetează mandatul lui Mircea Geoană în funcția pe care a deținut-o aproape 5 ani la NATO.

Ceremonia de decorare va fi găzduită de Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO, și va avea loc la sediul Alianței din Bruxelles, începând cu ora 12.30, ora României.

Mircea Geoană și-a anunțat oficial demisia din funcția de secretar general adjunct la NATO, pe 3 septembrie.

Acesta i-a mulțumit secretarului general al alianței nord-atlantice, Jens Stoltenberg, „pentru prietenie și încredere”, spunând că funcția de la NATO a reprezentat „onoarea vieții” sale.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Judecătoare exclusă din magistratură după ce a ținut sute de dosare în așteptare. Unele sentințe, amânate peste un an
Digi24
Prima reacție a Kremlinului, după ce Trump i-a cerut lui Zelenski să nu mai atace rafinăriile din Rusia
Cancan.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
Mediafax
Germania cere tăieri drastice din bugetul UE. Fondurile pentru România, în pericol
Click
Dida Drăgan, la 80 de ani! De ce se îmbracă în negru și marile dezamăgiri în dragoste: „Am ales pe cine nu trebuia”
Digi24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Cancan.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Ce se întâmplă doctore
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Descopera.ro
Învățăturile călugărilor: ce putem prelua din disciplina vieții monahale
Mediafax Italia
Carnea poate fi cu 50% MAI IEFTINĂ la supermarket. În ce zile apar CELE MAI BUNE OFERTE?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!