Prima pagină » Știri politice » Mircea Ionescu Quintus, la împlinirea a 97 de ani: pentru PNL este mai bine să fim în opoziție, ne întărim mai mult

Mircea Ionescu Quintus, la împlinirea a 97 de ani: pentru PNL este mai bine să fim în opoziție, ne întărim mai mult

Mircea Ionescu Quintus, la împlinirea a 97 de ani: pentru PNL este mai bine să fim în opoziție, ne întărim mai mult
Quintus a implint 97 de ani

Fostul președinte al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a venit la ședința conducerii partidului în ziua în care împlinește 97 de ani, spunând că liberalii nu se află într-o situație delicată din cauza perioadei de opoziție, deoarece este un partid care a stat mulți ani în opoziție.

„Eu îmi doresc sănătate și doresc sănătate și PNL, numai că PNL este mult mai sănătos decât mine deși este mai bătrân cu 60 de ani. Am venit aici pentru că mă simt în mijlocul colegilor mei ca în cea de-a doua familie, așa am socotit întotdeauna PNL. Atât cât pot la vârsta aceasta foarte înaintată înțeleg să-mi fac datoria”, a spus Quintus.

Întrebat dacă PNL se află într-o situație delicată din cauza trecerii în opoziție, liberalul a răspuns: „de când mă știu, PNL a fost mai mult în opoziție decât la putere, pentru partid este bine să fim în opoziție, ne întărim mai mult”.

„Când suntem la guvernare ne ocupăm de alte treburi. E un moment pe care sunt sigur că îl vom trece și dacă nu luăm 20% ne ducem acasă”, a adăugat fostul președinte PNL.

Mircea Ionescu Quintus a subliniat că prezidențiabilul Antonescu are șase să câștige, iar dacă o va face, „vom avea un președinte așa cum ni-l dorim cu toții”.

Sfatul lui pentru Antonescu a fost: „să aibă puterea și răbdarea pe care am avut-o eu în cei 80 de ani de când sunt membru PNL”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prea mult STRES? De ce ai nevoie de o pauză chiar azi
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
A murit mama Ancăi Alexandrescu. Prezentatoarea TV trece prin clipe extrem de grele
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
„Looksmaxing”: Ce sunt serviciile care promit să „măsoare” frumusețea