MRU: Singurul viitor al dreptei, ca să depășim ipocrizia, este un mare partid centru-dreapta

MRU: Singurul viitor al dreptei, ca să depășim ipocrizia, este un mare partid centru-dreapta
Președintele Partidului Forța Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, la Beclean, că singurul viitor al dreptei este "un mare partid centru-dreapta", care să fie "suficient de flexibil și de modern pentru a adăposti toate orientările doctrinare", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Publicat: 17/08/2013, 17:04
Actualizat: 27/03/2019, 15:55

Președintele Partidului Forța Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, la Beclean, că singurul viitor al dreptei este „un mare partid centru-dreapta”, care să fie „suficient de flexibil și de modern pentru a adăposti toate orientările doctrinare”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost întrebat, într-o conferință de presă, cum comentează declarațiile de la Baia Mare ale liderilor PDL Vasile Blaga și Elena Udrea, privind deschiderea PDL către alte formațiuni de dreapta, liderul Partidului Forța Civică spunând că singurul viitor al dreptei este „un mare partid centru-drepta, care să fie suficient de flexibil și de modern pentru a adăposti toate orientările doctrinare”.

„Apropos de declarația domnului președinte Blaga, mă bucur că spune lucrul acesta și că vocea noastră nu a sunat în van. Cred că singura soluție ca viața politică în România să se reechilibreze este un 2014 victorios. Cred că singura soluție prin care dreapta să poată veni la putere, în așa fel încât să ofere cu altă generație de oameni puternici o viziune de construcție a României, este cu un 2014 victorios pentru 2016. Și da, cred că singurul viitor al dreptei, ca să depășim ipocrizia, este un mare partid centru-drepta, care să fie suficient de flexibil și de modern pentru a adăposti toate orientările doctrinare. Între ele sunt deosebiri de nuanță și au loc într-o singură structură politică”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Întrebat când ar trebui să se facă această construcție, el a amintit că Forța Civică a propus în martie un plan de unificare a dreptei, în doi pași tactici și unul strategic.

„Primul pas tactic – listă comună la europarlamentare, al doilea pas tactic – candidat comun unic la prezidențiale, iar pasul strategic – o federare a partidelor de centru-dreapta în orizontul lui 2016 să poată participa împreună la locale și generale. Acest program a fost agreat cu Partidul Popular European. Cei doi pași tactici înseamnă colaborare pe aceste proiecte punctuale, deci nu înseamnă nici neapărat alianță alta decât electorală, nu înseamnă nicidecum fuziune. O alianță politică încearcă să rezolve mai multe probleme în același timp, o electorală doar una singură. Și am gândit în felul acesta pentru a preîntâmpina sensibilități. Mai faci câțiva pași împreună până în 2016, când lucrurile pot fi altfel văzute, se știe cât pot unii, cât pot alții”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

El a mai spus că în 2014 nu va exista un partid de dreapta unic.

„Ce cred că e posibil? În 2014 nu o să avem un partid unic, dar putem și minimul dezirabil, putem găsi o formulă pentru a susține un singur candidat (la prezidențiale -n.r.), ceea ce înseamnă toate forțele și toate resursele pentru un singur proiect. Când avem fiecare câte un proiect, risipa de resurse e mare. Fiecare partid consumă bani, practic, pentru același obiectiv, ceea ce nu este normal. Se plânge PSD că nu are bani, darămite noi. Asta văd că se poate întâmpla, o alianță electorală, dar eu propun alianță electorală și pentru listă comună la europarlamentare. În cazul în care se ajunge la listă comună la europarlamentare, dreapta, ceea ce înseamnă FC, PNȚCD, PDL și eventual Mișcarea Populară (după ce depășește etapa de la tribunal), putem, colaborând, să scoatem o listă de 10 până la 12, la PE. Nu va fi 15, succesul din 2009, dar nu va fi un eșec. În condițiile în care mergem separat, noi, prin muncă, pe seama Alianței DA putem să scoatem trei, PDL va putea să scoată, nu știu, cinci – șase, șapte, în cel mai bun caz, și ceilalți unul. Dacă facem suma aritmetic, nu ieșim la potențialul unei liste susținută de toți. Aceeași logică și pentru candidatura la prezidențiale”, a declarat liderul Forței Civice.

Senatorul a adăugat că partidul său este pregătit pentru o astfel de alianță electorală.

„Noi suntem pregătiți pentru alianța electorală. De altfel, Alianța DA are complement alianță electorală, iar această alianță de care vă vorbesc e pe cale de a se lărgi. Noi nu am așteptat nici să avem răspunsuri dintr-o parte și din alta, ne-am văzut în continuare de treabă. Vă garantez că până la jumătatea acestei toamne, Alianța DA va concentra maximum de partide politice de talie mică din România de centru-dreapta. Nu ne oprim. Aș vrea să se înțeleagă că nu sunt singurul care gândește așa. Sunt vreo 15.000. Când ne-am pus în gând să facem ceva, chiar facem. (…) Marea provocare pentru partidele politice din centru-dreapta este să treacă de filosofia supraviețuirii și să privească în viitor. Nu e simplu, pentru că unii nu se simt bine, dacă nu sunt doar supraviețuitori. Stau acolo închiși în casă”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

Mihai Răzvan Ungureanu a participat, sâmbătă, la Beclean, la sfințirea Bisericii ortodoxe „Sfântul Andrei”, oficiată de mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, și de PS Timotei al Spaniei și Portugaliei.

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, sâmbătă, la Baia Mare, că se gândește ca în interiorul PDL să se ia decizia de a iniția o construcție politică de centru dreapta care să aibă un singur candidat la Președinție, susținând că și PNL ar putea face parte din construcția respectivă.

„Mă gândesc ca în interiorul PDL să luăm decizia de a iniția o construcție politică de centru dreapta care să aibă un singur candidat la Președinție”, a afirmat Udrea, înainte de Colegiul Director al PDL.

Ea a susținut că din construcția respectivă ar putea face parte Forța Civică, Mișcarea Populară și, eventual, PNL, „după ce nu va mai fi în alianță”.

Ulterior, liderul PDL, Vasile Blaga, a afirmat că nu ia în considerare o colaborare cu PNL pentru alegerile prezidențiale, întrucât acest partid este în alianță cu PSD, Crin Antonescu este desemnat candidat la Președinție, iar PDL nu îl susține pentru funcția de șef al statului.

Chestionat referitor la afirmațiile Elenei Udrea privind o reunificare a dreptei în care să fie și PNL, Blaga a răspuns: „Ce reunificare să fac cu PNL? Prin martie-aprilie eram acuzat că vând partidul la PNL”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani