Prima pagină » Știri politice » MRU: Sunt unul din cei 19 milioane care se simte dator să-i creeze mici inconveniente lui Antonescu

MRU: Sunt unul din cei 19 milioane care se simte dator să-i creeze mici inconveniente lui Antonescu

MRU: Sunt unul din cei 19 milioane care se simte dator să-i creeze mici inconveniente lui Antonescu
Președintele Partidului Forța Civică (FC), Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, la Beclean, că este unul dintre cei 19 milioane de locuitori ai României care "se simte dator să-i creeze mici inconveniente domnului Antonescu", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Președintele Partidului Forța Civică (FC), Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, la Beclean, că este unul dintre cei 19 milioane de locuitori ai României care „se simte dator să-i creeze mici inconveniente domnului Antonescu”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost întrebat, sâmbătă, la Beclean, dacă va candida la prezidențiale, liderul Forței Civice spunând că „devine o datorie civică pentru 19 milioane de cetățeni să-l contracandideze pe Crin Antonescu”.

„M-ați vota? Eu vă răspund la întrebarea asta, dar s-a răsuflat bancul acesta de când îl spun: în condițiile în care candidează domnul Antonescu, devine o datorie civică pentru 19 milioane de cetățeni să-l contracandideze. Ce mi-aș dori să văd ar fi o inflație de contracandidați la domnul Antonescu. (…) Sunt unul dintre cei 19 milioane de locuitori, care se simte dator să-i creeze mici inconveniente domnului Antonescu”, a declarat liderul FC.

El a menționat că, în condițiile în care USL nu a găsit decât un singur candidat, „e dramatic pentru USL”.

„Se vede că USL nu are resursă umană calificată. Nu a existat guvern în țara românească atât de plin cu oameni cu probleme penale. E și mare guvernul și sunt mulți cei cu probleme. Își culeg demnitarii de pe acolo pe unde noi nu mergem nici noaptea”, a spus el.

Mihai Răzvan Ungureanu a comentat și declarațiile liderilor PDL referitoare la prezidențiabilul dreptei, despre care s-a discutat la Baia Mare.

„Eu nu sunt sensibil la întrebări de genul va fi domn, va fi doamnă, va fi înalt, va fi scund, va fi tânăr sau mai în vârstă. Eu cred în alegerea unui candidat unic al dreptei și mă bucur că vocea noastră nu a sunat în van. E adevărat că, de cinci luni nu mai vorbim despre altceva, că trebuie un singur candidat pentru dreapta. În momentul în care cădem de acord asupra principiului un candidat în dreapta, ceea ce trebuie să îndeplinească el ca model e o matrice de principii, nu doar faptul că nu trebuie să aibă probleme penale. Asta e de la sine înțeles, dar trebuie să fie capabil să își asume – pentru că poziția prezidențială este una în etajul executiv al organizării noastre statale -, trebuie să-și asume continuarea proceselor de reformă structurală a statului român”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

El a spus că aceste reforme au fost începute de actualul președinte, Traian Băsescu, dar e foarte dificil, pentru că există „forțe concurente, există piedici, timpul e scurt”.

„Unele lucruri pot fi duse la bun sfârșit, altele nu apucă să iasă din laborator, să se transforme în realitate, dar reformele structurale ale statului român sunt absolut necesare și, pe seama căutării și a identificării compromisului politic capabil să ofere României viziunea de care are nevoie, reformele structurale pot fi continuate. Și mai este ceva. Cred că în portretul următorului președinte trebuie să intre obligatoriu disponibilitatea de a dezbate public problemele grave ale statului. Sunt foarte multe probleme pe care statul în sine le are și foarte multe problemele cărora nu le-am găsit soluție. Uneori am fost ipocriți, uneori, nu, dar avem nevoie, cred, ca președintele să pună în fața oricărui român oglinda care să îi arate românului, indiferent dacă e confortabil sau nu și pe ce risc politic, ce merge și ce nu merge și eventual care sunt soluțiile”, a spus Ungureanu.

Întrebat dacă el crede că președintele trebuie să fie în continuare „jucător”, Mihai Răzvan Ungureanu a răspuns: „Nu am spus jucător. Trebuie să fie patriot și inteligent. Jucător? Nu-mi pun problema în felul acesta. Trebuie să fie vizionar. Eu judec în alți termeni. Dacă spunem că trebuie să existe un președinte-jucător, atunci, ar trebui să mă gândesc, în cel mai rău caz, că avem și președinte-spectator. Eu nu gândesc în termenii aceștia. Pentru mine politica nu e un joc, pentru mine politica este o artă. Cred că rezultatul politicii nu e un scor pe tabela de marcaj. Îl ținem minte zece minute și îl uităm acasă. Eu cred că rezultatul politicii e ce se întâmplă cu copiii noștri, cu copilul meu, peste 20 de ani de acum încolo. Cred că rezultatul politicii este cine ne va plăti nouă pensia peste 20 de ani”, a declarat el.

Întrebat dacă se regăsește în portretul prezidențiabilului făcut de Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu a răspuns: „Mă regăsesc în portretul de membru de partid al FC”.

Senatorul a declarat că dreapta are „din păcate și din fericire totodată”, mai mulți posibili candidați la prezidențiale decât USL.

„Sunt foarte multe nume care au calități. Președinte nu te naști, președinte ajungi. Pe de-o parte este votul, pe de altă parte e propria pregătire. Nu poți să pui chiar orice acolo chiar dacă tendința e să votezi aproape orice. Eu cred că trebuie să gândim și altfel. După dezastrul pe care îl lasă USL la guvernare fiind, nu se poate după 23 de ani să dorești să stai în aceeași mocirlă. Eu vreau să știu că, după 20 de ani, am toate motivele să fiu în continuare în țara mea și copilul meu muncește și plătește taxele în țara mea, nu în Elveția, în Germania sau peste Ocean. Pentru asta cred că e nevoie să avem un președinte din generația care în anii 1989-1990 avea la vreo 20-22 de ani, care nu a uitat ce-a însemnat România înainte de 1989, care în 1990 a crezut că se poate altfel și nu și-a uitat acel ideal, dar care a avut timp între 1990 și 2013 să muncească și să arate că poate fi bun în profesia pentru care și-a luat diploma și să spargă acest mare blestem al clasei politice românești, care are două mari defecte: mediocritatea și lenea”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a spus că sunt oameni politici superficiali care ajung în poziții administrative importante ale statului și „nu își citesc dosarele, nu se informează”.

„Să fii demnitar e foarte greu dacă ești responsabil, să citești, să te informezi, să fii bun, să poți gândi creativ. O mare parte a oamenilor politici au eșuat în meseria lor. Încă o calitate a omului politic: să știe foarte bine limba română”, a declarat Ungureanu.

Întrebat dacă președintele Traian Băsescu va avea un cuvânt de spus în desemnarea candidatului dreptei, Mihai Răzvan Ungureanu a spus: „În semnarea candidatului dreptei cuvântul de spus îl va avea cetățeanul cu drept de vot, fiindcă el răspunde la sondaje. Se fac sondaje. Probabil că sunt în acele sondaje, dar să știți că nu le plătesc eu. Le plătesc adversarii noștri”, a încheiat el râzând.

Colegiul Director al PDL a stabilit, sâmbătă, la Baia Mare, profilul candidatului partidului pentru funcția de președinte, acesta trebuind să prezinte un proiect de țară, care să se bazeze pe valorile familiei politice populare și „să aibă dorința, voința, calitățile umane și profesionale implementării proiectului”.

Recomandarea video

Mediafax
Psihologii sunt de acord că persoanele cărora nu le place să vorbească dimineața au aceste caracteristici
Digi24
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro
Cancan.ro
Meteorologii, în alertă: Un val uriaș de praf african a intrat în Europa. Când ajunge în România ⬇️
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
De ce ar putea alege Trump weekendul prelungit de Paște pentru o operațiune terestră în Iran
Mediafax
Consumul de gaze din această iarnă a fost cu 4% mai mare decât media ultimilor trei ani. Cât a rămas în depozite la finalul sezonului de extracție – Datele oficiale ale Transgaz
Click
Cum prepară Anna Lesko rulada de post cu ciuperci, legume și verdeață. Secretul vedetei pentru un preparat de excepție
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
Zodia feminină care va primi inelul de logodnă în aprilie 2026, potrivit celebrei Cristina Demetrescu
Ce se întâmplă doctore
Imagini uitate cu Ramona Olaru în tinerețe, când nu era celebră! Nimeni nu a mai recunoscut-o în aceste fotografii
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Chiar și bărbații au un „punct G” despre care puțini știu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Sony suspendă vânzările de carduri de memorie din cauza crizei de semiconductori