Prima pagină » Știri politice » Nicolas Sarkozy a fost EXCLUS din Legiunea de Onoare după condamnarea sa

Nicolas Sarkozy a fost EXCLUS din Legiunea de Onoare după condamnarea sa

Olga Borșcevschi
Nicolas Sarkozy a fost EXCLUS din Legiunea de Onoare după condamnarea sa

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost exclus din Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie franceză, o sancţiune extrem de rară pentru un fost şef de stat pronunţată în urma condamnării sale la un an de închisoare pentru corupţie în afacerea interceptărilor telefonice, potrivit unui decret publicat duminică în Monitorul Oficial, relatează AFP.

Fostul preşedinte (2007-2012) devine astfel al doilea şef de stat francez privat de această distincţie după mareşalul Pétain, care a rămas fără Legiunea de Onoare în urma condamnării sale în august 1945 pentru înaltă trădare şi conspiraţie cu inamicul.

Această decizie era aşteptată după ce condamnarea lui Nicolas Sarkozy – fără precedent pentru un fost preşedinte francez – a rămas definitivă prin respingerea recursului de către Curtea de Casaţie în decembrie.

În dosarul tranşat în decembrie, Nicolas Sarkozy a fost condamnat în primă instanţă pe 1 martie 2021, apoi în apel pe 17 mai 2023, inclusiv la o interdicţie de 3 ani de a fi ales.

În acest caz, este atestat faptul că fostul președinte a încheiat alături de avocatul său, Thierry Herzog, un ”pact de corupție” cu Gilbert Azibert, înalt magistrat la Curtea de Casație, pentru ca acesta să transmită informații și să încerce să influențeze după un recurs formulat de Nicolas Sarkozy în afacerea Bettencourt. Și asta în schimbul unui ”ajutor” promis pentru un post onorific la Monaco.

Potrivit ordinului semnat la 5 iunie, cei doi co-inculpaţi ai lui Nicolas Sarkozy, Gilbert Azibert şi Thierry Herzog, sunt de asemenea excluşi din Legiunea de Onoare şi din Ordinul Naţional de Merit.

Condamnat la trei ani de închisoare, dintre care unul cu executare, sub supraveghere electronică, pentru corupţie şi trafic de influenţă, fostul preşedinte a purtat o brăţară electronică timp de trei luni.

Brățara a fost scoasă la mijlocul lunii mai, în urma unei cereri permise de vârsta sa (70 de ani).

Foto: Mediafax

CITEȘTE ȘI:

Franța: Procurorii cer o pedeapsă de ȘAPTE ani de închisoare în procesul fostului președinte Nicolas Sarkozy

Sarkozy se apără în PROCESUL fondurilor libiene: Nu veți găsi un cent finanțare externă în campania mea electorală

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Mișcarea MAGA s-a prăbușit!” Traian Băsescu, REACȚIE după victoria democraților în SUA
Digi24
Primele reacții venite din Rusia după înfrângerea republicanilor lui Trump în alegerile din SUA
Cancan.ro
Roxana Vașniuc, acuzații GRAVE la adresa fostului soț. Motivul pentru care vedeta nu își poate vedea fiica
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Adevarul
Grindeanu a intrat deja în conflict cu un ministru tehnocrat. Suspiciuni de „bolojenism” SURSE
Mediafax
Pleacă sau rămân militarii americani în România? Ce a aflat ministrul de Externe de la omul lui Trump de la Pentagon
Click
Monica Davidescu și Aurelian Temișan au vrut să adopte o fetiță din Senegal. Ce i-a împiedicat
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție ÎNGRIJORĂTOARE pentru 2028: 'Al 3-lea Antihrist va fi nimicit'
Ce se întâmplă doctore
Diabetul nu afectează doar pancreasul. 7 organe pe care le poate afecta în tăcere, dacă lași glicemia să crească
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Mumiile incașe dezvăluie drogurile utilizate în timpul sacrificiilor umane
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!