Președintele Nicușor Dan a declarat că amânarea Curții Constituționale Române în oferirea unei decizii cu privire la pensia magistraților este „o tergiversare”
„Nu vreau să comenteze foarte mult, însă e o problemă pe care societatea o vrea rezolvată și îmi doresc o asumare din partea CCR. Evident că e o tergiversare, o vedem cu toții”, a declarat Nicușor Dan.
Tudorel Toader a declarat, pentru B1Tv, că amânările Curţii Constituţionale nu sunt o situaţie singulară.
„Nu este singura dată când Curtea amână repetat luarea unei decizii. E adevărat că este o problemă foarte sensibilă pe care o așteaptă toată societatea civilă. Tot adevărat, cred eu, este și faptul că politicienii au ostilizat relația dintre magistrați și societatea civilă”.
Toader consideră că efortul magistratului Gheorghe Stan de a reveni din concediul paternal ca să participe la şedinţa în urma căreia s-a amânat din nou decizia asupra pensiilor speciale este unul de apreciat, cât şi faptul că CCR a stabilit în doar o săptămână termen pentru pronunţare.
„E de apreciat, cred eu, faptul că Gheorghe Stan a venit din concediu paternal să participe la ședința. E de apreciat și faptul că s-a dat un termen scurt de o săptămână. Eu mă așteptam și astăzi la o decizie, dar aici este o altă chestiune”, a mai spus Tudorel Toader.
Magistraţii Curţii au amânat pentru 18 februarie 2026 luarea unei decizii pe reforma pensiilor magistraților, fiind a cincea amânare din dosar.
FOTO: Mediafax