Nicușor Dan îl felicită pe Cristian Mungiu: O carte de vizită excelentă pentru România
Nicușor Dan a ținut să îl felicite pe Cristian Mungiu pentru cel de-al doilea premiu Palme d’Or pe care l-a primit în cariera sa. De altfel, președintele României a transmis felicitări și întregii echipe. El a mai susținut că „filmul românesc contemporan este o carte de vizită excelentă pentru România”.
De altfel, regizorul Cristian Mungiu a fost felicitat și de Ilie Bolojan și Oana Pellea.
Ce a transmis Nicușor Dan
„Felicitări Cristian Mungiu pentru al doilea Palme d’Or la Cannes, o performanță extraordinară.
Felicitări întregii echipe a filmului, cu mulți români, și lui Sebastian Stan în rol principal.
Am apreciat la filmele precedente ale lui Cristian Mungiu că pun întrebări, că merg pe linia fină dintre două sau mai multe seturi de valori aflate în conflict. Acesta este, pentru mine, sensul artei: cunoașterea umanului din cât mai multe perspective.
Este și o recunoaștere a noului val al cinematografiei românești, cu Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu și toți ceilalți. Au avut curajul să se exprime altfel decât se exprima cinematografia până la ei, să se raporteze direct și să surprindă întrebările unei societăți în transformare, atingând astfel adesea universalitatea.
Filmul românesc contemporan este o carte de vizită excelentă pentru România, iar administrația trebuie să facă mult mai mult pentru a-l folosi în beneficiul României și al cinematografiei românești”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.
Autorul recomandă:
- Oana Pellea îl somează pe Nicușor Dan după succesul lui Cristian Mungiu la Cannes. „Care sunt măsurile concrete prin care sprijină Cultura din România?”
- Ilie Bolojan îşi face timp ca să-l felicite pe regizorul Cristian Mungiu. „Mulțumim pentru imaginea pe care o duce mai departe despre România”
- The Guardian contestă Palme d’Or-ul câștigat de Cristian Mungiu: „Cannes a greșit”
- „Fjord” a intrat în cursa pentru o nominalizare la Oscarul pentru „Cel mai bun film internațional”
- Cristian Mungiu câștigă al doilea Palme d’Or din carieră cu filmul Fjord
- Cannes 2026: „Fjord”, fimul regizat de Cristian Mungiu, a câștigat Premiul François Chalais
- The Guardian a notat cu 4 filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu. „Este o dezamăgire”
- Sebastian Stan, ovaționat la Cannes pentru „Fjord”. Filmul lui Cristian Mungiu a primit 10 minute de aplauze
Sursă foto: Mediafax Foto; Facebook