Prima pagină » Știri politice » Nicușor Dan, în fața elevilor din Focșani: „Îmi plac oamenii care dau statul în judecată”

Nicușor Dan, în fața elevilor din Focșani: „Îmi plac oamenii care dau statul în judecată”

Sâmbătă, președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu elevii de la Colegiul Național „Unirea” din Focșani, unde a vorbit despre relația dintre stat și cetățeni, rolul educației în luarea deciziilor și pașii prin care un tânăr poate contirbui la viața publică.

Nicușor Dan a vorbit inclusiv despre spiritul critic și „curajul” de a contesta greșeleile autorităților.

Șeful statului a explicat și modul în care pregătirea sa de matematician olimpic îl ajută să gestioneze problemele țării.

Nicușor Dan le-a spus elevilor că privește pozitiv acțiunile în instanță îndreptate împotriva statului, deoarece astfel pot fi corectate erorile administrative.

„Te orientezi în peisaj ca să vezi care sunt instrumentele, care sunt colaboratorii, conjunctura prin care să-ți realizeze acest obiectiv și după acea muncă de convingere sau în instanță. Tot timpul mi-au plăcut oamenii care dau statul în judecată pentru că îl ajută să nu mai greșească. Deci identificare obiectiv, identificare, mijloace și multă muncă”, a declarat președintele țării.

Nicușor Dan a subliniat că asemenea demersuri obligă instituțiile să fie mai atente în aplicarea legii.

Autorul recomandă: 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
UDMR îi întoarce spatele lui Tomac privind noul Guvern: „NU AVEM argumente suficiente să votăm un guvern din care nu facem parte”
Digi24
Primele declarații ale șoferului de TIR lovit de polițiștii locali din Constanța
Cancan.ro
Care sunt singurii 3 Faimoși care au REFUZAT să se întoarcă în Dominicană, la marea finală Survivor 2026
Prosport.ro
FOTO. Kim Kardashian, apariție fără inhibiții la Monaco. Și-a arătat bustul generos după ce a venit direct de pe iaht la Marele Premiu de Formula 1
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
Mediafax
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Click
Soția lui Kanye West șochează din nou cu ținuta ei. Bianca Censori „părea desprinsă din garderoba unui film SF”
Digi24
Panică la Kremlin. Serviciile secrete au oprit camerele de supraveghere din jurul lui Putin
Cancan.ro
Nu a primit 100.000 de euro! Câți bani a încasat Gabi Tamaș, de fapt, pentru că a câștigat Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Kim Kardashian a făcut senzație la Monaco! A apărut într-un top transparent, iar bustul generos s-a văzut în toată splendoarea
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Kaufland: Cameră auto Full HD Navitel mai ieftină decât la eMAG
Descopera.ro
Plantele „vorbesc” între ele? Ce au descoperit cercetătorii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Descopera.ro
Orașul antic Side, poarta către trecut de pe Riviera Turcă