Prima pagină » Știri politice » Nicușor Dan: „Pot să constat că doamna Lasconi de câteva zile face jocul sistemului. În poza frontală e posibil să fiu eu”

Nicușor Dan: „Pot să constat că doamna Lasconi de câteva zile face jocul sistemului. În poza frontală e posibil să fiu eu”

Rene Pârșan

Nicușor Dan o acuză pe Elena Lasconi că a devenit parte a sistemului, în urma publicării fotografiilor controversate în care Primarul General apare alături de fostul adjunct al SRI, Florian Coldea. Și Nicușor Dan, și Victor Ponta acuză un fals grosolan fabricat în zona obscură a serviciilor și promit să o de-a în judecată pe Elena Lasconi pentru propagarea acestora. Candidatul la Cotroceni admite că într-una din imagini să fi fost el, dar fotografiile vor fi expertizate de criminaliști.

Nu, nu, vă repet, nu m-am întâlnit cu domnul Coldea. Mai puțin acea întâmplare pe care am tot povestit-o, decât în chestiuni oficiale, de exemplu. Am fost colegi de Parlament o perioadă. Domnul Coldea n-a venit în primărie, sau cel puțin n-a venit să se întâlnească cu mine. M-am văzut o singură dată cu el. Darce pot să constat este că doamna Lasconi de câteva zile face jocul sistemului.

Fotografiile, la expertiză Criminalistică

Nicușor Dan afirmă că punțile dintre el și Elena Lasconi sun rupte. Nu poate fi vorba despre nici un contact, explică el.

În momentul în care spui despre cineva că îi faci plângere penală, cred că nu mai este vorba de…Bineînțeles, din ora care a trecut, de când ele au apărut în spațiul public, am dat și noi niște telefoane, ca să ne sfătuim cu diverse persoane. Ce pot eu să spun? Și bineînțeles că tipul acesta de investigație va continua. Noi avem și o instituție a statului care, dacă nu mă înșel, se numește Institutul pentru Studii Criminalistice, sau ceva de genul ăsta. O să trimitem și acolo. Ce pot eu să vă spun este că în poza frontală e posibil să fiu eu. E posibil să fie suprapuse mai multe imagini, dar poza asta nu dovedește nimic cu privire la locație, iar în cealaltă nu știu, explică în doi peri Nicușor Dan.

Citiți și: 🚨 Nicușor Dan, întâlnire cu generalul Florian Coldea. Lasconi publică POZELE. „Am așteptat să văd dacă spune adevărul” / Nicușor face plângere penală

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Ana Pandeli îl dă de gol pe Codin Maticiuc: „Simți că-ți toacă nervii 6 luni din 12”
Digi24
Metodă de execuție folosită în SUA, pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial.
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Trei compresoare auto la preț special în Dedeman. Afișaj digital, umflare rapidă și chiar funcție de powerbank
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea