Prima pagină » Știri politice » „Nocturna” lui Ponta cu Băsescu și negocierile cu UDMR declanșează REVOLTA ÎN PSD. EXCLUSIV GÂNDUL

„Nocturna” lui Ponta cu Băsescu și negocierile cu UDMR declanșează REVOLTA ÎN PSD. EXCLUSIV GÂNDUL

Nu se aștepta la asta!

Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Marian Oprișan au declarat pentru gândul că se opun cooptării UDMR la guvernare și că o decizie finală nu poate fi luată fără acordul Comitetului Executiv. În timp ce liderii din teritoriu sunt iritați de atitudinea avută în ultima săptămână de președintele PSD, Victor Ponta s-a retras pentru câteva zile alături de Liviu Dragnea la o partidă de vânătoare în județul Teleorman, susțin surse din PSD.

„Dacă America și Europa ne bagă pe gât UDMR măcar să știm de ce îi acceptăm, să ni se spună că de ei depind banii care vin din afară. Dacă nu este acesta motivul cooptării, atunci nu vreau ca UDMR să vină la guvernare. În lume este vorba de bani, dacă nu mai primim fonduri europene sau alți bani, atunci înghit să vină UDMR la guvernare”, a declarat pentru gândul primarul Constanței, Radu Mazăre.

Edilul susține că în acest moment „PSD comunică prost cu electoratul care l-a ales” deoarece nu a explicat oamenilor de ce este nevoia ca UDMR să fie la guvernare, ce se întâmplă cu taxele locale și de ce a fost nevoia de întâlnirea nocturnă Băsescu – Ponta – Antonescu.

„Voi veni la București să vorbesc cu Liviu Dragnea să mă informez. Partidul comunică prost. Nu sunt împotriva întâlnirilor nocturne și eu am multe întâlniri noaptea, dar oamenilor trebuie să li se explice. O femeie m-a certat pentru că PSD ia UDMR la guvernare. Mie nu mi-a spus nimeni care sunt motivele pentru care este nevoia de prezența UDMR la guvernare”, a subliniat Radu Mazăre.

„Cine a dat mandat conducerii USL să negocieze în secret cu UDMR? Suntem sus, la anul putem fi jos”

Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, consideră cooptarea guvernamentală a UDMR drept „o mare greșeală”.

„Înțelegerea inițială a fost făcută într-un context în care USL s-a temut că nu ia 50% plus unu din voturi, dar se vede foarte prost la electoratul care a votat USL. Nu are nicio justificare”, a declarat pentru gândul Constantinescu.

Șeful CJ susține că se va opune în Comitetul Executiv al PSD, cel care va decide forma de colaborare cu UDMR, acestei cooptări la guvernare.

„Eu am aflat din presă de negocierile cu UDMR, nu ne-a spus nimeni în forurile statutare. Nu cred că Ponta și USL au comunicat cum trebuie cu organizațiile teritoriale. De ce este nevoie de această colaborare cu UDMR pentru că nici măcare nu a fost votată în vreun Comitet Executiv. Trebuia să existe un mandat al unor for statutar pentru a negocia cu UDMR. Negocierile au fost făcute de liderii USL Victor Ponta și Crin Antonescu fără știința organizațiilor sau acordul nostru. Este evident că toată lumea din România și Transilvania s-au săturat de acești udemeriști. În viitoarea ședință a Comitetului Executiv vom ridica această problemă, cine a dat mandat conducerii USL să negocieze în secret cu USL?”, a adăugat social-democratul.

Potrivit acestuia în cadrul Comitetului Executiv al PSD va fi respinsă o astfel de propunere de guvernare.

„Problema este că premierul a anunțat în seara alegerilor o colaborare cu UDMR pe baza unui protocol de care noi am aflat mai târziu. Dacă se supune la vot în forurile statutare ale PNL și PSD nu votează nimeni intrarea UDMR la guvernare. Eu spun ceea ce gândesc chiar dacă îi deranjează pe unii sau pe alții”, a spus șeful CJ Constanța.

El a criticat faptul că în doar o săptămână conducerea social-democraților nu a „reușit să comunice cu electoratul”.

„Părerea mea este că nu va fi nicio alianță la guvernare cu UDMR, pentru că nu este nevoie, avem două treimi USL. Toată lumea cu care mă întâlnesc pe stradă îmi reproșează acest lucru. Toți românii sunt nemulțumiți de această decizie”, susține Nicușor Constantinescu.

„Negocierile cu UDMR au legătură cu Uniunea Europeană”

De criticile președintelui CJ Constanța nu a scăpat nici președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, spunând că întâlnirea Ponta-Antonescu-Băsescu a venit ca urmare a presiunilor externe.

„Barroso este un funcționar public, el este un angajat ca la orice primărie, Consiliu Județean sau provincie, iar acest angajat se erijează în cel care stabilește ce drepturi au românii, cine să fie prim-ministru, ce să facă justiția”, a spus Nicușor Constantinescu.

Teoria șefului CJ Constanța este că Barroso a cerut participarea UDMR la guvernare pentru ca și popularii europeni să fie reprezentați la nivel guvernamental.

„Cooptarea UDMR la guvernare are legătură tot cu Uniunea Europeană și Barroso. UDMR și Barroso fac parte din PPE și atunci poate încearcă să aducă la guvernare și un reprezentant al Partidului Popular. Încearcă să ne impună cu forța”, și-a prezentat teoria Constantinescu.

Eu am aflat din presă de negocierile cu UDMR, nu ne-a spus nimeni în forurile statutare. Nu cred că Ponta și USL au comunicat cum trebuie cu organizațiile teritoriale.

Concluzia președintelui Consiliului Județean Constanța:i „așteptările sunt atât de mari încât dacă avem un Guvern care este făcut pe la colțuri și cu compromisurile care se fac de regulă în politica românească cât de sus suntem acum ca USL, la anul o să fim în cap, în jos. Dacă pui oameni neprofesioniști la ministere, la secretari de stat, la directori și nu știu să reducă birocrația ne ducem în cap, cum acum suntem sus la anul o să fim jos”.

Oprișan: Sunt împotriva cooptării UDMR la guvernare

Mai rezervat este președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan.

„În principiu, din punct de vedere personal, sunt împotriva cooptării UDMR la guvernare. Părerea mea personală este că UDMR ar fi trebuit să fie mai consecvent și mai apropiat de problemele românilor, dar este o decizie internă a PSD și a PNL, a USL, trebuie să discutăm la nivelul BPN, în Comitetul Executiv”, a spus Oprișan.

Vicepreședintele PSD povestește că „nu există om cu care să fi intrat în contact și care să nu-i spună” să nu intre UDMR la guvernare.

„Când vom discuta în forurile statutare cred că lucrurile se vor lămuri definitiv și irevocabil. Sunt solidar cu președintele PSD în negocierile care au existat până acum, dar am precizat că părerea mea personală este împotriva cooptării UDMR la guvernare”, a afirmat Marian Oprișan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
Doliu în comunitatea RXF! Luptătorul George Radu a murit! Ce s-a întâmplat cu tânărul
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Covorul roșu, spaima lui Nicușor Dan! De ce nu-l nimerește: „Nu-s formule matematice!”. Verdictul stiliștilor
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
O companie crede că astronauții ar putea folosi stridii pe post de filtre de apă