Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Orban: La negocieri, partenerii de la USR l-au preferat pe Florin Cîţu, acum s-ar putea să-şi mai fi schimbat părerea

VIDEO | Orban: La negocieri, partenerii de la USR l-au preferat pe Florin Cîţu, acum s-ar putea să-şi mai fi schimbat părerea

Ludovic Orban - 2021

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni seară la Digi24, că în urmă negocierilor din coaliție, liderii USR au fost cei care au decis că Florin Cîţu să fie premier. Orban a menționat că Partidul Național Liberal a prezentat două opțiuni de premier, una cu el la funcția de prim-ministru, iar Florin Cîțu preşedinte al Senatului și cea de-a două formată din Florin Cîţu premier în timp ce Orban trebuia să ocupe funcția de preşedintele al Camerei Deputaţilor.

„Eu mi-am asumat, prin demisia din funcţia de prim ministru, rezultatul alegerilor, după care am început negocierile pentru formarea majorităţii. În momentul în care s-au blocat negocierile pe prima formulă cu care ne-am dus la negocieri adică să avem premier prin Florin Cîţu şi preşedintele Camerei Deputaţilor noi am flexibilizat mandatul şi ne-am dus cu două variante: Ludovic Orban premier sau Florin Cîţu premier. Dacă eram eu premier ,Florin Cîţu preşedinte al Senatului, Florin Cîţu premier, eram eu preşedintele Camerei Deputaţilor” a precizat liderul PNL.
El a subliniat că partenerii de coaliție din USR au fost cei care au înclinat balanța spre Florin Cîțu pentru preluarea mandatului de premier al României, însă consideră ca sunt unii care par să își fi schimbat părerea despre Cîțu în momentul de față.
„Cine a decis, până la urmă, premierul, că să zic aşa, din Partidul Naţional Liberal au fost, la negocieri, partenerii de la USR care l-au preferat pe Florin Cîţu. Asta a fost opţiunea lor de atunci. Sigur că, acuma, dacă îi mai întrebăm, s-ar putea să-şi mai fi schimbat părerea unii dintre colegii de la USR”, a declarat Ludovic Orban.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!