Prima pagină » Știri politice » OUG care majorează pensiile a trecut de Parlament

OUG care majorează pensiile a trecut de Parlament

OUG care majorează pensiile a trecut de Parlament
Camera Deputaților a adoptat, marți, în sesiunea extraordinară, cu 307 de voturi "pentru", 2 "împotrivă" și 3 abțineri, ordonanța de urgență 1/2013 pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul stabilirii valorii punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei.

Camera Deputaților a adoptat, marți, în sesiunea extraordinară, cu 307 de voturi „pentru”, 2 „împotrivă” și 3 abțineri, ordonanța de urgență 1/2013 pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul stabilirii valorii punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei.

Deputații puterii și cei ai opoziției și-au adus acuze reciproce privind cine este vinovat de actuala valoare a punctului de pensie.

Deputatul UDMR Antal Istvan a cerut, cu această ocazie, rezolvarea problemei pensiilor parlamentarilor care, în ultimii 20 de ani, au muncit la armonizarea legislației și care acum sunt pensionari.

„Acum se solicită mărirea pensiilor pentru securiști, dar colegii care au intrat în Parlament pe 22 decembrie 1989 și au muncit la armonizarea legilor nu vorbește nimeni? Acei demnitari care în primii 20 de ani au muncit în Parlament, se muncea atunci în Parlament, se legifera”, a spus Antal Istvan, adăugând că acest Parlament trebuie să facă dreptate acelor colegi care sunt acum pensionari.

Vicepreședintele Camerei Viorel Hrebenciuc (PSD) a precizat însă că această problemă ține de Statutul deputaților și senatorilor.

Ordonanța adoptată prevede majorarea valorii punctului de pensie cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

„De asemenea, se mai prevede aplicarea indicelui de corecție calculat ca raport între 43,3% din câștigul salarial mediu brut preliminat, corespunzător anului precedent celui în care se deschide dreptul de pensie, și valoarea punctului de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie, actualizată cu rata medie anuală a inflației pe anii 2010 și 2011”, se precizează în expunerea de motive.

Camera Deputaților este for decizional în legătură cu această ordonanță. Aceasta a fost dezbătută luni și de Senat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
De ce a intensificat Ucraina atacurile asupra celui mai mare retailer online din Rusia?