Prima pagină » Știri politice » Ponta a revocat-o pe Duminică, acuzată că a plagiat

Ponta a revocat-o pe Duminică, acuzată că a plagiat

Ponta a revocat-o pe Duminică, acuzată că a plagiat
Ștefania Duminică a fost revocată de la Ministerul Educației după ce Comisia de Etică a Universității București a stabilit, fără dubii, că lucrarea cu care și-a absolvit masteratul este pagiată integral.

Premierul Victor Ponta a semnat astăzi decizia de revocare a Ștefaniei Duminică din funcția de secretar de stat de la Ministerul Educației, acuzată că și-a plagiat integral lucrarea de disertație. O decizie similară a fost luată în cazul secretarului de stat de la Ministerul Justiției, Ovidiu Puțura, propulsat în minister tot de PNL, fără ca în cazul acestuia să existe un motiv care să fie făcut public.

Dacă joi premierul susținea că „Duminică este numită de PNL, dânșii trebuie să ia decizia”, viveri Comisia de Etica a Universității București și-a dat verdictul: lucrarea cu care Duminică și-a absolvit masteratul este copiată integral după o altă lucrare de disertație din 2008 aparținând unui masterand  al Universității Tehnice de Construcții din București.

Solicitarea de revocare a secretarului de stat a venit miercuri și din partea președintelui Traian Băsescu.”L-aș ruga pe domnul Victor Viorel Ponta să o revoce pe doamna Ștefania Duminică pentru plagiat. Am consultat și eu cele două lucrări și nu am niciun dubiu, chiar dacă nu sunt specialist”, a spus Băsescu.

Președintele nu a omis nici episodul acuzațiilor similare care au fost făcute în 2012 la adresa prim-ministrului. „Știu că îi este foarte greu să revoce pe cineva pentru plagiat, pentru că nu s-a autorevocat pe el pentru plagiat, dar doamna Duminică a făcut furt intelectual și este bine să plece”, a susținut șeful statului.

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a cerut însă o amânare, explicând că Diminică ș-a luat câteva zile de concediu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!