Ponta i-a promis lui Mazăre că marți va fi dată OUG pentru a se putea construi și vara pe litoral

Ponta i-a promis lui Mazăre că marți va fi dată OUG pentru a se putea construi și vara pe litoral
Ponta i-a promis lui Mazăre că marți va fi dată OUG pentru a se putea construi și vara pe litoral
Publicat: 01/05/2014, 14:53
Actualizat: 03/10/2018, 18:29

După ce a fost în cartierul de locuințe „Henri Coandă” din Constanța, premierul Victor Ponta a inspectat, alături de primarul Radu Mazăre, și o parte din lucrările care au loc în stațiunea Mamaia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a mers și pe pasarela pietonală construită în formă de iaht în zona statului de vacanță, care a fost deschisă circulației începând de joi și a fost încântat de aceasta.

„Chiar arată special, chiar e frumos, chiar e spectaculos”, a spus Ponta, după ce a urcat pe pasarelă.

Premierul l-a întrebat pe președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, aflat lângă el, dacă există și la Craiova asemenea pasarele.

Radu Mazăre i-a arătat premierului că această pasarelă are și lifturi pentru bătrâni și persoanele cu dizabilități.

Cât au mers pe pasarelă, atât Victor Ponta, cât și Radu Mazăre i-au salutat pe oamenii aflați acolo, apoi au coborât în zona piațetei Perla.

Radu Mazăre i-a prezentat premierului pe scurt proiectul de modernizare a stațiunii Mamaia și în ce stadiu se află acum lucrările, cerându-i acestuia să se poată construi și în timpul sezonului estival, pentru că altfel se pierd fondurile europene.

În piațeta Perla, Radu Mazăre i-a arătat premierului că acolo au fost montate și pavele de culoare închisă pentru trafic greu, pe unde vor trece carele alegorice în timpul carnavalului din această vară.

Primarul a spus că prima defilare a carelor alegorice va avea loc în 27 iunie.

Întrebat de Victor Ponta dacă sunt pregătite carele alegorice pentru carnaval, Mazăre i-a spus că urma să aibă o ședință cu reprezentanții cluburilor care dețin care alegorice chiar în ziua în care a fost reținut de DNA.

„Aveam o ședință cu cei de la cluburi care au care alegorice, ca să-i mai impulsionez, dar nu am putut ajunge că era în ziua în care m-au băgat la beci”, a spus primarul Constanței, iar Victor Ponta a răspus râzând: „Cred că erau invidioși pe carele tale alegorice”.

Radu Mazăre i-a mai spus premierului că a primit asigurări din partea constructorului că o parte din lucrările din Mamaia vor fi gata până în 15 iunie și că dacă nu va fi adoptată o Ordonanță de Urgență lucrările trebuie întrerupte la 15 mai.

„Constructorul a promis că până pe 15 iunie este gata, este o ordonanță de urgență dată de madam Udrea când era ministru, ca să nu se mai construiască între 15 mai și 15 septembrie nimic în stațiunile de pe litoral”, a mai afirmat Mazăre, Ponta întrebându-l: „Și când să construiești, iarna?”, Mazăre replicând că nici iarna nu este voie pentru că nu permite Inspectatoratul de Stat în Construcții.

„Iarna te ia ISC-ul, vara te ia Udrea”, a afirmat Victor Ponta.

Premierul a mai spus că a fost convins de Radu Mazăre de necesitatea continuării lucrărilor și în timpul verii. „E logic, altfel pierdem bani europeni. M-ai convins. Ideea este să se lucreze în continuare, nu să rămână așa”.

„Am și eu 30 de ani de când vin la Mamaia și nu-mi vine să cred că în sfârșit după 30 de ani o să se facă toate lucrurile acestea. Cu atât mai tare mă bucur că nu sunt din bani locali sau din bani de la Guvern, ci sunt bani europeni. Sunt absolut convins, așa cum îl cunosc pe Radu, că o să le facă cu siguranță, condiția e să-l lăsăm să muncească. E o idee bună să lucreze în continuare, nu să lăsăm șantier aici până pe 15 septembrie și să umble lumea prin pietre și gropi și moloz. Evident că dăm ordonanța, l-am întrebat și pe ministrul Dezvoltării, că Programul Operațional Regional este la domnul Dragnea, l-am întrebat și pe ministrul pentru IMM și Turism și toată lumea a spus să fim deștepți și să-i lăsăm să lucreze”, a declarat Victor Ponta.

Întrebat când va fi adoptată această ordonanță, premierul a răspuns că marți.

Victor Ponta a fost însoțit în timpul vizitei de vicepremierul Liviu Dragnea, de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, dar și de soția sa, Daciana Sârbu.

În stațiunea Mamaia sunt în construcție trei pasarele pietonale din metal, în formă de iaht, năvod și val, care vor costa 10,5 milioane de lei.

Prima dintre acestea, cea deschisă circulației joi și care este în formă de iaht, se află la trecerea de pietoni de la intrarea în Mamaia dinspre satul de vacanță. Aceasta prezintă în mod stilizat prora și catargul unui iaht, iar porțiunea pietonală va fi placată cu lemn pentru a sugera puntea iahtului. Accesul dinspre satul de vacanță se va face pe scări, perpendicular pe bulevardul Mamaia, scări ce vor fi amplasate pe mijlocul aleii principale de acces în satul de vacanță.

Pasarela „Iaht” se află în imediata vecinătate a punctului de plecare a telegondolei și lângă Aqua Magic.

Cea de-a doua pasarelă, intitutală „Năvod și pescăruș”, este construită în zona Cazino. Accesul dinspre Cazino se va face pe o rampă înclinată în formă de melc, iar accesul pe pasarelă dinspre lacul Sutghiol se va face tot pe o rampă înclinată, care va pleca în curbă de pe pasarelă, în lungul bulevardului Mamaia, spre Năvodari. La jumătatea ei, rampa va fi întoarsă cu 180 grade și va continua până la nivelul trotuarului.

Cea de-a treia pasarelă este construită în apropierea Hotelului Rex și poartă numele „Val retro”. Pasarela va avea un design retro de sfârșit de secol XIX, realizat din fier forjat, care reprezintă creasta unui val înspumat. Această pasarelă este dedicată amplasamentului din fața hotelului Rex, ce are o vechime considerabilă. Accesul se va face pe scări paralele cu bulevardul Mamaia. Astfel, scara din fața hotelului Rex va coborî spre Năvodari, iar cea dinspre lacul Siutghiol va coborî spre Constanța”.

Mazăre susținea că lucrările la cele trei pasarele vor fi încheiate la sfârșitul lunii noiembrie, reprezentanții Primăriei dorind ca inaugurarea lor să aibă loc în 1 decembrie.

Lucrările sunt realizate cu fonduri europene, valoarea totală a proiectului este de 10,5 milioane de lei, contribuția Uniunii Europene fiind de aproape 7 milioane de lei.

Pasarelele au fost proiectate de către arhitectul Vlad Pelin, iar antreprenorul general al lucrărilor este firma Polaris M Holding, subantreprenori fiind SC Mobitom SA și Flash Lighting Service SRL.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
EXCLUSIV: Cât timp trebuie să fierbi ouăle de Paște ca să nu le crape coaja....
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
S-a dat lege în România. Închisoare cu executare. Și nu există excepții!
Hal de spital. După ce le-a fost dat alt copil de la maternitate, doctorul le-a...
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern