Prima pagină » Știri politice » Ponta: „Înțeleg și respect decizia Curții Constituționale. Am încercat să reprezint cât mai bine România la Consiliul European”. Blaga: „Ați furat, ați plagiat! Dați-vă demisia!”

Ponta: „Înțeleg și respect decizia Curții Constituționale. Am încercat să reprezint cât mai bine România la Consiliul European”. Blaga: „Ați furat, ați plagiat! Dați-vă demisia!”

Ponta:
În scurt timp, premierul Victor Ponta este așteptat să prezinte în fața Parlamentului raportul activității sale la Consiliul European de la Bruxelles, unde a fost prezent săptămâna trecută.

Premierul Victor Ponta a prezentat în fața Parlamentului raportul activității sale la Consiliul European de la Bruxelles, la care a participat săptămâna trecută.

Principalele declarații, în ordine invers cronologică. gândul a transmis LIVE TEXT:

UPDATE 13.37 Blaga: Dumneavoastră nu respectați nimic în statul acesta și vă îndreptați spre o dictatură. De ce nu ați respectat decizia CC? Acum spuneți că, pe viitor, o veți respecta. Ați furat, ați plagiat, domnule prim-ministru. Nu puteți renunța la titlu ca ultimul om, care fură doi cocoși, după care îi dă înapoi. Dați-vă demisia, cum i-ați cerut și domnului Mang! Aveți grijă, decontul va fi aproape”.

UPDATE 13.35 Ponta: „Domnul președinte Blaga a spus că nu am făcut nimic, noi, cei care am fost la guvernare 50 de zile. Am dat înapoi salariile și pensiile pe care PDL le-au luat în mod necinstit de la oameni! Joi ne vedem cu oamenii de afaceri din România care vor să plece din România,k din cauza corupției și a politicilor promovate de PDL”.

UPDATE 13.19 Tăriceanu: „Domnule prim-ministru, mă bucură că am primit această informare. Până acum, am avut un mare regret și un deziderat: tratatul privind stabilitatea fiscală în zona euro a fost un instrument, care nu reușea să rezolve decât problemele de viitor, și în niciun fel problemele cu care Europa se confruntă astăzi. Pactul de creștere economică este un pas uriaș făcut. Deciziile care s-au luat la Bruxelles și care ne sunt favorabile vor trebui folosite drept argument pentru accelerarea absorbției fondurilor europene. Așadar, în calitate de fost prim-ministru, permiteți-mi să salut demersul dumneavoastră de a informa Parlamentul, un demers care trebuie să devină regulă”.

UPDATE 13.17 Tăriceanu: „Am să mă refer la experiența din perioada în care eram prim-ministru, pentru că nu de puține ori am fost în conflict cu președinția: observăm că, acum, acest conflict dintre președinție și Guvern revine și domină viața politică românească. Cred că este evident care este originea acestui conflict. Problema rezidă în persoana care conduce, din păcate, în acest moment președinția României”.

UPDATE 13.15 Călin Popescu Tăriceanu: „Cred că ați făcut foarte bine mergând la Bruxelles, domnule prim-ministru, reprezentând România cu competență și demnitate. Sigur că, în baza deciziei Curții Constituționale, vom vedea România la Bruxelles reprezentată de președinte. Din păcate, vedem România îndepărtându-se tot mai mult de litera și spiritul Constituțiie, vedem România apropiindu-se tot mai mult de o republică prezidențială, vedem CC legiferând, condusă de la Cotroceni, în favoarea președintelui”.

UPDATE 13.10 Blaga: „Comportamentul și deciziile dumneavoastră arată că visați la altă lume, de care România s-a desprins în 1989. Ați preluat guvernarea și dispuneți de majoritate în Parlament. Demonstrați că sunteți bărbat de stat și nu mai umblați cu cioara vopsită! De când sunteți la guvernare, nu v-ați respectat nicio promisiune. Absolut niciuna. De când ați preluat puterea, nu ați făcut altceva decât să aruncați pe piață minciuni. Faptul că dumneavoastră ați plagiat, domnule prim-ministru Victor Ponta, este demonstrat de oameni asupra cărora nu aveți decădere a vă pronunța. Trebuie să vă demonstrați integritatea, prezentându-vă demisia, așa cum i-ați cerut domnului Mang”.

UPDATE 13.05 Vasile Blaga, președintele Senatului: „Ce ați făcut în această guvernare este extrem de grav și arată o încercare de suspendare a democrației. Prin comportamentul, declarațiile și unele decizii pe care le-ați luat arătați că principalul dumneavoastră obiectiv este acapararea anumitor instituții în favoarea USL și suspendarea statului de drept. Domnule prim-ministru, ați prezentat un fel de raport privind participarea dumneavoastră la Consiliul European, însă nu ne-ați spus că ați făcut acest lucru încălcând grav Constituția. Ați deschis calea spre anarhie. Realitatea este că numai dumneavoastră vă bucurați de Europa, pe români vreți să îi scoateți din Europa. Parlamentul nu v-a dat niciun mandat. O declarație politică nu produce efecte juridice”.

UPDATE 13.00 „Am încercat să reprezint cât mai bine România la Consiliul European. Am încercat și voi încerca în continuare să respect toate instituțiile statului. Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o”.

UPDATE 12.59 „Aș vrea, de asemenea, să menționez că a existat o discuție amplă referitoară la mecanismul financiar multianual. Am susținut în cadrul acestor discuții poziția comună luată la București (la 1 iunie, când a avut loc reuniunea Prietenilor Coeziunii, n.red.), și anume principiul păstrării politicilor de coeziune”.

UPDATE 12.56 „În cadrul Consiliului European, s-a discutat despre o accentuare a EMU în țările zonei euro. Poziția României a fost coordonată cu poziția Poloniei și a celorlalte țări din afara zonei euro. România nu va rămâne în afara procesului decizional la nivel european, cu o singură condiție: să existe voință din partea instituțiilor României, care pot decide asupra parcursului european al României în perioada următoare”.

UPDATE 12.53 „Vreau să fac o paranteză: a existat în dezbaterea publică ideea că primul-ministru participă la Consiliul European la dezbaterea privind cedarea de suveranitate. În mod clar, primul-ministru nu poate să discute tratate privind cedarea de suveranitate națională, dar nici președintele nu poate face acest lucru. Doar Parlamentul și cetățenii pot decide acest lucru”.

UPDATE 12.51 „O altă decizie importantă este posibilitatea pentru România de a realoca fonduri europene între programele operaționale. Toate aceste decizii s-au luat pe trei paliere: pachetul de recomandări specifice de țară, pactul de creștere și raportul privind viitorul uniunii economice și monetare”.

UPDATE 12.48 „Alături de disciplină economică și de austeritate, sunt necesare și măsuri de creștere economică. Coordonatele răspunsului UE la criză: consolidare fiscală, reformă structurală și guvernul pe care îl conduc se va prezenta în fața dumneavoastră în perioada următoare cu răspunsuri la reforma structurală. Pentru România s-a decis ca orice fel de măsură de creștere și orice fel de realocare la nivel european să nu afecteze fondurile structurale”.

UPDATE 12.47 „Mulțumesc Parlamentului României pentru mandatul pe care mi l-a încredințat. Înțeleg și respect decizia Curții Constituționale, dar cred că președintele și primul-ministru puteau, înainte de 28, să rezolve problema de participare”.

UPDATE 12.45 Victor Ponta: „Mă aflu astăzi în fața dumneavoastră pentru a îndeplini o obligație a președintelui și a primului-ministru de a informa Parlamentul asupra dezbaterilor Consiliului European, care privesc întreaga Uniune Europeană, inclusiv România. Îmi doresc ca acest prim moment în care Parlamentul este informat înainte și după Consiliul European să se transforme într-o regulă a colaborării între instituțiile statului. Este o intrare în normalitate”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
A împlinit 17 ani! În ce relații e Mikaela Albu cu Elena, soția tatălui ei: „Există niște limite!”
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea