Prima pagină » Știri politice » Președintele Camerei Deputaților și membrii Comisiei juridice, sancționați de ANI. Cu cât ar putea fi amendați

Președintele Camerei Deputaților și membrii Comisiei juridice, sancționați de ANI. Cu cât ar putea fi amendați

Președintele Camerei Deputaților și membrii Comisiei juridice, sancționați de ANI. Cu cât ar putea fi amendați
ANI vrea să-l amendeze pe președintele Camerei Deputaților și membrii Comisiei juridice pentru că nu au luat nicio decizie privind situația deputaților Ionaș Florin Urcan (PNL), Florin Pâslaru (PSD) și Călin Ion (PSD), pentru care s-a constatat conflictul de interese și incompatibilitatea.

ANI a cerut Biroului Permanent al Camerei Deputaților datele de identificare ale membrilor Comisiei juridice și ale președintelui Camerei Deputaților precizând că îi sunt necesare în vederea analizării oportunității aplicării dispozițiilor articolului 29 alineatul 3 din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora „neaplicarea sancțiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcției publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 de lei la 2.000 de lei, dacă fapta nu constituie infracțiune”, se arată în adresa transmisă Bp al Camerei Deputaților.

ANI afirmă că deși a transmis toate datele necesare privind situația celor trei deputați încă din lunile aprilie-mai 2016, Comisia juridică a refuzat să ia o decizie.

„(…) din adresa dumneavoastră rezultă că situațile domnilor deputați Urcan Ionaș Florin, Pâșlaru Florin Costin și Călin Ion se află în procedură la Comisia juridică, de disciplină și imunități, deși solicitările ANI pentru cele trei cazuri au fost transmise la datele de 12. 04.2016, 23.05.2016 și 26.05.2016”, susține ANI, motivându-și demersul.

Menționăm că, potrivit ANI deputații Florin Pâslaru și Ion Călin au rapoarte de evaluare din care reiese că aceștia au încălcat regimul juridic al conflictelor de interese. Pentru aceștia solicită declanșarea procedurii disciplinare, în conformitate cu Statutul parlamentarului care prevede că în aceste cazuri se aplică sancțiuni de diminuare a indemnizației cu 10%, pe o perioadă de maximum trei luni.

În cazul deputatului Urcan Ionaș Florin, Agenția Naționalã de Integritate a solicitat aplicarea sancțiunii disciplinare – încetarea de drept a mandatului de deputat, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, potrivit cărora „în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c) și d) precum și în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. c) și d), președintele Camerei ia act de situația de încetare a mandatului de deputat (…) și supune votului plenului Camerei (…) adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat (…)”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Celebrul tren de lux care a trecut prin România își schimbă traseul din 2027! Noua destinație exclusivistă
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
„Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”. Grindeanu NU vrea guvern minoritar
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ