Prima pagină » Știri politice » Prima „consultare” Băsescu-Blaga după ruperea de PDL. „Nu accept ca un om ca Predoiu să îndrăznească să îmi dea lecții”

Prima „consultare” Băsescu-Blaga după ruperea de PDL. „Nu accept ca un om ca Predoiu să îndrăznească să îmi dea lecții”

Prima
După ruperea de PDL oficializată în mai, pe Facebook, președintele Traian Băsescu a revenit la sentimente mai bune față de fostul său partid, având chiar, în urmă cu trei săptămâni, o discuție cu liderul PDL; Vasile Blaga, despre strategia preelectorală a partidelor de dreapta.

După ruperea de PDL oficializată în mai, pe Facebook, președintele Traian Băsescu a revenit la sentimente mai bune față de fostul său partid, având chiar o discuție cu liderul PDL, Vasile Blaga, despre strategia preelectorală a partidelor de dreapta. Episodul a fost relatat de Băsescu care a susținut că Blaga a fost cel care a sunat pentru a-i cere întâlnirea.

În urma acestei „consultări”, așa cum a numit-o președintele, PDL a declanșat însă selecția internă pentru a desemna un prezidențiabil, Băsescu concuzionând astfel că soluțiile sale – unificarea dreptei, participarea la europarlamentare pe liste comune și apoi găsirea unui candidat pentru președinție în 2014 – au fost respinse. Creditat ca favorit al conducerii în competiția internă din PDL, Cătălin Predoiu a fost pus la zid de președinte care i-a reproșat oportunismul.

Planul eșuat cu Blaga, discutat cu Boc și Udrea

Prima „consultare” Blaga-Băsescu după despărțirea din noaptea alegerilor interne în PDL, urmată de afișarea împreună la Țebea, a avut loc în urmă cu trei săptămâni.

„Acum vreo trei săptămâni m-a sunat Vasile Blaga. A sunat într-o luni și ne-am putut întâlni joi. Am întrebat care-i subiectul și a spus: „Ce facem cu dreapta?”. Părerea mea e că unificarea trebuie făcută înainte de europarlamentare. Dacă nu se poate, Mișcarea Populară și Forța Civică trebuie să facă o fuziune. După, ei și-ai lansat competiția internă, deci s-a considerat o neacceptare. Am avut șansa să fiu consultat și am răspuns”, a rezumat Băsescu discuția cu liderul PDL.

Ulterior, PDL a început selecția internă pentru un prezidențiabil, iar Partidul Mișcarea Populară și-a anunțat intenția de a fuziona cu Forța Civică, formațiunea lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Ideea unificării dreptei și a stabilirii ulterioare a unui candidat comun a fost însă reluată de Traian Băsescu, din propriile spuse, și joi, la o întâlnire pe care a avut-o cu Emil Boc și Elena Udrea, într-un restaurant din București. „Din discuția pe care am avut-o ieri, pentru că am discutat și acest subiect, fără a da nume, întâi trebuie făcută unitatea dreptei, apoi găsit un nume”, a spus președintele, declarându-se în continuare „foarte puternic legat de Emil Boc”.

Băsescu, din lobby-ist adversarul lui Predoiu

Față de candidatul intern preferat de actuala conducere a PDL pentru a intra în cursa pentru Cotroceni la anul, Băsescu a fost însă foarte critic. „Predoiu să nu îndrăznească să îmi dea lecții (…) A venit și a spus cum a bătut cu pumnii în masă și a pus condiții și premierului și președintelui. Eu îmi amintesc că, în Guvernul Tăriceanu, domnul Predoiu a propus înlocuirea lui Daniel Morar de la DNA, cu o doamnă care nu prea avusese dosare importante în toată viața ei, era consilier. Și știu și în ce condiții: după discuții în PNL și cu Hrebenciuc. Iar mie îmi dădea lecții cum a renunțat președintele la Daniel Morar or, el cu mănuța lui a făcut propunerea de înlocuire a lui Daniel Morar, după primul mandat. M-a deranjat tipul acesta de om. Când l-am chemat să îl întreb dacă vrea să rămână în Guvernul Boc, după Tăriceanu, a avut o singură condiție, să îl propună pe Morar pentru al doilea mandat. Condiție pe care i-am pus-o eu lui și nu el mie”, a relatat Băsescu.

Cu toate acestea, președintele spune că tot el i-a făcut lui Predoiu lobby pentru a rămâne în Guvernul Boc. „I-am explicat lui Boc că ar fi bine să avem un ministru la Justiție care să nu fie suspectat că ar avea apartenență PDL”, a admis el. Ulterior, Băsescu a intervenit cu aceeași propunere și la formarea Guvernului Ponta I, tot la solicitarea lui Predoiu. „M-a deranjat că îmi dădea lecții când el a fost la mine în cabinet să vorbesc cu Victor Ponta să îl păstreze și la el în cabinet. M-a refuzat Victor Ponta. Eu am fost onest față de el, am vorbit cu Ponta”, a adăugat Băsescu, într-un interviu la B1.

În discuția publică a intervenit și Victor Ponta. „Un om politic serios și responsabil nu povestește ce-a vorbit, nu bârfești ca la colțul blocului”, a comentat premierul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Kanye West a făcut istorie la Istanbul
Digi24
Nicușor Dan a spus că drona căzută în Galați a fost deviată deasupra Ucrainei. Ministrul Apărării evită să confirme: „Este o fentă”
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața Sandei Țăranu. Cine i-a fost alături până la final: 'Nu avea nicio durere'
Prosport.ro
Simona Halep, bogată și divorțată, a atras toate privirile cu apariția ei la gala pentru Nadia Comăneci. Și-a făcut selfie în oglindă
Adevarul
Cum să alegi roșiile dulci și zemoase din piață. Trucuri simple de care trebuie să ții cont pentru un gust autentic
Mediafax
Haos la Paris după triumful PSG
Click
Adevăratul motiv pentru care Sanda Țăranu nu a devenit mamă: „Probabil că eu m-aș fi lăsat de meserie”
Digi24
Crioterapie, porci „pitici” și organe imprimate 3D: Culisele misiunii de 26 de miliarde de dolari a lui Putin pentru a trăi veșnic
Cancan.ro
Camelia Potec a intrat în panică și a cerut ajutorul SPP! Momente tensionate la gala aniversară a Nadiei Comăneci
Ce se întâmplă doctore
A ignorat luni întregi un nodul la sân. La 21 de ani, tânăra a ajuns la operație cu o tumoră de aproape 2 kilograme
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Care este prima mașină hibridă care a folosit baterii litiu-ion?
Descopera.ro
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Un nou medicament ar putea ține HIV sub control timp de doi ani