Prima pagină » Știri politice » PRIMA REACȚIE a președintelui Traian Băsescu după arestarea fratelui său

PRIMA REACȚIE a președintelui Traian Băsescu după arestarea fratelui său

PRIMA REACȚIE a președintelui Traian Băsescu după arestarea fratelui său
PRIMA REACȚIE a președintelui Traian Băsescu după arestarea fratelui său, Mircea Băsescu, în dosarul Bercea Mondial

La o zi de la arestarea preventivă a fratelui său, președintele Traian Băsescu a precizat că nu a primit bani pentru a interveni în instanță în favoarea lui Bercea Mondial sau pentru grațiere.

„Nu cred că fratele meu ar putea să facă o astfel de afirmație( că i-a dat bani -n.n.) pentru că nu este adevărat. Nu am primit niciun ban și niciun bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, nici pentru  vreo intervenție de reducere a pedepsei în instanță și nici pentru vreo grațiere. Întocmai cum nu am primit niciodată niciun ban și niciun bun de la nimeni pentru a interveni în vreun fel în
dosare sau pentru vreo grațiere”, a precizat Băsescu, pentru Realitatea TV.

În privința „înrudirii” fratelui său cu familia lui Bercea Mondial, căruia i-a botezat o nepoată, șeful statului spune că, dacă ar fi aflat dinainte, i-ar fi spus „să nu intre în acest anturaj”.

„ Am aflat din presă că fratele meu, Mircea Băsescu, a botezat o nepoată a lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Ce mai era să fac
după botez? Este major. Dacă știam dinainte, i-aș fi spus să nu intre în acest anturaj”, a spus președintele. El adaugă că, imediat ce Mircea Băsescu i-a spus că e șantajat, i-a cerut să reclame acest lucru instituțiilor statului.  „Eu nu puteam să merg să fac un denunț de șantaj în numele lui, dar, repet, i-am cerut să meargă imediat să informeze instituțiile statului”, precizează Băsescu, întrebat de ce nu a făcut el însuși publică această situație atunci când a aflat de ea.

Mircea Băsescu a fost arestat preventiv 30 de zile în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, în urma intervenției sale la judecători, Bercea Mondial să scape de închisoare. Decizia instanței luată vineri seară nu este definitivă și a fost contestată la Curtea de Apel București, însă ea este excutorie, astfel că Mircea Băsescu va fi încarcerat. În referatul cu propunerea de arestare procurori susțin că Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea sa de frate al președintelui pentru a face trafic de influență.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi