Prima pagină » Știri politice » Promisiunea lui Gigi Nețoiu, parlamentar PP-DD: „Să se fure cât mai puțin”

Promisiunea lui Gigi Nețoiu, parlamentar PP-DD: „Să se fure cât mai puțin”

Promisiunea lui Gigi Nețoiu, parlamentar PP-DD:
Deputatul PPDD Gigi Nețoiu a declarat, marți, pe holurile Parlamentului, că niciun parlamentar de la PPDD nu va pleca din partid pentru că aceștia sunt oameni serioși, altfel de parlamentari, care nu au venit pentru bani sau contracte.

Deputatul PPDD Gigi Nețoiu a declarat, marți, pe holurile Parlamentului, că niciun parlamentar de la PPDD nu va pleca din partid pentru că aceștia sunt oameni serioși, altfel de parlamentari, care nu au venit pentru bani sau contracte.

„Niciun parlamentar de la PPDD nu va pleca din partid. Noi am avut o întâlnire la Brașov săptămâna trecută și, din câte am stat de vorbă, să știți că sunt oameni serioși, care au venit mânați de un gând de a face ceva, altfel de parlamentari, altfel de oameni. Eu nu cred că au venit pentru bani, pentru contracte și sunt convins că vor avea un cuvânt greu de spus”, a spus Gigi Nețoiu.

El a apreciat că politica nu este mai complicată, ci mai necinstită decât fotbalul și că a intrat în politică pentru a scoate din cei necinstiți la suprafață.

„Sunt unul dintre parlamentarii bine informați, cu experiență în afaceri și de obicei cunosc și spectrul ăsta politic și sper din tot sufletul că se poate face și altfel politică și să se fure cât mai puțin”, a adăugat Nețoiu.

El a spus că la 53 de ani este pregătit să facă acest pas în politică și că va colabora cu opoziția, dar și cu guvernul pe probleme de interes național și că primul lucru în care se va implica va fi agricultura.

Nețoiu a mai spus că a fost 18 ani în PSD și acum este la PPDD și nu vrea să se întoarcă în PSD.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție la țânțari! Virusul care poate deveni o amenințare
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Alarmă aeriană, după reuniunea liderilor europeni de la Kiev. Doi au fost duși într-un adăpost
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?