PSD vrea să schimbe regulile la prezidențiale: campanie electorală în școli și în ziua alegerilor. Mesajele defăimătoare, interzise. DOCUMENT

Publicat: 05/05/2018, 16:57

Astfel, potrivit proiectului depus pe 2 mai la Senat, campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor, eliminându-se din legea actuală prevederea că aceasta se încheie în dimineața zilei de sâmbătă de dinaintea datei alegerilor, la ora 7,00. Mai mult, la capitolul contravenții, a fost eliminat textul care prevedea că este interzisăcontinuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum și sfătuirea în ziua votării a alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.

Tot la capitolul campanie electorală, în forma propusă de parlamentarii PSD se permite practic desfășurarea acesteia în școli, chiar în timpul orelor de curs. Mai exact, în legea actuală se prevede că „în unitățile militare, în unitățile de învățământ, în timpul programului de învățământ, în sediile reprezentanțelor diplomatice, precum și în penitenciare, acțiunile de campanie electorală de orice tip sunt interzise”.

În varianta susținută de Șerban Nicolae, dispare textul „în unitățile de învățământ, în timpul programului de învățământ”.

În privința candidaturilor, un alegător poate semna acum pe listele de susținere a mai multor candidați, spre deosebire de legea actuală care prevede că poate face asta doar pentru unul singur.

De asemenea, în privința președintelui în funcție, PSD propune o formulare interpretabilă. Dacă potrivit legii actuale, „președintele în funcție poate participa la campania prezidențială a partidului politic sau a alianței politice care l-a propus sau îi susține candidatura”, în varianta PSD „campania electorală a președintelui în funcție poate fi sprijinită, în condițiile legii, de formațiunea politică care îi susține candidatura”.

În privința apariției candidaților la posturile TV sau radio, în lege se propune ca, în cazul operatorilor privați, aceștia să practice acelasi tarif pe emisiune și pe unitate de timp pentru fiecare candidat.

O altă modificare propusă de PSD este interzicerea folosirii mesajelor sau sloganurilor cu caracter discriminatoriu sau a mesajelor de incitare la ură și violență. Mai mult, pesediștii introduc și o prevedere anti-defăimare.

„În campania electorală sunt interzise orice forme, mijloace sau acțiuni de defăimare, învrăjbire religioasă ori etnică, precum și ofensa publică adusă simbolurilor religioase și naționale”, se arată în proiectul de lege.

O altă modificare se referă la urna mobilă aceasta putând fi solicitată chiar în ziua alegerilor și nu cu până la o zi înaintea acestora, cum prevede legea actuală.

CITEȘTE AICI EXPUNEREA DE MOTIVE

CITEȘTE AICI PROIECTUL INTEGRAL DE MODIFICARE A LEGII

Inițiativa PSD prevede monitorizare audio-video la urnele de vot: „cabinele și urnele de vot trebuie așezate în aceeași încăpere în care se află biroul electoral al secției de votare și în raza mijloacelor de înregistrare audio-video. De asemenea, alin (6) modificat prevede că „pe durata votării, accesul alegătorilor la urnele de vot este monitorizat audio-video în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.”

O altă schimbare introduce la art. 49 un nou alineat 1¹ care stipulează că „verificarea electronică se realizează prin înscrierea datelor în aplicația informatică special destinată acestui scop, instalată pe terminalul informatic pus la dispoziție de către STS, în condițiile legii”. Totodată, verificare electronică a corectitudinii corelațiilor dintre datele care urmează să fie consemnate în procesul verbal se va face prin semnarea electronică a documentului electronic rezultat, prin intermediul certificatului pentru semnătura electronică pus la dispoziție de STS. După aceea documentul electronic este transmis automat către BEC, „în condițiile stabilite prin decizie a acestuia”. „Documentele electronice sunt afișare, în mod automat, pe pagina de internet a BEC, sub titulatura rezultate provizorii.”

De asemenea, o altă modificare prevede că „înregistrările vor fi realizate prin terminalele informatice puse la dispoziție de STS. Serviciul de Telecomunicații Speciale asigură stocarea înregistrărilor pentru o perioadă de 3 luni de la data alegerilor, în condițiile legii, potrivit alin. (4) din proiectul de lege”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Noua lege pe care ROMÂNIA o aplică din 31 martie. Decizia ISTORICĂ ne aduce în...
Noi reguli pentru șoferi. Totul va fi filmat
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață