Punctul vulnerabil pe care îl are 1 din 10 parlamentari nou-aleși. TOPUL senatorilor și deputaților cu probleme

Punctul vulnerabil pe care îl are 1 din 10 parlamentari nou-aleși. TOPUL senatorilor și deputaților cu probleme
Publicat: 19/12/2016, 08:53

Gândul a identificat 50 de parlamentari din noul legislativ care au probleme cu legea, în sensul că fie sunt condamnați, trimiși în judecată, urmăriți penal sau cercetați în diverse anchete, fie sunt acuzați de incompatibilitate sau de conflict de interese de ANI, fie au alte probleme de integritate, demne de menționat – unul este fost lucrător angajat al Securității, altul și-a umflat lista de lucrări științifice, pentru a putea conduce doctorate.

Dintre cei 50 de parlamentari, 31 sunt ai PSD, 7 ai PNL, 5 ai ALDE, 3 ai PMP, 2 ai UDMR și 2 ai minorităților.

BUCUREȘTI:

Mirela Furtună,deputat PSD: are 36 de ani și a fost din 2012 consiliera președintelui CJ Tulcea, Horia Teodorescu (PSD). Este președintele tineretului PSD Tulcea. Conform unui eseu trimis pentru obținerea unei burse și publicat de pressone.ro, Furtună își dorea de mică să devină parlamentar, apoi europarlamentar. Iată că primul pas l-a reușit.

Furtună este acuzată de incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate, care arată că în ianuarie 2013, firma Mirelei Furtună, consilieră a șefului CJ Tulcea, a încheiat un contract de aproape 80.000 de lei cu CJ Tulcea. Prima instanță a menținut raportul ANI, respingând cererea de anulare a Mirelei Furtună, care a atacat decizia la instanța supremă.

Ea este și „expert în comunicare” la Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI – Delta Dunării, de unde în 2015 a câștigat un salariu lunar de peste 5.000 de lei, conform declarației de avere. Asociația este înființată tot de CJ Tulcea, în mandatul lui Horia Teodorescu, cu scopul de a atrage fonduri europene în Deltă. Mirela Furtună încasează un salariu și de la Camera Deputaților, din postura de expert parlamentar.

Ecaterina Andronescu, senator PSD: senator, fost ministru al Educației în mai multe rânduri, este cercetată de DNA în dosarul Microsoft, pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani. Ea este urmărită penal de DNA și într-un al doilea dosar, alături de Alexandru Athanasiu, pentru fapte similare celor din dosarul Microsoft, după ce în 2015 instanța supremă a aprobat redeschiderea urmăririi penale. A fost rectorul Politehnicii București. Este acuzată că a promovat mai multe modificări legislative care să blocheze numirea prin concurs a directorilor de școli sau să elimine CNATDCU din procedura de evaluare a acuzațiilor de plagiat.

Călin Popescu Tăriceanu, senator ALDE: trimis în judecată de DNA în iulie 2016, pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului, în legătură cu dosarul „Ferma Băneasa”, în care Remus Truică, prințul Paul, Dan Andronic și mai mulți milionari israelieni au fost deja trimiși în judecată pentru recuperări ilegale de terenuri. El este acuzat că i-a mințit pe procurori în anchetă, spunând contrar dovezilor că nu știa de aranjamentul privind retrocedarea terenurilor și negând chiar că l-ar cunoaște pe fostul său consilier personal, inculpat și el în dosar.

Traian Băsescu, senator PMP: fostul președinte al României este urmărit penal într-un dosar mai vechi, care i-a fost redeschis după ce și-a pierdut imunitatea. El este cercetat pentru spălare de bani, în legătură cu vânzările succesive ale unui teren de pe Aleea Privighetorilor, din zona Băneasa, în care a fost implicat și omul de afaceri Costel Cășuneanu.

De asemenea, fiica fostului președinte, Ioana Băsescu, și fostul ei concubin, italianul Giovanni Francesco, sunt urmăriți penal, fiind acuzați că ar fi rulat bani pentru campania lui Traian Băsescu din 2009, finanțările ilegale obținute de la diverse firme fiind coordonate de Elena Udrea. Ioana Băsescu și Elena Udrea au fost puse sub control judiciar, alături de fostul secretar de stat în Ministerul Turismului, Gheorghe Nastasia, de fostul președinte al CJ Tulcea Victor Tarhon, de fostul director general al Oil Terminal Ioan Silviu Wagner și de fostul concubin al Ioanei Băsescu, omul de afaceri italian Giovanni Francesco, patron al Music Channel și Hit Music Channel.

ARGEȘ:

Mircea Drăghici, deputat PSD: trezorierul PSD este trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar alături de fostul președinte CJ Argeș Constantin Nicolescu, el fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu și complicitate morală mijlocită (la instigare) la abuz în serviciu. DNA arată că în contextul în care s-au elaborat Planul Național de Dezvoltare Rurală, Planul de Dezvoltare a Regiunii Sud-Muntenia, respectiv Programul Operațional Multianual al județului Argeș, Constantin Nicolescu s-ar fi înțeles cu Mircea Drăghici să creeze un mecanism fraudulos prin care au fost încheiate contracte de servicii de consultanță și/elaborare de strategii de dezvoltare locală de autoritățile publice locale cu firma SC European Project Consulting SRL București, în care era interesat Drăghici. Nicolescu i-ar fi determinat pe mai mulți primari să colaboreze cu firma respectivă, înființată de Drăghici, pentru consultanță. Firma era administrată de o rudă a lui Drăghici, susține DNA.

Cătălin Rădulescu, deputat PSD: condamnat definitiv la un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită și efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția. El a fost acuzat că în perioada ianuarie 2013 – februarie 2014, concomitent cu ocuparea funcției de deputat, s-a ocupat și de administrarea și controlul societății SC Concordia Con. Strade SRL.

BACĂU:

Gabriel Vlase, deputat PSD: cercetat de DNA pentru trafic de influență, într-un dosar disjuns din cel al lui Viorel Hrebenciuc și al Prințului Paul, privind retrocedările ilegale de păduri. În rechizitoriul citat de presă se arată că Vlase s-ar fi întâlnit cu Paltin Sturdza, cel care încerca redobândirea pădurilor, și i-ar fi promis că poate interveni în favoarea sa.

Lucian Șova, deputat PSD: este urmărit penal de procurorii DNA într-un dosar disjuns din cel al fostului judecător CCR Toni Greblă. Șova este acuzat că și-a folosit funcția de vicepreședinte PSD Bacău, pentru a obține foloase necuvenite. El este acuzat că împreună cu deputatul PSD Iulian Iancu, în perioada octombrie-noiembrie 2012, ar fi intervenit pe lângă directorul Transelectrica Horia Hăhăianu, pentru ca acesta la rândul său să intervină la firma Energomontaj IEA din București, pentru a suporta cheltuielile de transport ale firmei Transmoldova, pentru PSD Bacău, care a organizat o deplasare electorală la București. Contravaloarea serviciilor de transport se ridica la 10.000 de lei, conform DNA.

Miron Alexandru Smărăndache, senator PSD: în 2014, ANI l-a găsit în stare de incompatibilitate, fiind simultan deputat și administrator al firmei Petroflax Distribution SRL. Prima instanță i-a respins contestația.

BIHOR:

Ioan Sorin Roman, deputat PSD: ANI l-a găsit în 2014 în incompatibilitate, acuzându-l că din 2008 a fost atât deputat, cât și comerciant persoană fizică, deținând întreprindere individuală pe numele său. Instanța supremă a menținut în 2016 raportul ANI.

Florian Bodog, senator PSD: în septembrie 2016, CNATDCU i-a retras calitatea de conducător de doctorate pe care acesta o deținea la Facultatea de Medicină a Universității Oradea, constatând că Bodog este autorul a doar 2 articole științifice cotate ISI, în loc de 6 cât cere legea. Bodog se trecuse autor principal la 12 lucrări științifice, conform ebihoreanul.ro.

BISTRIȚA NĂSĂUD:

Costel Șoptică, deputat PNL: cercetat pentru trafic de influență și instigare la abuz în serviciu, într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, după ce DNA Suceava a considerat că nu este constituită infracțiunea de abuz în serviciu. Șoptică era acuzat că ar fi făcut presiuni asupra Primăriei Știubeni să încheie mai multe contracte cu firme deținute de membri ai familiei sale.

BRAȘOV:

Remus Borza, deputat ALDE: condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese. Procurorii l-au acuzat pe Borza că în calitate de reprezentant legal al firmei de insolvență Euro Insol, care administra judiciar Hidroelectrica, a încheiat 34 de contracte de asistență juridică pentru compania de stat, cu firma sa de avocatură, „Borza și Asociații”.

Daniel Cătălin Zamfir, senator PNL: a fost acuzat de incompatibilitate de ANI, pentru că ar fi fost simultan și deputat, și administrator al firmei Relite Impex SRL, cât și comerciant cu PFA. Zamfir a contestat raportul în instanță, iar procesul are termen în 2017 la instanța supremă.

CARAȘ SEVERIN:

Ion Mocioalcă, deputat PSD: acuzat de ANI de conflict de interese, după ce și-a angajat fiica pe un post de consilier, la biroul său parlamentar, aceasta câștigând 892 de lei. Mocioalcă a câștigat procesul cu ANI în primă instanță, însă decizia a fost atacată la instanța supremă.

CĂLĂRAȘI:

Iulian Iacomi, deputat PSD: primar în Lehliu Gară, Iacomi a fost inculpat pentru luare de mită la sfârșitul anului 2015, fiind plasat sub control judiciar.

Răducu Filipescu, senator PNL: ANI l-a acuzat în 2011 pe președintele CJ Călărași de conflict de interese și abuz în serviciu, sesizând parchetul, însă nu se știe ce s-a întâmplat cu dosarul. ANI îl acuza pe Filipescu că în 2009 și 2010 ar fi semnat decizii prin care au fost alocate fonduri de peste 1 milion de lei către două asociații conduse de el – Ecoaqua și Ecomanagement Salubris.

CLUJ:

Steluța Cătăniciu, deputat ALDE: acuzată de conflict de interese de ANI, pentru că pe vremea când era consilier local la Cluj, ar fi acordat asistență juridică unei firme care se judeca cu municipalitatea, pentru care ar fi încasat 8.000 de lei. Raportul ANI a rămas definitiv prin decizia instanței supreme, în 2015. Cătăniciu a obținut însă o contestație în anulare la instanța supremă, care încă se judecă.

Marius Nicoară, senator PNL: este trimis în judecată de Parchetul General, pentru conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului. Nicoară este acuzat că în noiembrie 2014 a produs un accident de circulație în Cluj, având o alcoolemie în sânge de 1,65 la mie.

CONSTANȚA:

Radu Babuș, deputat PSD: este urmărit penal de DNA într-un dosar al lui Radu Mazăre, fiind acuzat de diminuarea valorii unui teren din Mamaia, al Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public și Privat (RAEDPP) Constanța, pe când era directorul acesteia.

Iulian Iancu, deputat PSD: este urmărit penal de DNA în dosarul fostului judecător CCR Toni Greblă, pentru folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere în partid în scopul obținerii de foloase. Iancu este acuzat că a intervenit pe lângă directorul Transelectrica pentru ca instituția acestuia să sprijine campania electorală a PSD în Bacău, din 2012, promițându-i în schimb că îl va menține în funcție dacă va ajunge ministru al Energiei, așa cum se vehicula la vremea respectivă.

DÂMBOVIȚA:

Titus Corlățean, senator PSD: cercetat de DNA în dosarul Diaspora, Senatul nu a permis procurorilor începerea urmăririi penale. Procurorii voiau să îl ancheteze pe Corlățean pentru abuz în serviciu și împiedicarea drepturilor electorale, arătând că în contextul organizării alegerilor prezidențiale din anul 2014, în calitate de ministru al afacerilor externe, prin încălcarea procedurilor legale și prin acte de dispoziție, a organizat discreționar secțiile de votare din străinătate, obținând astfel un folos necuvenit pentru candidatul propus și susținut de partidul din care făcea și el parte. Folosul necuvenit pentru altul a constat în limitarea numărului de cetățeni români care și-au putut exercita dreptul de vot în străinătate.

DOLJ:

Lia Olguța Vasilescu, deputat PSD: trimisă în judecată în 2016, pentru luare de mită, spălare de bani și folosirea autorității pentru obținerea de foloase necuvenite. Ea este acuzată că în campania electorală din 2012 a determinat mai mulți oameni de afaceri care aveau contracte cu Primăria Craiova să facă sponsorizări de care s-ar fi folosit pentru a acoperi costuri din campania electorală. Dosarul a fost retrimis la DNA de Tribunalul București, constatându-se mai multe nereguli în întocmirea lui și fiind anulate anumite probe și declarații strânse ilegal.

Radu Cosmin Preda, senator PSD: trimis în judecată în același dosar cu Lia Olguța Vasilescu. Este acuzat de complicitate la luare de mită și de instigare la spălare de bani, la vremea respectivă fiind administrator public al Craiovei.
Ion Călin, deputat PSD: acuzat în 2015 de conflict de interese de ANI, care a constatat că deputatul și-a angajat în 2008 fiica pe funcția de consilier la propriul birou parlamentar. Fiica lui Călin a câștigat peste 35.000 de lei în perioada ianuarie 2009-noiembrie 2011. Se judecă cu ANI.

Ion Călin, deputat PSD: acuzat în 2015 de conflict de interese de ANI, care a constatat că deputatul și-a angajat în 2008 fiica pe funcția de consilier la propriul birou parlamentar. Fiica lui Călin a câștigat peste 35.000 de lei în perioada ianuarie 2009-noiembrie 2011. Se judecă cu ANI.

GALAȚI:

Victor Paul Dobre, deputat PNL: acuzat de DNA în Dosarul Referendumul, Camera Deputaților nu a permis urmărirea sa penală. El era acuzat că, pe când era ministrul Administrației, în 2012, i-a cerut șefului de la Direcția de Evidență a Populației să revină asupra cifrei alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente și a trimis o nouă adresă către Curtea Constituțională. El a demisionat din funcția de ministru, într-o interceptare de la dosar el vorbind despre „nebunia” care se pregătea cu listele electorale pentru votul de la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu.

GIURGIU:

Niculae Bădălău, senator PSD: urmărit penal de DNA pentru trafic de influență, este acuzat că a intervenit la nivelul autorităților din județului Giurgiu, cât și la ANAF, pentru a sprijini activitatea unei firme implicate într-un circuit de evaziune fiscală în care erau implicate peste 100 de firme. Firma sprijinită de Bădălău a primit de la APIA aproape 2,8 milioane lei, bani introduși în circuitul de evaziune fiscală. Bădălău ar fi obținut în schimb produse alimentare (pulpe, piept și ficăței de pui) pentru un eveniment organizat la restaurantul său, cât și angajarea fictivă a unei persoane de la cabinetul său parlamentar la firma respectivă.

În 2012, Bădălău a mai fost cercetat penal pentru evaziune fiscală, fals în declarații și evaziune fiscală, pentru o tranzacție cu un teren de 130 de hectare din Giurgiu, pe care nu ar fi plătit 500.000 de euro TVA. Terenul fusese cumpărat de soția sa de la o firmă care îi aparținuse tot lui Bădălău și la care acesta a revenit ca acționar, după tranzacție. Dosarul a ajuns la procurorii giurgiuveni, după ce a fost plimbat de la DNA la DIICOT, fiecare declinându-și competența.

ANI a sesizat și Parchetul Judecătoriei Giurgiu pentru fals în declarații, în martie 2015, după ce Bădălău ar fi semnat un document prin care susținea că directoarea unui liceu din Giurgiu nu a fost președinta organizației de femei a PSD Giurgiu, deși ANI susține că ea a îndeplinit simultan ambele funcții.

Ovidiu Cristian Marciu, senator PSD: vicepreședintele CJ Giurgiu, a fost găsit în incompatibilitate de ANI, iar în 2015 a fost nevoit să demisioneze din funcția de consilier județean la Giurgiu, după ce raportul ANI a fost confirmat definitiv în instanță. Marciu a fost acuzat că fie ca PFA, fie cu firma sa a obținut mai multe contracte de la instituții publice subordonate CJ Giurgiu.

GORJ:

Victor Ponta, deputat PSD: trimis în judecată în dosarul „Turceni-Rovinari” al colegului Dan Șova, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor. DNA îl acuză că în perioada octombrie 2007-decembrie 2008 a primit 181.439 lei de la casa de avocatură a lui Dan Șova, în baza unei convenții de colaborare. Pentru a justifica acești bani, Victor Ponta ar fi întocmit 17 facturi fictive, pentru că în realitate Ponta nu ar fi prestat niciun fel de activitate pentru casa de avocatură a lui Dan Șova, conform DNA. Ulterior, în urma unor controale fiscale, Ponta ar fi realizat 16 înscrisuri false, care să justifice activitatea sa juridică la casa de avocatură. Înscrisurile ar fi fost realizate prin metoda „copy-paste”, conform procurorilor DNA. Din acești bani, Ponta și-a cumpărat două apartamente de lux într-un complex rezidențial. În afară de banii primiți de la casa de avocatură, Ponta a beneficiat și de un autoturism Mitsubishi Evo Lancer X, în mod gratuit, de la casa de avocatură a lui Șova. Firma respectivă a plătit avansul și ratele de 6.000 de lei pe lună pentru acest autoturism folosit de Ponta, în total aproape 80.000 de lei, conform DNA.

Ponta este urmărit penal și în al doilea dosar la DNA, din septembrie 2016, fiind acuzat de folosirea influenței de lider de partid pentru obținerea de foloase necuvenite și de complicitate la spălare de bani. Ponta este acuzat că l-ar fi pus pe listele de candidați din 2012 pe prietenul său Sebastian Ghiță. În schimb, Ghiță ar fi plătit prin intermediar costul vizitei fostului premier britanic Tony Blair la București, care s-a întâlnit aici cu Ponta și a participat la un eveniment organizat de o fundație. Totul, spun procurorii, pentru atragerea de capital electoral, acesta fiind în concepția lor și folosul necuvenit obținut de Ponta pentru sine și pentru PSD.

Ponta a rămas de asemenea în 2016 fără titlul de doctor în drept, după ce s-a stabilit definitiv că și-a plagiat lucrarea de doctorat, nerespectând normele academice de întocmire a unei astfel de lucrări.

Florin Cârciumaru, senator PSD: primarul din Târgu Jiu este cercetat penal de DNA, după ce ANI a sesizat procurorii anticorupție în 2016, cu suspiciuni de infracțiuni asimilate corupției și conflict de interese. ANI a arătat că primarul a semnat mai multe documente, ca ordonator de credite, în beneficiul firmei Pres Sanitas SRL din Târgu Jiu, de la care fiica sa cumpărase în 2010 un apartament la un preț mult subevaluat – 70.200 de lei, față de 270.000 de lei cu cât îl achiziționase firma respectivă în 2007. Firma respectivă a avut contracte de peste 7,7 milioane de euro cu Primăria Târgu Jiu, în perioada 2005-2010, conform ANI.

HARGHITA:

Bende Sandor, deputat UDMR: acuzat de conflict de interese de ANI, pe vremea când acesta era consilier județean în Harghita. Bende a participat la ședințele de dezbatere și aprobare a bugetului județului Harghita în 2010 și 2011, în care au fost aprobate și programele investiții privind alimentarea cu energie electrică a localităților neelectrificate sau parțial electrificate din județ. Firma deținută de fratele lui Bende și la care acesta figura ca angajat, Electro-Beta SRL, a câștigat patru contracte cu CJ Harghita de aproape 1 milion de lei în aceste programe de investiții, conform ANI.

Tanczos Barna, senator UDMR: este urmărit penal pentru abuz în serviciu și fals intelectual în legătură cu retrocedarea unor terenuri ale Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Băneasa, pe vremea când acesta conducea Agenția Domeniilor Statului, prejudiciul produs fiind de aproape 16 milioane lei.

HUNEDOARA:

Cornel Constantin Resemeriță, senator PSD: acuzat de conflict de interese de ANI, după ce și-a angajat fratele la cabinetul parlamentar, acesta câștigând peste 12.000 de euro. ANI a sesizat și Parchetul General în acest caz. A pierdut procesul cu ANI în primă instanță, se judecă la ÎCCJ.

Laurențiu Nistor, deputat PSD: președintele CJ Hunedoara este acuzat de ANI de conflict de interese, pentru că în perioada 2008-2012, cât a fost parlamentar, și-a angajat fiica și ginerele ca experți în propriul birou parlamentar. În baza acestor contracte, fiica lui Nistor a câștigat peste 34.000 de lei, iar ginerele peste 45.000 de lei.

IALOMIȚA:

Ștefan Mușoiu, deputat PSD: a fost acuzat de ANI de conflict de interese și incompatibilitate, în 2012, pentru că din postura de vicepreședinte al CJ Ialomița, au existat contracte de peste 90.000 de lei între firme deținute de el și soția sa, cu instituții din subordinea CJ – Muzeul Agriculturii din Slobozia sau Drumuri și Poduri Ialomița.

IAȘI:

Varujan Vosganian, senator ALDE: senatorii nu au permis procurorilor DIICOT să-l ancheteze pe Vosganian, în 2015, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la delapidare, pentru că ar fi vândut gaze la prețuri preferențiale către omul de afaceri Ioan Niculae.

ILFOV:

Cătălin Zamfira, deputat PSD: consilier general PSD al Capitalei. În 2012, pe când era liderul PP-DD Gorj, a fost anchetat de Poliția Gorj pentru mită electorală, partidul plătind serviciile de curățare a mașinilor gorjenilor la o spălătorie auto. O reprezentantă a partidului a explicat la vremea respectivă că PP-DD Gorj a încheiat contract cu spălătoria respectivă și că a negociat un tarif sub 10 lei de mașină, acesta fiind plafonul impus de lege peste care se consideră mită electorală.

NEAMȚ:

Emilia Arcan, senator PSD: consilieră a președintelui CJ Neamț, a condus CJ până în 2016. Este acuzată de incompatibilitate de ANI în 2015, pentru că în perioada 2012-2013 a fost și vicepreședinte al CJ Neamț, și administrator al firmei Europandra SRL. A câștigat procesul în primă instanță cu ANI, încă se judecă la instanța supremă.

OLT:

Mihai Niță, deputat ALDE: a fost găsit în incompatibilitate de ANI în 2014, pe când era senator PC. Din 2008, ANI susține că Niță a fost simultan și senator, și administrator al firmei Branit SRL. A pierdut în primă instanță procesul cu ANI.

Paul Stănescu, senator PSD: fostul președinte al CJ Olt este cercetat de procurorii DNA într-un dosar redeschis în 2015 pe numele fostului ministru de Finanțe și primar al Slatinei, Darius Vâlcov. Firme care ar fi controlate de el și de fratele său, Alexandru Stănescu, ales și el din nou deputat PSD de Olt, au făcut în 2015 obiectul unor percheziții ale DNA care vizau APIA Olt și presupusa folosire ilegală a fondurilor europene. De asemenea, firme controlate de frații Ciocan (Dan Ciocan a fost ales de asemenea deputat PSD de Olt) au făcut obiectul acelorași percheziții. DNA nu a comunicat public detalii despre anchetă.

PRAHOVA:

Ștefan Radu Oprea, senator PSD: trimis în judecată în 2016 pentru evaziune fiscală și complicitate la spălare de bani. Procurorii Parchetului General îl acuză că împreună cu partenerul său de afaceri Mihail Ștefănescu, dețin firmele Urban Electric și ICIM SA ar fi ajutat mai multe firme să deruleze operațiuni comerciale nereale, prin punerea la dispoziție de contracte de prestări servicii și lucrări fictive și emiterea de facturi, în baza cărora s-au înregistrat în contabilitate operațiuni comerciale fictive, ce au avut ca rezultat denaturarea obligațiilor fiscale către stat.

George Ionescu, deputat PNL: acuzat de conflict de interese în 2015, de ANI, pentru că în perioada 2008-2012 și-a angajat fiul ca referent la propriul birou parlamentar. Fiul a obținut venituri de aproape 36.000 de lei. A câștigat procesul cu ANI în primă instanță.

SĂLAJ:

Iuliu Nosa, deputat PSD: acuzat de conflict de interese de ANI în 2015, pentru că în perioada 2008-2012 și-a angajat fiul în funcția de consilier la biroul parlamentar. Acesta a câștigat aproape 36.000 de lei. Nosa a câștigat în primă instanță procesul cu ANI, însă se judecă în continuare la instanța supremă.

SUCEAVA:

Eugen Bejinariu, deputat PSD: procurorii DNA au cerut avizul Parlamentului pentru urmărirea sa penală în dosarul Microsoft 2, în care Bejinariu este cercetat pentru abuz în serviciu. Bejinariu, care între 2003 și 2004 a fost șeful Secretariatului General al Guvernului, în guvernul Năstase, a fost cel care a inițiat și a susținut două hotărâri de Guvern în decembrie 2003 și aprilie 2004, prin care s-a încheiat acordul între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers Austria privind contractul de închiriere a licențelor Microsoft. La semnarea acestor acte guvernamentale s-a invocat în mod nereal că Fujitsu Siemens era unicul distribuitor pe România al licențelor Microsoft, evitându-se astfel organizarea unei licitații publice, arată DNA. Tot Bejinariu a inițiat și a susținut un alt proiect de HG în ocotmbrie 2004, privind extinderea contractului inițial și la produse educaționale Microsoft, intermediate tot de Fujitsu Siemens, „fără a exista un necesar fundamentat”, mai arată DNA.

TELEORMAN:

Liviu Dragnea, deputat PSD: condamnat definitiv la doi ani cu suspendare în dosarul „Referendumul”, fiind acuzat de folosirea funcției de lider de partid pentru obținerea de foloase necuvenite. Dragnea a fost acuzat că a coordonat ilegalități electorale la referendumul de demitere a fostului președinte Traian Băsescu, în 2012, primind informații din secțiile de votare despre prezența la vot și mobilizând cu activul de partid oamenii în zonele unde nu se vota suficient.

Dragnea a fost trimis în judecată în 2016 într-un alt dosar, în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu și de instigare la fals intelectual. Procurorii DNA îl acuză că, în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, din funcția depreședinte al Consiliului Județean Teleorman și lider PSD Teleorman, ar fi determinat-o, în mod intenționat, pe Floarea Alesu, directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman de la acea dată, să își încalce atribuțiile de serviciu. Aceasta ar fi fost determinată să mențină în funcție și să plătească salariul pentru două angajate ale instituției, în vreme ce femeile și-ar fi desfășurat activitatea la sediul PSD Teleorman. Astfel, cele două ar fi obținut în mod ilegal avantaje importante, adică salariu în valoare totală de 108.612 lei.

TIMIȘ:

Cornel-Mircea Sămărtinean, deputat PMP: trimis în judecată de DNA în 2105, pentru abuz în serviciu și conflict de interese, pentru fapte comise pe vremea când era directorul Aeroportului Timișoara. El i-ar fi ajutat pe Alin Popoviciu și Constantin Ostaficiuc să obțină ilegal spațiile comerciale închiriate în Aeroport, pentru firma pe care cei doi o controlau. Sămărtinean fusese asociat într-o altă firmă cu Popoviciu, conform DNA.

TULCEA:

Ion Ganea, senator PMP: fostul șef al UNPR Tulcea a fost lucrător al Securității, conform CNSAS.

VÂLCEA:

Romulus Bulacu, senator PNL: este acuzat de incompatibilitate de ANI, în 2016, pentru că în perioada în care era consilier județean în Vâlcea, au fost încheiate contracte între firmele Minet S.A. și Minet Conf SRL, unde Bulacu era acționar, cu Regia Județeană Drumuri și Poduri, respectiv cu Spitalul de Pneumoftiziologie din Mihăești.

MINORITĂȚI:

Iusein Ibram, minoritatea turcă: acuzat de ANI de conflict de interese, pentru că în 2009 și-a angajat fiul la propriul birou parlamentar, acesta câștigând până în decembrie 2012 aproape 74.000 de lei. A pierdut procesul cu ANI în primă instanță.

Miron Ignat, minoritatea rușilor lipoveni: acuzat de conflict de interese în 2015, de ANI, pentru că și-a angajat cumnata în funcția de consilier la biroul său parlamentar, aceasta câștigând aproape 36.000 de lei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Autoritățile au decis. Cine va avea custodia Ritei, fiica regretatei Rona Hartner: ,,Tatăl are rolul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Metodă „DRONA” de a sancționa șoferii pe autostradă. Care sunt șoferi vizați - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Surpriză pentru fanii Survivor. Cine este Alba Renai, noua prezentatoare
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Oamenii transmit mai multe virusuri animalelor decât invers