Prima pagină » Știri politice » Radu Mazăre și fratele său senator, trimiși în judecată de DNA

Radu Mazăre și fratele său senator, trimiși în judecată de DNA

Radu Mazăre și fratele său senator, trimiși în judecată de DNA
Radu Mazăre și fratele acestuia, senatorul PSD Alexandru Mazăre, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, pentru luare de mită, complicitate la luare de mită și fals în declarații, a informat vineri, DNA.

Potrivit unui comunicat, DNA l-a trimis în judecată pe Radu Mazăre, aflat sub control judiciar, fiind acuzat de „luare de mită și fals în declarații (trei infracțiuni)”.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată și pe fratele acestuia, senatorul PSD Alexandru Mazăre, aflat în stare de libertate, „cu privire la săvârșirea unei infracțiunilor de: complicitate la luare de mită; fals în declarații (trei infracțiuni)”, se mai spune în comunicat.

În același dosar a mai fost trimis în judecată și omul de afaceri Avraham Morgestern, aflat în stare de libertate pentru dare de mită.

Potrivit anchetatorilor, „Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al Municipiului Constanța, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire locuințe modulare grupate in Campusul Social „HENRI COANDA”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al mun. Constanța. Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a dorit să își asigure câștigarea licitației ce urma să fie organizată”.

Astfel, în cursul anului 2011, „omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanța, Mazăre Radu Ștefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câștigarea licitației ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)”, informează DNA.

Potrivit procurorilor „din suma totală de 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferați către contul personal al primarului Mazăre Radu Ștefan și 80.000 de euro către contul pus la dispoziție de fratele său Mazăre Alexandru, ambele fiind deschise la o bancă din Israel”.

„Banii, primiți în mai multe tranșe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparținând unor societăți off shore, conturi deschise la bănci din străinătate. În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuțiilor sale de serviciu (ex. inițierea unor hotărâri de consiliu local prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziție sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham)”, susțin procurorii.

În declarațiile de avere formulate în perioada 2011-2012, Mazăre Radu Ștefan și Mazăre Alexandru nu au menționat conturile personale deschise la o unitate bancară din Israel și nici sumele de bani virate cu titlu de mită de către omul de afaceri.

Potrivit comunicatului, „în cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților Mazăre Radu Ștefan și Mazăre Alexandru. De asemenea, s-a mai dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de 18.550 euro și 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ștefan cu ocazia percheziției domiciliare”.

Pe parcursul anchetei penale, procurorii au utilizat documente bancare obținute în cadrul activității de cooperare judiciară în materie penală cu autoritățile competente din Israel, Cipru, Lichtenstein și Austria.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispusă în cauză.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli