Prima pagină » Știri politice » Rocadă la conducerea Prefecturii București și în alte trei județe. USR preia șefia de la PSD și PNL

Rocadă la conducerea Prefecturii București și în alte trei județe. USR preia șefia de la PSD și PNL

Alexandru Tudor
Rocadă la conducerea Prefecturii București și în alte trei județe. USR preia șefia de la PSD și PNL

Urmează înlocuiri la conducere a patru prefecturi din țară. Este vorba despre București, Timiș, Bacău și Botoșani, acolo unde momentan sunt prefecți de la PSD și PNL, au precizat surse politice pentru Gândul. Decizia a fost luată în ședința coaliției de miercuri și urmează ca PSD să cedeze trei funcții, iar PNL una.

Rocada ar fi trebuit să aibă loc încă din vară, direct proporțional cu noua componență a coaliției de guvernare. Decizia a fost, însă, amânată, după ce USR a boicotat funeraliile de stat ale lui Ion Iliescu, ceea ce a creat tensiuni în coaliție.

Sursele politice au mai adăugat că, inițial, USR ar fi trebuit să primească nouă funcții de prefect. S-a ajuns, însă, la patru astfel de funcții pentru că partidul a renunțat în favoarea unor funcții de secretari de stat.

În acest moment, cele patru funcții cedate de PSD și PNL în favoarea USR sunt deținute de:

  • București: Mugur Mihai Toader (PSD)
  • Timiș: Mihai Ritivoiu (PSD)
  • Bacău: Claudiu Ilișanu (PSD)
  • Botoșani: Dan Nechifor (PNL)

De asemenea, în ședința coaliției de miercuri au mai existat discuții și despre subprefecți și șefii de agenții, însă doar cantitativ, fără a exista o decizie exactă pe fiecare în parte, au mai precizat surse politice pentru Gândul.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Nicușor Dan a aprobat prepoziționarea mai multor aeronave și a unui contingent SUA la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu

Soarta prelungirii plafonării prețurilor la alimentele de bază, decisă săptămâna viitoare. Liderii coaliției nu au ajuns miercuri la un acord

AUR a depus moțiune simplă împotriva Dianei Buzoianu. Inițiatorii acuză că politicile de mediu slăbesc securitatea energetică a României

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro