Prima pagină » Știri politice » Săptămâna viitoare parlamentarii vor fi chemați din vacanță de urgență, spun surse Gândul. Ce votează aleșii

Săptămâna viitoare parlamentarii vor fi chemați din vacanță de urgență, spun surse Gândul. Ce votează aleșii

Gilda PopaLuiza Dobrescu
Săptămâna viitoare parlamentarii vor fi chemați din vacanță de urgență, spun surse Gândul. Ce votează aleșii

Liderii grupurilor parlamentare se reunesc miercuri pentru a stabili calendarul accelerat de adoptare a proiectelor de lege necesare îndeplinirii jaloanelor restante din PNRR. Potrivit informațiilor Gândul, pe masă se află convocarea Senatului în sesiune extraordinară în perioada 27–31 iulie și organizarea a două ședințe de plen pentru adoptarea proiectelor în regim de urgență.

Liderii partidelor parlamentare au solicitat public convocarea unei sesiuni extraordinare pentru legile PNRR, în condițiile în care România nu are încă un guvern cu puteri depline și se apropie termenul-limită pentru finalizarea angajamentelor asumate.

Proiectele de lege PNRR finalizate intră în dezbatere luni în Parlament

Biroul Permanent al Senatului ar urma să fie convocat miercuri, la ora 11.00, pentru trimiterea către instituțiile avizatoare a celor două proiecte aferente jaloanelor PNRR deja înregistrate la Senat. În aceeași ședință ar urma să fie convocată sesiunea extraordinară din perioada 27–31 iulie, primul plen fiind programat pentru luni, 27 iulie, la ora 14.00, când cele două proiecte care vor avea rapoartele finalizate ar urma să intre în dezbatere.

Un al doilea plen ar putea avea loc joi, 30 iulie, în funcție de proiectele care vor ajunge între timp de la Camera Deputaților. Mobilizarea Parlamentului vine pe fondul presiunii pentru adoptarea într-un calendar accelerat a legislației necesare îndeplinirii jaloanelor PNRR, de care depinde accesarea fondurilor europene aflate încă la dispoziția României.

Ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Biroului permanent al Senatului

Pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 22 iulie, se află proiectul de decizie a președintelui Senatului privind convocarea Senatului în sesiune extraordinară, propunerile legislative primite la Senat, ca primă Cameră sesizată, în perioada 29 iunie – 22 iulie 2026, respectiv poiectul programului de lucru al Senatului pentru 27 iulie 2026 – sesiune extraordinară, asigurarea conducerii ședinței Senatului din 27 iulie 2026 și proiectul ordinii de zi a ședinței Senatului din 27 iulie 2026.

Știre în curs de actualizare

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Chiria și transportul, mai ieftine pentru tinerii salariați! Ce beneficii propune un proiect de lege
Digi24
„Pregătiţi-vă.” 5 aspecte pe care Europa trebuie să le ia în calcul după înfrângerea lui Trump în fața democraţilor
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Adevarul
De ce aduc firmele muncitori din Asia, deși îi costă cu 35% mai mult decât românii. Explicațiile unui antreprenor
Mediafax
Un primar din Neamț, sub control judiciar după ce ar fi obținut bani de la Guvern pentru o investiție fictivă
Click
Cristina Bâtlan se căsătorește civil! Cum a arătat femeia de afaceri în cea mai importantă zi. Cine este bărbatul care a cucerit-o
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe Sanda Nicola? După ani de Belgia, s-a întors în România și a venit momentul confesiunilor. Ce a povestit despre ea și soț ACUM: ”Eu nu știam că sunt bolnavă și mă îndrept spre un cancer de col. 20 de ani mai târziu...”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu dezvăluie tendințe îngrijorătoare în ceea ce privește sănătatea mintală la nivel global
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!