Prima pagină » Știri politice » Social-democrații strâng rândurile. Doi parlamentari de Cluj s-ar putea reîntoarce în PSD

Social-democrații strâng rândurile. Doi parlamentari de Cluj s-ar putea reîntoarce în PSD

Social-democrații strâng rândurile. Doi parlamentari de Cluj s-ar putea reîntoarce în PSD
Președintele interimar al organizației PSD Cluj, Gheorghe Șimon, a declarat, luni, pentru Mediafax, că poartă discuții cu deputatul PNL Cristina Burciu și senatorul Vasile Ilea, actual membru Pro România, pentru a se reîntoarce în PSD.

„Sunt discuții să se întoarcă acasă atât doamna deputat (Cristina Burciu – n.r.) cât și cei care ne-au părăsit. A mai plecat domnul senator Ilea de la PSD spre Pro România. Domnii deputați Itu și Nasra care au plecat înspre Pro România s-au reîntors mai demult în organizație. Momentan, încercăm să ne refacem organizația, atât cea din Municipiu, cât și organizația județeană. Suntem în perioada în care avem conferințe în fiecare UAT. Suntem concentrați pentru candidați în acele localități unde nu avem primari, precum un candidat pentru Primăria Municipiului Cluj și un candidat pentru Consiliul Județean. Cred că înainte de a vedea Conferința județeană, cel mai important este să găsim candidații”, a spus Gheorghe Șimon.

Cristina Burciu și-a anunțat, pe 11 decembrie, afilierea la grupul parlamentar al PNL, după ce la sfârșitul lunii octombrie, anunțase că va vota învestirea Guvernului Orban, pe motiv că România trebuie să intre într-o zonă de stabilitate.

Burciu a fost aleasă în 2016 deputat de Cluj pe listele PSD, alături de deputații Horia Nasra și Cornel Itu și senatorul Vasile Ilea.

Ilea a demisionat din PSD și s-a înscris în Pro România. Ceilalți doi deputați, Nasra și Itu, au plecat și ei la Pro România, dar s-au reîntors în PSD înaintea moțiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului Dăncilă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Ce a găsit o femeie într-un borcan cu murături. Produsul a fost retras de la vânzare după ce imaginile au devenit virale
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Modul neobișnuit în care s-a răzbunat o femeie după despărțirea de fostul partener. Bărbatul a avut parte de un șoc!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!