Socialiștii europeni mută Congresul PES de la București la Bruxelles din cauza luptelor politice din România

Publicat: 30/08/2012, 17:11
Actualizat: 31/08/2012, 14:07

PSD a solicitat Partidului Socialiștilor Europeni (PES) amânarea sau mutarea la Bruxelles a Congresulului PES, pentru ca acest eveniment să nu fie „umbrit” de luptele politice interne, iar decizia transferului la Bruxelles va fi anunțată oficial zilele următoare, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, Hannes Swoboda, liderul S&D din Parlamentul European.

„Decizia de a solicita amânarea sau mutarea la Bruxelles a Congresului PSE a fost luată de PSD. Solicitarea ne-a fost prezentată verbal în această dimineață de către președintele PSD, domnul Victor Ponta, într-o întâlnire avută cu mine și președintele PES, Serghei Stanișev”, a declarat telefonic pentru MEDIAFAX Swoboda, el adăugând că această discuție cu Ponta a avut loc la reuniunea din Africa de Sud a Internaționalei Socialiste.

De asemenea, Swoboda a precizat că solicitarea făcută verbal de Ponta va fi urmată de textul unei scrisori pe această temă care va fi adresată de conducerea PSD, iar Stanișev va informa prezidiul PES, după care decizia privind transferarea Congresului din 28-29 septembrie de la București la Bruxelles va fi anunțată oficial vineri, 31 august, sau la începutul săptămânii viitoare.

FOTO: Hannes Swoboda // FOTO: Răzvan Chiriță/Mediafax

Liderul grupului S&D din Parlamentul European a mai ținut să sublinieze că decizia privind amânarea sau mutarea de la București a Congresului PES a fost luată de PSD, fiind motivată de dorința ca acest eveniment important pentru socialiștii europeni să nu fie „umbrit de condițiile de puternică divizare politică din România”.

Anterior, o sursă din rândul socialiștilor citată de EurActiv.com a declarat că Partidul Socialiștilor Europeni (PES) intenționează să mute congresul de la București la Bruxelles. Aceeași sursă afirma că „doar câțiva lideri” ai partidelor afiliate PES din Europa au confirmat participarea la congresul de la București, restul fiind reticenți la a fi găzduiți de Ponta, care a fost criticat de la preluarea funcției de premier, în primăvară.

Pesediștii au rezervat deja săli la Parlament

Surse din PSD au declarat pentru gândul că socialiștii români au rezervat deja mai multe săli din Palatul Parlamentului pentru a găzdui reuniunea socialiștilor europeni.

„Noi am rezervat mai multe săli din Palatul Parlamentului, dar toate lucrurile legate de organizare se fac la Bruxelles. Ei trimit invitațiile, stabilesc programul, noi suntem doar gazde. Nu ne-au anunțat până acum că intenționează să mute Congresul de la București la Bruxelles. Decizia le aparține”, a declarat pentru gândul un social-democrat.

Potrivit euractiv, socialiștii iau în calcul mutarea Congresului de la București la Bruxelles după ultimele evenimente din țara noastră. Victor Ponta participă în aceste zile, în Africa de Sud, la o reuniune internațională a socialiștilor. Social-democrații susțin că acolo se va tranșa și problema Congresului de la finele lunii.

Iliescu, pentru gândul: „Nu voi merge la Congres la Bruxelles”

„Este o chestiune de opțiune și discuții, România își oferea serviciile, sugera, dar poate este mai comod pentru ei la Bruxelles. Ar fi fost o chestiune de prestigiu să fie la București, dar nu am fost de față la discuții. Ei vor decide cum este mai comod pentru ei”, a declarat pentru gândul Ion Iliescu.

Întrebat dacă va putea lipsi de la un asemenea congres, Ion Iliescu a răspuns: „de ce să nu lipsesc, nu am nicio obligație. Nu am funcții executive, nu mă interesează. Poate dacă era la București aș fi participat. Nu voi merge la Congres la Bruxelles, nu cred că este cazul.”

Ion Iliescu // FOTO: Silviu Matei/Mediafax

Convenția Partidului Socialiștilor Europeni a votat, în 25 noiembrie 2011, la Bruxelles, ca viitorul Congres PES, din 2012, să aibă loc la București.

Președintele PSD, Victor Ponta, anunța atunci că data Congresului PES de la București va fi 28-29 septembrie 2012. El afirma că decizia PES este „un semn” de sprijin pentru PSD, în apropierea alegerilor parlamentare din toamna lui 2012. Ponta spunea că, totodată, organizarea Congresului PES la București este un semnal către țările din Europa de Est.

Dar între timp, Ponta a preluat puterea, iar de atunci România a fost afectată de lupte politice care au atras critici inclusiv din partea Uniunii Europene.

Surse din cadrul PES au declarat că în timp ce liderii partidelor de centru-stânga nu vor să fie criticați în propriile țări pentru că au fost găzduiți de un lider atât de controversat ca Ponta, există și preocupări ca acesta să nu fie afectat înaintea alegerilor.

Ar fi o lovitură dură pentru Ponta, care în septembrie împlinește 40 de ani, dacă acest congres va fi mutat de la București, a declarat o sursă din cadrul PSD pentru EurActiv.

În orice caz, probabil că o decizie de a muta congresul la Bruxelles ar trebui însoțită de o motivație care să salveze prestigiul și să fie folosită la nivel intern în România, acesta fiind un exercițiu dificil pentru secretariatul PES.

Congresul PES, care are loc de două ori în cinci ani, urmează să aleagă un nou președinte. Singurul candidat până în prezent este președintele interimar Serghei Stanișev, fost premier și lider al Partidului Socialist Bulgar, ales la 24 noiembrie 2011 pentru a-i succeda lui Poul Nyrup Rasmussen. Rasmussen, care s-a retras din activitate, a fost premier danez și președinte al partidului timp de aproape opt ani.

Noul președinte al PES va fi ales pentru o perioadă de doi ani și jumătate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×