Prima pagină » Știri politice » Trei ani mai târziu, doi dintre apropiații lui Dragnea sunt inculpați de DNA

Trei ani mai târziu, doi dintre apropiații lui Dragnea sunt inculpați de DNA

Trei ani mai târziu, doi dintre apropiații lui Dragnea sunt inculpați de DNA
Adrian Constantin Simionescu, fost deputat în Parlamentul României și acționar în cadrul societății comerciale Fan Speed Nikopole, a fost pus sub urmărire penală pentru efectuare de acte de comerț incompatibile cu funcția deținută și pentru complicitate la evaziune fiscală, în timp ce Marian Fișcoci, administrator al SC Proinvest SRL, este inculpat pentru evaziune fiscală. Este vorba despre un dosar penal vechi de aproape 3 ani, în care cei doi apropiați ai președintelui PSD Liviu Dragnea dobândiseră deja calitatea de suspecți, pentru aceleași fapte penale. Anunțul DNA de astăzi vizează doar o etapă procedurală din procesul de urmărire penală demarat în 2014.

Adrian Constantin Simionescu a fost deputat din 2012. Simionescu a fost viceprimar în Turnu Măgurele, în perioada 1996-1997, și vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman, în 2008-2009. Acesta a deținut funcția de vicepreședinte al PD Teleorman din 1996 până în 2001. Ulterior, el a trecut la PSD, iar în 2001 a fost numit vicepreședinte al PSD Teleorman.

Marian Fișcuci a făcut parte din acționariatul firmei de construcții Tel Drum, din Alexandria, controlată de apropiați ai liderului PSD, Liviu Dragnea. Fișcuci deține firma Proinvest, care are mai multe contracte cu administrațiile locale din Teleorman, scria Gândul în 2014.

Omul de afaceri Marian Fișcuci și fostul deputat Adrian Simionescu s-au prezentat, vineri, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), unde au stat mai puțin de o oră, iar anchetatorii le-au adus la cunoștință faptele pentru care sunt urmăriți penal.

Astfel, conform unui comunicat de presă al DNA, Adrian Constantin Simionescu, care la data faptelor era deputat în Parlamentul României și acționar în cadrul societății comerciale Fan Speed Nikopole, este suspectat de efectuare de acte de comerț incompatibile cu funcția deținută și de complicitate la evaziune fiscală.

În cazul lui Marian Fișcoci, administrator al SC Proinvest SRL, procurorii au început urmărirea penală pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

De asemenea, în dosar sunt implicați și Florinel Marinaș și Mihai Alexandru Simionescu, la data faptelor administratori ai Fan Speed Nikopole, ei fiind cercetați pentru complicitate la evaziune fiscală, precum și firma Proinvest, pentru aceeași infracțiune.

Conform anchetatorilor, între 2012 – 2014, omul de afaceri Marian Fișcuci, prin SC Proinvest SRL, a cumpărat din spațiul intracomunitar utilaje agricole de la firme consacrate în domeniu, pe care le-a livrat unor firme românești. În acest lanț economico – financiar, a introdus o verigă fictivă, respectiv firma bulgărească Fan Speed Nikopole, controlată de deputatul Simionescu Adrian, dar administrată de Florinel Marinaș și Mihai Alexandru Simionescu, căreia îi erau livrate utilajele agricole, iar aceasta le livra beneficiarilor finali din România.

„Ca mod de operare, inițial se identificau beneficiarii – firme românești și se perfectau înțelegeri cu administratorii acestor societăți, interesate în achiziționarea de utilaje agricole, promițându-li-se vânzarea unor astfel de utilaje, procurate preponderent din Germania și Franța, prin intermediul SC Proinvest SRL care era și dealer-ul autorizat al firmelor producătoare”, precizează DNA.

După identificarea firmelor interesate care erau și beneficiari finali, utilajele erau cumpărate și transportate, apoi depozitate la sediul SC Proinvest SRL.

Dacă la momentul aducerii utilajelor agricole în România, fiind vorba de achizițiile intracomunitare, s-ar fi procedat direct la revânzarea acestora către firmele românești – destinatarii finali, tranzacția comercială ar fi fost generatoare a obligației de plată a TVA.

„În acest context, inculpatul Fișcuci Marian, cu complicitatea celorlalte persoane, a creat un circuit comercial suplimentar, fictiv, menit să îi faciliteze eludarea obligațiilor fiscale către stat, obținând astfel sume mai mari ca venituri și totodată, a afectat indirect și celelalte firme din domeniu, concurente, care vindeau la prețul de piață ce includea și TVA”, subliniază procurorii anticorupție.

Pentru a scăpa de plata TVA, inculpații ar fi gândit un întreg circuit. Astfel, firma Proinvest Alexandria, controlată de Marian Fișcuci, realiza o vânzare fictivă (tranzacție intracomunitară) către firma Fan Speed Nikopole, controlată de Adrian Simionescu și Florinel Marinaș. Ulterior, agentul economic din Bulgaria revindea utilajele către clienții din România, identificați anterior și cu care se negociase deja vânzarea utilajelor, încă de când acestea erau proprietatea Proinvest SRL sau urmau să devină proprietatea acesteia.

„În cadrul acestei operațiuni comerciale fictive, utilajele erau transportate de la sediul SC Proinvest SRL pe teritoriul Bulgariei, mai târziu fiind reintroduse în România și livrate beneficiarului final. Tranzacțiile realizate cu firma din Bulgaria nu aveau un scop economic real, fiind efectuate exclusiv pentru a crea o aparență de legalitate și a beneficia de regimul de scutire de TVA aplicabil operațiunilor intracomunitare”, precizează procurorii.

În cursul anului 2014, fostul deputat Simionescu a controlat întreaga activitate a două societăți comerciale, una dintre ele fiind Fan Speed Nikopole, obținând un folos în valoare de 1.159.393 lei, echivalentul cumulat al profiturilor realizate de cele două firme în perioada respectivă.

Potrivit DNA, Adrian Simionescu a realizat în mod efectiv activitățile de administrare a celor două firme, el fiind atât factorul decizional în respectivele societăți comerciale, cât și administratorul „de facto”, realizând atribuțiile specifice administratorului.

„Urmare a acestor demersuri, s-a stabilit că, în intervalul 2012 – 2014, valoarea utilajelor (bunurilor) – `livrate intracomunitar` este de 20.854.508 lei. Prin simularea acestor livrări de bunuri către Fan Speed Bulgaria, SC Proinvest SRL Alexandria a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 5.692.634 lei, reprezentând TVA de plată, administratorul societății în toată această perioadă fiind inculpatul Fișcuci Marian”, potrivit sursei citate.

Procurorii au pus sechestru pe mai multe bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Adrian Simionescu, Florinel Marinaș, Mihai Alexandru Simionescu și SC Proinvest SRL.

Aceeași măsură a mai fost instituită și asupra conturilor deținute de toți inculpații din acest dosar.

Adrian Constantin Simionescu a fost deputat din 2012. Simionescu a fost viceprimar în Turnu Măgurele, în perioada 1996-1997, și vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman, în 2008-2009. Acesta a deținut funcția de vicepreședinte al PD Teleorman din 1996 până în 2001. Ulterior, el a trecut la PSD, iar în 2001 a fost numit vicepreședinte al PSD Teleorman.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cea mai intensă vară din istoria Europei: a fost expus jumătate din continent
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!