UPDATE VIDEO | De la București, la Alba Iulia, România serbează 105 ani de la Marea Unire / 2.400 de militari au trecut pe sub Arcul de Triumf

Publicat: 01/12/2023, 07:00
Actualizat: 01/12/2023, 18:05
12:03

Parada militară de 1 Decembrie 2023 se încheie odată cu prezentarea onorurilor oficialilor prezenți

Parada de 1 Decembrie 2023 s-a încheiat. La final Klaus Iohannis s-a salutat cu premierul Marcel Ciolacu și cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă.

Tehnica militară rămâne staționată în piața Arcului de Triumf. Aceasta poate fi vizionată de curioși, dar și de cei mici până la ora 14:00.

În aceste condiții, traficul rămâne blocat în zona centrală a Bucureștiului până în jurul orei 16:00.

Conform estimărilor, datorită vremii bune aproximativ 100.000 de români au participat la parada dedicată Zilei Naționale a României.

11:34

Începe defilarea dedicată tehnicii militare

În fruntea blocului de defilare a tehnicii militare se află generalul-maior Claudiu-Mihail SAVA, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, structură continuatoare a tradițiilor de luptă ale Armatei a 2-a Române și Comandamentului 2 Operațional Întrunit „Mareșal Alexandru Averescu”.

Printre cele mai noi modele se numără vehiculele de luptă TOYOTA, model Land Cruiser modificat pentru structurile de operații speciale, echipate cu mitraliere de calibru 12,7 mm și calibru 7,62 mm. Autovehiculele sunt de ultimă generație, intrate în dotarea structurilor de operații speciale române în cu anul 2022.

Un alt element de noutate al Paradei Militare Naționale îl reprezintă vehiculele de luptă JLTV (Joint Light Tactical Vehicle). Au intrat în dotarea Forțelor pentru Operații Speciale, în anul 2023. Datorită blindajului extrem de rezistent, vehiculele pot duce acțiuni de luptă în cele mai ostile condiții.

Tot la capitolul tehnică militară, două lansatoare M-142 HIMARS ale Batalionului 81 Rachete Operativ Tactice, au trecut pe sub Arc.

Cea mai importantă piesă de rezistență însă, o reprezintă sistemele de rachete PATRIOT. Regimentul 74 PATRIOT sărbătorește chiar astăzi, 1 decembrie, 5 ani de la înfiinţare.

Regimentul este unitatea care gestionează unul dintre cele mai importante programe de înzestrare derulate în Armata României: Programul Sisteme de Rachete Sol-Aer cu bătaie mare. ​Anul acesta, în data de 15 noiembrie 2023, a avut loc primul exercițiu tactic cu trupe și trageri reale PATRIOT SPARK 23.

​Sistemul PATRIOT, aflat și în dotarea armatelor altor state membre NATO, printre care SUA, Germania, Olanda, Grecia, Spania și Polonia, a fost testat în luptă și a fost întrebuințat de-a lungul timpului, la interceptarea și neutralizarea platformelor aeriene cu și fără pilot, a rachetelor de croazieră și a rachetelor balistice în teatrele de operații din Irak și Siria.

11:29

Parada Militară dedicată sărbătoririi Zilei Naționale a României va continua cu evoluția Aviației Militare

Dispozitivul de zbor este deschis de un elicopter IAR 330 PUMA, din dotarea Bazei 90 Transport Aerian, ce poartă drapelul tricolor, simbol al unității naționale, urmate de 3 elicoptere IAR 330, din dotarea Bazei 90 Transport Aerian.

Două aeronave C-130 HERCULES din dotarea Bazei 90 Transport Aerian Otopeni au trecut pe deasupara Arcului.
În anul 2023 au intrat în serviciul Forțelor Aeriene Române două noi aeronave de tip C-130H2 Hercules, prin Programul Excess Defense Articles. România mai are în dotare patru aeronave de transport C-130 B și două aeronave C-130 H.

În premieră, participă la Parada de Ziua Națională, unul dintre cele două avioane LEARJET BOMBARDIER 75, intrate în acest an în dotarea Inspectoratul General de Aviaţie din Ministerul Afacerilor Interne.

Prin Piața Arcului de Triumf survolează și 9 aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon, din dotarea Bazei 86 Aeriene. Comandantul formație este comandorul Mihăiță-Valeriu MARIN.

Pe cerul Bucureștiului se pot vedea avioanele F-16 din Țările de Jos și Turcia, dislocate în țara noastră, dar și două aeronave EUROFIGHTER TYPHOON ale Forțelor Aeriene Germane.

11:14

Parada este deschisă cu defilarea Forțelor Terestre

Prin Arcul de Triumf trec militari ai Forțelor Terestre, români și străini.

Blocul de paradă cu detașamente pe jos este condus de generalul-maior Cristian DAN, veteran al teatrelor de operații din Irak și Afganistan.

La defilarea Forțelor Terestre a luat parte și Detașamentul SUA, Task Force Nightmare, comandat de locotenent-colonelul Joshua CLEMMONS, dislocat în România în sprijinul operației “Atlantic Resolve”.

În piața Arcului de Triumf au mai defilat și detașamente din Franța, Belgia și Luxemburg

11:09

Parada de 1 Decembrie a început

Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în memoria militarilor căzuți la datorie, urmat de un moment de reculegere.

Detașamentul de defilare este pe poziție, iar militarii încep parada pe sub Arcul de Triumf.

Comandantul Paradei Militare Naționale este generalul-maior Ciprian MARIN, șeful Statului Major al Forțelor Terestre.

Ofițer cu o carieră militară excepțională, generalul MARIN a îndeplinit cu succes mai multe funcții la toate nivelurile ierarhice ale Armatei României. Începând din aprilie 2023, este șeful Statului Major al Forțelor Terestre.

10:59

Klaus Iohannis a sosit la ceremonia de 1 Decembrie

Președintele României a sosit la ceremonie. Acesta este întâmpinat cu onoruri de fanfara militară. Odată cu sosirea acestuia se dă startul defilării în piața Arcului de Triumf.

Sursa/ Gândul – Alexandra Pandrea

Klaus Iohannis a fost întâmpinat de șeful Statului Major al Apărării, generalul Vlad.

În timp ce se trag salve de tun, în piața Arcului de Triumf răsună imnul național „Deșteaptă-te, Române”, scris de Andrei Mureșanu.

Sursa/ Gândul – Alexandra Pandrea
10:38

Defilarea de sub Arcul de Triumf începe la ora 11:00

Fanfara și garda de onoare sunt pregătite de sosirea oficialilor prezenți la ceremonia de 1 Decembrie. La evenimentul din piața Arcului de Triumf participă președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu, dar și președintele Senatului, Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis.

Zeci de mii de români sunt așteptați să participe la parada din București.

Sursa/ Gândul – Alexandra Pandrea

Astăzi, se împlinesc 105 ani de la evenimentul care a marcat istoria poporului român. Unirea provinciilor româneşti sub un singur steag și un singur nume este celebrată prin ample manifestări la București și Alba Iulia. 

Ca în fiecare an, puteți urmări Parada Militară organizată de Ziua Națională de la Arcul de Triumf la Gândul Live.

Cum ne prinde această sărbătoare? Suntem mai uniți sau nu? Mai bogați sau mai săraci? Și. marea întrebare de Marea Unire: ne-am deșteptat? Bogdan Pavel comentează defilarea și discursurile mai-marilor țării cu analistul politic Radu Magdin și istoricul Alin Spânu, profesor la Universitatea București.

Care este programul manifestărilor

Primul eveniment organizat de Ministerul Apărării Naționale începe la ora 09.00.

La Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, are loc o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori, în memoria eroilor români care şi-au jertfit viaţa pe câmpurile de luptă, pentru împlinirea idealurilor naţionale.

Defilarea de la Arcul de Triumf este programată pentru ora 11.00.

La Parada Militară Naţională participă peste 2.400 de militari şi specialişti din MApN, MAI, SRI, STS.

Dacă vei fi acolo, poți vedea în blocul de paradă și 250 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos.

Dispozitivul de defilare al tehnicii militare, care va trece pe bulevardul Kisseleff, este alcătuit din 130 de mijloace tehnice. Iar cerul va fi brăzdat de 40 de aeronave militare româneşti.

MApN anunță că pupă încheierea ceremoniei oficiale, publicul prezent în Piaţa Arcului de Triumf va putea vizita standuri expoziţionale cu tehnică militară, care vor fi amplasate în zonă până la ora 14,00.

Tot în București, la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” va fi vernisată, de la ora 13,00, Expoziţia ‘Tricolorul – simbol identitar al unităţii românilor în costumul popular’.

Evenimentele din Bucureşti se încheie vineri, de la ora 19,00, cu retragerea cu torţe a militarilor Brigăzii 30 Gardă ‘Mihai Viteazul’, pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul brigăzii”.

La Alba Iulia, evenimentele încep la ora 14,00, la Monumentul „Marii Uniri”, unde vor fi depuse coroane şi jerbe de flori.

De la ora 15,00 se desfășoară ceremonia militară, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, la care vor lua parte peste 1.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, specialişti de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Filiala Alba-Iulia a organizaţiei Crucea Roşie Română, cu aproximativ 70 de mijloace tehnice terestre şi aeronave militare.

Sursa FOTO/ Alexandra Pandrea – Gândul

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Klaus Iohannis ratează startul la COP28 de la Dubai/ Președintele e ținut în țară de Ziua Națională/ Regele Charles întâmpinat de studenți

VIDEO | Ministerul de Interne sărbătorește Ziua Națională cu un clip pe Instagram / „Acest clip nu este doar despre MAI, este despre tine”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O celebră influenceriţă pe TikTok a fost asasinată în fața casei sale. Atacatorul s-a prefăcut...
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate...
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total!...
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
O cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil, în Vrancea! Șoferul a decedat
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1...
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Decizia luată de autoritățile japoneze, exasperate de turiștii care vin la Muntele Fuji