Prima pagină » Știri politice » Victor Ponta: Nu-mi doresc funcția de președinte al Camerei, dar în viață nu faci numai ce-ți dorești

Victor Ponta: Nu-mi doresc funcția de președinte al Camerei, dar în viață nu faci numai ce-ți dorești

Victor Ponta: Nu-mi doresc funcția de președinte al Camerei, dar în viață nu faci numai ce-ți dorești
Ponta: Nu-mi doresc funcția de președinte al Camerei, dar în viață nu faci numai ce-ți dorești

Întrebat de jurnaliști dacă a discutat cu președintele Partidului Social Democrat despre susținerea sa la funcția de președinte al Camerei Deputaților, Victor Ponta a spus că nu și că nici nu își dorește funcția, însă „în viață nu faci numai ce-ți dorești”.

Victor Ponta a mai spus că nu își dorește nici să-și reia postul de președinte al partidului.

O decizie privind revocarea lui Valeriu Zgonea din funcția de președinte al Camerei Deputaților ar putea fi luată abia după alegerile locale, deputații fiind în campanie electorală. Decizia ar urma să fie luată în baza modificărilor aduse regulamentului, săptămâna trecută.

Comisia pentru regulament a Camerei Deputaților a decis marți ca revocarea din funcție a președintelui Camerei Deputaților să se facă la solicitarea grupului care l-a propus, iar membrii Biroului Permanent, inclusiv președintele, să își piardă automat funcțiile odată cu pierderea sprijinului politic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Viza de SUA a lui George Simion, contestată de 4 oficiali americani
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
Armata Română modifică softurile sistemelor anti-dronă după valul de atacuri de la graniță. Miruță: Unele echipamente nu știu să vorbească între ele
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
A murit actrița Hayden Panettiere, celebră pentru rolurile din „Nashville” și „Heroes”. Avea 36 de ani
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Simone Tempestini, aproape de PODIUMUL european la raliuri! Cum s-a descurcat românul în Raliul Cehiei?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ai probleme cu somnul într-un loc nou? De vină este „efectul primei nopți”