VIDEO | Liberalii cer măsuri ferme antidrog. Florin Roman: Vom propune o disciplină prin care dascălii să le explice riscurile consumului de droguri

Publicat: 18/09/2023, 17:14
Actualizat: 18/09/2023, 17:36

Luni, la Palatul Parlamentului, liderii Partidului Național Liberal au venit cu o serie de propuneri în vederea combaterii consumului și traficului de droguri din România. Printre măsurile propuse de liberali se numără introducerea unei discipline școlare prin care profesorii să le explice copiilor efectele consumului de droguri.

În contextul recentelor dezbateri publice legate de consumul și traficul de droguri din țara noastră, după accidentul cauzat de Vlad Pascu, șoferul drogat care a omorât doi tineri la 2 Mai, liderii PNL cer măsuri aspre în lupta cu stupefiantele.

Liderul liberalilor din Parlament, Florin Roman a anunțat după ședința de grup a deputaților PNL, că vor propune ministrului Educației, Ligia Deca, înființarea unei discipline școlare, unde dascălii au posibilitatea să le explice elevilor efectele nefaste ale traficului și consumului de droguri.

„PNL va propune în întâlnirea de săptămâna viitoare cu dna. ministru Deca, ca să existe o disciplină în școală prin care dascălii să poată să predea copiilor, să le explice riscurile traficului și consumului de droguri, pentru că, ne spunea dna. ministru Gorghiu vârsta de la care încep tinerii să consume droguri a scăzut destul de drastic. De la 12 ani, avem deja un număr impresionant de consumatori de droguri și de substanțe psihotrope”, a precizat Roman.

De asemenea, Alina Gorghiu a propus înființarea unui registru unic al traficanților de droguri, după modelul registrului, deja existent, al traficanților sexuali. Ministrul Justiției a prezentat și date referitoare la consumul și traficul de droguri din România.

Conform datelor de la Agenția Națională Antidrog, 10,7% dintre cetățenii români cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani au încercat cel puțin odată un tip de drog ilicit în timpul vieții. Asta se traduce în aproximativ 1 milion 600 de mii de consumatori, precizează Gorghiu.

Raportul Agenției Naționale Antidrog pe anul 2022, care fost publicat în februarie 2023, spune în felul următor: 10,7% din cei cvârsta cuprinsă între 15 și 6de ani au consumat cel puțin un tip de drog ilicit de-a lungul vieții. Asta înseamnă, ținând cont de datele venite de la INS, și anume că populația în acest interval 15-64 de ani este aproape 15 milioane de oameni. Atunci, putem trage lesne concluzia, ca urmare a calculului făcut că la nivelul anului 2021, pentru că acest raport face referire la situația din anul 2021, aveam un număr de 1 milion 600 de  mii de consumatori, a precizat ministrul Justiției.

Nu în ultimul rând, secretarul general al PNL și fostul ministrul de Interne, Lucian Bode a ales să se focuseze pe prevenție. Liberalul a mizat pe importanța componentei de asistenţă furnizată victimelor consumului și traficului de droguri. Bode a propus soluţia înființării a 8 centre regionale care să ajute în procesul reinserţiei sociale a consumatorilor de droguri.

„Aşadar, concluzionând, solicităm crearea de urgenţă a unor comunităţi terapeutice cu scopul reinserţiei sociale a consumatorului de droguri. Pentru asta este nevoie de finanţare, soluţia este la îndemâna Guvernului. Asigurarea surselor de finanţare atât din fonduri europene nerambursabile şi PNRR poate reprezenta o soluţie, cât şi programe guvernamentale unde eligibili vor fi organizaţiile neguvernamentale, centrele medicale, centrele de îngrijiri. S-a desprins o primă concluzie – câte astfel de centre ar fi necesare. Sigur nevoia este una foarte mare. Prima noastră propunere este să înfiinţăm opt centre regionale pentru care să asigurăm finanţarea din fonduri europene, respectiv fonduri guvernamentale”, a transmis Bode.

Întrebat despre numărul de centre de asistență pentru consumatorii de droguri, Bode a refuzat să de-a un răspuns clar, dar a spus că „sunt insuficiente”, asta în condițiile în care țara noastră tratează dependenții în Spitale publice.

Categoric sunt insuficiente. Cele de stat sunt spitalele unde se tratează, poate pentru o boală pe care nu o au, iar cele private le numărăm pe degetele de la mâini. De aceea este nevoie să avem o legislație foarte clară, să avem finanțare corespunzătoare pentru astfel de centre și să avem un program național prin care să finanțăm astfel de comunități terapeutice, a conchis fostul ministru de interne, Lucian Bode.

Conform celui mai recent raport ONU, rezultă că portul Constanța e folosit tot mai des de traficanții de droguri, iar una din explicațiile pentru creșterea traficului din România e colaborarea constantă între rețelele de crimă organizată, dar și poziția geografică. România se află pe ruta de tranzit Turcia-Grecia spre Europa Occidentală, se arată în Raportul ONU privind traficul și consumul de cocaină din 2023. (detalii AICI)

În anul 2021, România a înregistrat o creștere semnificativă a capturilor de cocaină, de la 43 kg în 2020 la 875 kg în 2021. Cantități mari au fost raportate și în anii precedenți, inclusiv peste o tonă de cocaină pură în proporție de 90 % dintr-o barcă răsturnată în Delta Dunării, confiscată în 2019. În iulie 2022, a fost descoperit pentru prima dată în România un loc de extracție secundară a cocainei. Potrivit autorităților române, situl a fost organizat într-o cabană rurală închiriată de doi cetățeni români și un israelian.

În aceeași lună, forțele de ordine din România au descoperit 610 saci de pământ de flori sintetic amestecat cu cocaină într-un magazin care vindea vase de ceramică din Tunisia.

Dar în ultimii 2 ani, conform informațiilor publicate de G4Media, în portul Constanța nu au fost descoperite nici-un gram de droguri. Bode a dat vina pe lipsa de scannere și de infrastructură de control din portul de la Marea Neagră.

CITIȚI ȘI:

UPDATE | PSD a bătut în cuie măsurile fiscal-bugetare. Ciolacu le-a prezentat liderilor social-democrați ultimele detalii stabilite în coaliție

VIDEO | Florin Barbu se întâlnește cu fermierii la ora 18 după decizia Comisiei de a ridica interdicția de import pentru cerealele din Ucraina

Volodimir Zelenski face curățenie la conducerea Ministerului Apărării. 7 oficiali au demisionat la cererea noului ministru, Rustem Umerov

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO. Cum arată Cernobîl și Pripiat la 38 de ani de la dezastrul nuclear...
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin....
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?