Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Săptămâna în care Florin Cîțu își pierde imunitatea parlamentară / Mărirea și decăderea fostului premier

VIDEO | Săptămâna în care Florin Cîțu își pierde imunitatea parlamentară / Mărirea și decăderea fostului premier

Ministru, prim-ministru, rocker. Într-un an și jumătate, Florin Cîțu a deținut, pe rând, cele mai importante funcții în statul român. În afară de funcția supremă, președinția României. Săptămâna această, miercuri, Florin Cîțu își va pierde și imunitatea parlamentară.

Două zile are la dispoziție fostul premier să-și studieze dosarul prin care DNA a solicitat ridicarea imunității. Citește mai multe aici. 

În noiembrie 2019, senatorul liberal Florin Cîțu, preia portofoliul Finanțelor, de la Guvernarea Dăncilă, și îi succede lui Orlando Teodorovici. Rămâne în funcție, până la alegerile generale din anul 2020. După alegeri, primește mandatul de face guvernul și ajunge prim-ministru, într-o coaliție de dreapta, PNL-USR-UDMR.

În primăvara anului următor, Cîțu anunță că se înscrie în cursa pentru președinția Partidului Național Liberal, unde în are contracandidat pe liderul și fostul premier Ludovic Orba. Au urmat 4 luni de „festival al democrației” în partid. Din 30 mai, ziua anunțului, până în septembrie, agenda publică a fost ținută de atacurile Cîțu-Orban și echipele proprii.

Ajunge șef al Partidului Național Liberal, pe 25 septembrie, la finalul unui congres cu multe suspiciuni privind organizarea în pandemie, cu huiduieli, acuzații de furt, unde cu aproape 1.000 de voturi mai mult decât Orban.

Florin Cîțu venea după o vară în care presa descoperise că făcuse închisoare în Statele Unite, pentru conducerea sub influență a mașinii, în urmă cu 20 de ani.

În spatele lui Florin Cîțu, la congres, s-au aliniat Emil Boc, Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Iulian Dumitrescu și alții.

Cel care avea să fie speranța noului PNL s-a bucurat și de susținerea președintelui României Klaus Iohannis.

Viitorul președinte al PNL va avea o misiune foarte grea, să demonstreze în primul rând că PNL este în continuare cdel mai important partid din România. Alegerile PNL nu sunt doar despre a înlocui un lider cu un alt lider, ci despre proiecte mai bune, despre eficiență, înnoire și despre reconectare cu oamenii. PNL are obligația să își asculte alegătorii, să țină cont de lecțiile primite, a spus Iohannis, pe scena Congresului.

Cel mai vocal susținător, de departe, a fost prim-vicepreședintele Rareș Bogdan, care în prezent ocupă aceeași funcție, în echipa lui Nicolae Ciucă.

Niciun premier nu a făcut ce a făcut Cîțu, a dat cu pumnul în masă în fața Ursulei von der Leyen pentru ca România să primească cea mai mare alocare din PNRR pentru autostrăzi. Noi nu suntem pesediști, PSD este dușmanul nostru. Florin Cîțu președinte!, a strigat europarlamentarul PNL pe scenă.

Tot la congres, unul dintre cei mai bine cotați liberali, Emil Boc, a votat moțiunea premierului în exercițiu, Florin Cîțu.

De ce Florin Cîțu? Ce spune, face. A promis că nu a închis economia? Nu a închis-o. Deci, este omul cuvântului dat și al cuvântului respectat, a spus Emil Boc.

Câteva luni mai târziu, toți cei care i-au strigat numele pe scenă, au dispărut din spatele său, lăsându-l singur.

M-am uitat în spate și am văzut că nu era nimeni, a mărturisit Cîțu, anul acesta.

În șase luni a pierdut toate funcțiile

Pe 25 septembrie, sărbătorea câștigarea șefiei PNL. Pe 5 octombrie, după nici două săptămâni, Florin Cîțu pierdea șefia Guvernului, prin trecerea moțiunii de cenzură a PSD, care a fost votată de 281 parlamentari.

Nu a stat prea mult pe tușă, pentru că, pe 23 noiembrie, Cîțu era învestit președinte al Senatului, a doua funcție în stat, după ce a fost dat jos fostul ocupant, conform coaliției, reprezentanta USR, Anca Dragu.

După căderea cabinetului Cîțu încep și convulsiile în PNL, mai ales pe fondul nașterii noii coaliții de guvernare în parteneriat cu PSD. Florin Cîțu se retrage de la negocieri, care au fost purtate de cel care avea să-i succeadă la șefia PNL, viitorul premier Nicolae Ciucă.

Primăvara lui 2022 i-a adus o nouă pierdere: șefia PNL. Pe 2 aprilie, a doua zi după aniversarea sa, abia întors din Statele Unite, Florin Cîțu își dă demisia din funcția de președinte al PNL, acuzând un complot intern.

Nu mai rămâne mult nici la șefia Senatului, întrucât, în ultima zi a sesiunii parlamentare, pe 29 iunie, Cîțu este înlăturat din funcție, după ce pierde sprijinul partidului.

Florin Cîțu rămâne și fără imunitate

Pe 24 noiembrie, PICCJ a trimis o solicitare Senatului pentru ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu, în vederea efectuării urmăririi penale, în dosarul vaccinurilor.

Biroul Permanent al Senatului, condus de vicepreședintele Sorin Cîmpeanu, a dat termen până miercuri, 29 noiembrie, Comisiei juridice a Senatului să întocmească un raport pe cererea PICCJ.

Raportul emis de Comisie va fi votat în plenul Senatului, prin votul secret al majorității membrilor prezenți. Cel mai probabil, acest vot în plen va avea loc tot miercuri.

Florin Cîțu s-a declarat încrezător în actul de justiție. „Am deplină încredere in actul de justiție și sunt convins că procedurile aflate în desfășurare vor conduce la aflarea adevărului!”, a fost reacția fostului premier.

Senatorii PSD și PNL vor vota pentru ridicarea imunității lui Florin Cîțu, conform declarațiilor lui Marcel Ciolacu, respectiv Nicolae Ciucă.

CITEȘTE ȘI:

Ce conține referatul DNA din dosarul privind vaccinurile. Mihăilă, Cîțu și Voiculescu, vizați de acuzații de abuz în serviciu și complicitate

România a aruncat la chiuvetă 10 milioane de doze de vaccin anti-Covid, susține Rafila. Conform DNA, un miliard de euro au fost prăpădiți

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Europa, abandonată în brațele lui Putin? Prognoza unui fost șef al spionajului românesc după ce SUA au întors spatele UE
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Fotografii demult uitate cu Oana Roman. Cum arăta vedeta când lucra în aviație
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Vara vine cu deschiderea circulației pe un nou lot de pe Autostrada A0. Secțiunea dintre Afumați și Cernica va fi deschisă
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător