Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Simona Oprescu pune pe umerii lui Boloș găsirea banilor pentru majorarea de pensii

VIDEO | Simona Oprescu pune pe umerii lui Boloș găsirea banilor pentru majorarea de pensii

Legea pensiilor a trecut de guvern, la finalul unei zile tensionate, cu ping-pong declarativ între PSD și PNL, o ședință amânată de două ori și suspendată timp de o oră. Legea intră în Parlament, în procedură de urgentă. PSD își dorește adoptarea până pe 20 noiembrie. 

Noua lege a trecut, fără o sursa de finanțare prevăzută, în mod explicit, dar cu mici “reformulări” ale ministrului de Finanțe.

În preziua adoptării, Marcel Boloș și-a dat seama că nu ies calculele și a cerut clarificări. Ministrul Muncii i-a transmis că a fost la curent, tot timpul, cu modificările operate în urma corespondenței cu Banca Mondială.

Ziua s-a încheiat cu legea adoptată. A fost “un moment important pentru România”, a spus Simona Oprescu, la conferința de presă.

Pentru “șicanele” lui Boloș, ministrul Muncii are o zicală: dă-i românului mintea de pe urmă.

Important este să avem mintea limpede în fiecare zi și important este că am ajuns într-un punct în care ne-am înțeles și a fost adoptată legea.

Cum cresc pensiile?

Noua lege se bazează pe respect pentru contributivitate, pe eliminarea inechităților și pe puncte de stabilitate care arată respect pentru muncă, spune Simona Bucura Oprescu.

Concret, în anul 2024, an electoral, pensiile vor creste în două etape.

Pe 1 ianuarie este prima majorare în funcție de rata inflației. Țațe pensiile vor fi indexate cu 13,8%.

Pe 1 septembrie, va intra în vigoare recalcularea tuturor pensiilor. Vor fi creșteri preconizate între 0 și 80%.

Prima dintre ele era deja prevăzută în actuala lege, majorarea cu formula elvețiană, adică rata inflației plus 50% din creșterea reala a câștigului salarial mediu brut, iar cealaltă, prin recalcularea pensiilor, explică ministrul Muncii.

De unde vin banii pentru majorări?

Răspunsul este simplu: Ministerul Finanțelor trebuie să găsească soluții.

Cei de la ministerul Finanțelor trebuie să găsească soluții pentru sursele de finanțare: o mai bună colectare, o mai mică evaziune fiscală și înțelepciune între noi cei care lucrăm în Guvernul României, transmite Simona Oprescu.

Desigur, pensiile sunt acoperite prim legea bugetului de stat și legea asigurărilor sociale, prin ministerele de linie.

Așadar, noile majorări cresc așteptările de la bugetul pe care trebuie să-l construiască ministrul Boloș, care a exprimat, deja, că nu sunt bani.

Ministrul Muncii i-a răspuns că poate ar trebui să lucreze la o “colectare mai bună”.

Guvernul lucrează pentru pregătirea proiectului de lege pentru bugetul din 2024 și sunt convinsă că împreună cu colegii din PNL vom găsi soluțiile necesare, astfel încât romanii, din 2024, să beneficieze se creșterile la pensie prevăzute în acest proiect de lege, crede Bucura-Oprescu.

Este legea pensiilor una pur electorală? Exclus, spune ministrul social-democrat al Muncii.

Am făcut o lege stabilă și sustenabilă. Toate aceste calculeam făcut acest proiect cu gândul că românii trebuie să aibă parte de el și că trebuie să simtă că îi respectăm.

Sursa: captură foto

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România, la coada Europei la plata profesorilor. De ce profesorii din Vest câștigă de peste trei ori mai mult
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
S-a aflat cauza morții lui Alexandru Andrei Chelmu, fiul lui Sorin Chelmu. Totul a pornit de la o durere de cap
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Victoria de etapă a României în lupta pentru bugetul Uniunii Europene
Click
Horoscop 10-17 octombrie. Taurii au o perioadă cu multe discuții, drumuri și vești, Scorpionii își pot îndeplini o dorință mai veche
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Ce salarii primesc ispitele la Insula Iubirii 2026, pentru cele 3 săptămâni în Thailanda? Care sunt cele 5 lucruri pe care nu au voie să le facă, potrivit contractului cu Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Boala de care suferă Armina de la „Insula Iubirii”. Marcel, soțul ei, a dezvăluit problemele de sănătate ale concurentei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli