Prima pagină » Știri politice » Zgonea: „Convoc marți conducerea Camerei, cererea Parchetului va fi trimisă Comisiei juridice”

Zgonea: „Convoc marți conducerea Camerei, cererea Parchetului va fi trimisă Comisiei juridice”

Zgonea:
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a decis convocarea, pentru marți, a Biroului Permanent al Camerei, pentru a se transmite la Comisia juridică solicitarea Parchetului în cazul lui Victor Paul Dobre.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a decis convocarea, pentru marți, a Biroului Permanent al Camerei, pentru a se transmite la Comisia juridică solicitarea Parchetului în cazul lui Victor Paul Dobre.

Zgonea a arătat că, în acest moment, singura sa preocupare sau dilemă ține de faptul că informații din interiorul referatului procurorului de secție au apărut în mass-media înainte ca acest document să ajungă la Parlament, fapt ce „decredibilizează anumite instituții”.

Potrivit președintelui Camerei Deputaților, mai mulți colegi din conducerea forului legislativ vor ridica această chestiune în ședința Biroului Permanent de marți.

„Eu nu pot să obstrucționez procesul de justiție, nu am să fac ceea ce s-a întâmplat în cazul Monicăi Iacob Ridzi, când cererea a ajuns la Comisia juridică după opt luni de zile. Voi trimite la Comisia juridică, care trebuie să judece cu celeritate toate documentele și va lua o decizie pe cale de consecință”, a mai spus Zgonea.

El a menționat că în Regulamentul Camerei Deputaților nu există obligația pentru el, ca președinte, de a convoca Biroul Permanent, dar va lua această decizie pentru a lăsa Parlamentului dreptul de a se pronunța și a adăugat că în prezent funcționează o decizie în Cameră, care dă posibilitatea convocării Biroului Permanent fără a fi nevoie de cvorum.

„Voi pune pe ordinea de zi un singur punct, cererea Parchetului General, care va fi trimisă Comisiei juridice”, a mai spus Valeriu Zgonea, precizând că procedura care se va aplica în comisie este similară cu cea în cazurile Monica Iacob Ridzi, Miron Mitrea, Laszlo Borbely, Adrian Năstase, etc.

„Este o cerere de începere a urmăririi penale, judecă cei de acolo, au acces la dosar, care se află la mine în fișierul strict secret, nu a avut nimeni acces la el. Totul se va desfășura conform legii”, a afirmat Zgonea.

Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu a declarat sâmbătă că USL solicită CSM să se autosesizeze în cazul incerceptărilor convorbirilor lui Victor Paul Dobre și Ioan Rus, care ar fi fost făcute ilegal, menționând că în Parlament USL nu va accepta solicitarea Parchetului ICCJ privindu-l pe Dobre.

Mănescu a precizat că Ioan Rus, în calitatea de ministru de Interne, era membru al CSAT și, potrivit prevederilor legale, ar fi trebuit informat că îi sunt interceptate convorbirile.

În plus, Mănescu a menționat că parlamentarii USL nu vor accepta introducerea în dezbatere a solicitării Parchetului ICCJ în cazul fostului ministru Victor Paul Dobre și nici nu vor vota în favoarea începerii urmăririi penale acestuia.

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a cerut Camerei Deputaților avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administrației Victor Paul Dobre care alături de secretarul de stat Ioan Căbulea au înaintat Curții Constituționale o adresă prin care precizau că MAI nu-și poate asuma numărul de alegători.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum afli câți bani ai în Pilonul 2 de pensii / Pașii pe care trebuie să-i urmezi
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Bancomatele, eliminate! Schimbarea a început deja, după ce s-a dat legea. Cum se vor retrage banii, de acum
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Scandal în PNL. Hubert Thuma îl acuză pe Bolojan că tratează partidul ca pe un SRL: „Credeți că ați luat PNL pe persoană fizică” SURSE
Mediafax
Incredibil. Primarul unei comunități din Peru a fost decis prin aruncarea unei monede
Click
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Cât costă un litru de lapte într-un supermarket din Carolina de Nord? La noi, e cel puțin TRIPLU față de SUA
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Doar 3 rânduri de calcule matematice exclud călătoria în timp în multe universuri posibile, afirmă un fizician
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial