Prima pagină » Război în Ucraina » Al doilea convoi francez cu autospeciale de intervenție și materiale medicale pentru Ucraina a ajuns în hubul de la Suceava

Al doilea convoi francez cu autospeciale de intervenție și materiale medicale pentru Ucraina a ajuns în hubul de la Suceava

Al doilea convoi francez cu autospeciale de intervenție și materiale medicale pentru Ucraina a ajuns în hubul de la Suceava

Un nou convoi francez cu autospeciale de intervenţie şi materiale medicale a ajuns, luni seara, în hubul umanitar de la Suceava, urmând ca marţi să fie preluat de partea ucraineană şi transportat la Cernăuţi.

Convoiul, condus de un detaşament al FORMISC (divizie militară a Securităţii civile), cuprinde 100 de pompieri francezi şi a transportat 12 maşini de pompieri şi 12 autospeciale de intervenţie, patru camioane cu 50 de tone de echipamente, în special echipamente de înaltă tehnologie de căutare şi salvare şi materiale de stingere a incendiilor, relatează Agerpres.

”Am făcut 2.500 de kilometri de la Paris, am trecut prin cinci ţări şi am ajuns astăzi în hubul de la Suceava pentru a livra aceste echipamente de luptă împotriva incendiilor, de salvare persoane şi de căutare salvare camarazilor noştri ucraineni. (…) Admirăm curajul pompierilor ucraineni în această situaţie şi sperăm că această donaţie de vehicule şi echipamente îi va ajuta în activitatea lor”, a spus team leaderul francez Didier Talbot.

O parte din aceste echipamente au fost achiziţionate graţie autorităţilor locale franceze şi companiilor care au contribuit la strângerile de fonduri gestionate de Centrul de criză şi sprijin.

Operaţiunea este coordonată de Direcţia Generală pentru Securitate Civilă şi Managementul Crizelor a Ministerului de Interne şi Centrul de criză şi sprijin al Ministerului pentru Europa şi Afaceri Externe, în colaborare cu Ambasada Franţei din Ucraina şi se desfăşoară în cadrul Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene (MPCU), reprezentând „o nouă mărturie a solidarităţii Franţei, a autorităţilor locale şi a companiilor franceze faţă de poporul ucrainean”.

Un prim convoi francez de ajutoare, format din 11 maşini pentru stingerea incendiilor, 16 autospeciale de intervenţie şi 23 de camioane cu 49 de tone de echipamente medicale şi de salvare, reprezentând prima contribuţie a Franţei la hubul umanitar de la Suceava, a ajuns în România pe 26 martie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Horoscop vineri, 3 iulie. Săgetătorii au planuri mari la locul de muncă, iar Leii au probleme de sănătate
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
O structură mamut descoperită în spațiul îndepărtat sfidează tot ce știm despre Cosmos