Prima pagină » Război în Ucraina » EXCLUSIV | Politologul Stelian Tănase: „Putin va fi terminat dacă nu va câștiga războiul. Ori va fi judecat ca Miloșevici la Haga, ori va fi eliminat ca Osama bin Laden”

EXCLUSIV | Politologul Stelian Tănase: „Putin va fi terminat dacă nu va câștiga războiul. Ori va fi judecat ca Miloșevici la Haga, ori va fi eliminat ca Osama bin Laden”

Nicolae Oprea

Stelian Tănase, profesor de științe politice, afirmă că Vladimir Putin este în prezent cu spatele la zid, iar în cazul în care nu va câștiga războiul „va fi terminat”. Într-o analiză pentru Gândul, politologul precizează că Rusia acționează în prezent ca acum 100 de ani, iar Ucraina nu se va da bătută prea curând.

„Schimbarea la față a lui Putin este o mare surpriză pentru toată lumea. Este la putere de 20 de ani, iar cancelariile occidentale, dar și presa, l-au considerat predictibil. Din această cauză a fost și curtat, s-a plimbat peste tot. Are poze cu cei mai importanți lideri politici din ultimii 20 de ani. Toată lumea l-a considerat omologat. Dintr-o dată, face acest pas, prin atacarea Ucrainei, după ce ocupase și Crimeea. Schimbă complet discursul, care este unul post-adevăr, prin lansarea unor teorii false, cum ar fi denazificarea Ucrainei. Adevărul lui Putin este o ficțiune. Ca atare, marea surpriză a acestui moment este schimbarea de comportament a lui Putin, dincolo de orori”, a declarat Stelian Tănase pentru Gândul.

Profesorul de științe politice consideră că Rusia acționează în prezent într-un mod foarte învechit.

„Putin vrea să plece pe lumea cealaltă cu o Rusie mare”

„Acum este un atac terorist împotriva Ucrainei, este exact ce a făcut Hitler cu Polonia. Nu mă așteptam ca în 2022 să ne întoarcem în timp, în 1939. În primul rând, asta arată că Federația Rusă a rămas înghețată undeva în trecut, este o țară uriașă, dar care nu a progresat. De altfel, și economia ei este una de secolul trecut. Rusia este o țară care se bazează pe agricultură și pe resurse naturale, la care se adaugă și producția de armament. Putin, care este un țar, vrea să mai adune teritorii, ca să le ia resursele. Vrea să refacă URSS-ul, și să plece pe lumea cealaltă cu o Rusie mare, care să înghită mai multe țări. Dar asta nu mai funcționează acum, în acest secol, pentru că dezvoltarea este generată de tehnologie. Putin gândește ca acum 100 de ani, ca într-o țară înapoiată”, explică Tănase.

Politologul consideră că problema cea mai mare pentru noi este să nu vină rușii la gurile Dunării, în sudul Basarabiei.

„O prezență a unor divizii ale armatei ruse aici ne-ar crea mari probleme. Noi, imediat am mărit bugetul Apărării, iar dacă Rusia va veni în zonă, vom mări din nou bugetul, și nu este prea bine, pentru că avem nevoie de bani”.

Cum vede politologul rezistența Ucrainei?

„Mă așteptam ca Ucraina să facă o rezistență mare Rusiei. Ucrainenii sunt foarte încăpățânați, dar și patrioți. Am cunoscut ucraineni, i-am simțit tari. Rusii sunt mai melancoloici, mai plâng câteodată.

Pe de altă parte, vedem totuși că armata Rusiei este nepregătită, este mediocră, și cu tactici din secolul trecut. Chiar dacă va pica Kievul, ucrainenii nu se lasă, vor intra într-un război de gherilă, pe termen lung”, explică Stelian Tănase.

„Cred că cei care îl informează pe Putin i-au spus că invazia nu poate fi un Blitzkrieg”

În ceea ce privește viitorul lui Putin, Stelian Tănase crede că „țarul” de la Moscova „va fi terminat” dacă nu va câștiga războiul din Ucraina.

„Cred că cei care îl informează pe Putin i-au spus că invazia nu poate fi un Blitzkrieg ( război – fulger – n.r.) și va fi o chestiune de lungă durată. Nu va fi un sfârșit al războiului. Ucraineniii se vor duce în păduri, și de acolo vor ieși la atac. Pe de altă parte, Putin este cu spatele la zid. El nu poate să semneze un acord de pace cu Kievul, si apoi să supraviețuiască la Kremlin. El, dacă nu câștigă, este un om pierdut. Serviciile, armata, complexul militar industrial, se vor gândi cum să scape de el. Dacă nu câștigă războiul în care a târât prostește Rusia, trebuie să plece. Și toți cei din jurul lui se vor gândi cum să-l facă să plece. Nu știu în ce formulă va sfârși Putin: judecat la Haga, ca Miloșevici, sau eliminat cu serviciile ca bin Laden. Dacă nu oferă o victorie, va fi terminat”, conchide Stelian Tănase.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un celebru youtuber american a mâncat într-unul dintre cele mai sărace cartiere din România. Reacția după ce a gustat mâncarea
Digi24
Trump a identificat vinovații: alegătorii. „«Tâmpocraţii» au avut o zi mare marţi”
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Ucraina a lansat primul atac mecanizat cu roboți din istorie. 28 de drone terestre au fost trimise împotriva armatei ruse
Mediafax
SCANDALOS! Lucrătorii unei primării din Suceava au cărat gunoi cu drapelul românesc. Ce spune primarul AUR
Click
Jean Paler, din nou pe patul de spital! Ce s-a întâmplat cu actorul după al doilea AVC: „Mă simt mai bine”
Digi24
Vasluiul nu mai este cea mai săracă zonă a țării. Ce județ i-a luat locul
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Cu ce dotări vine o Dacia Logan cu GPL? Cât costă un exemplar din 2022
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!