Prima pagină » Război în Ucraina » LIVE | Război în Ucraina, ziua 246. Bombardamente puternice lângă Kiev / Rusia a pierdut 69.220 de soldați în timpul invaziei, susține Ucraina

LIVE | Război în Ucraina, ziua 246. Bombardamente puternice lângă Kiev / Rusia a pierdut 69.220 de soldați în timpul invaziei, susține Ucraina

LIVE | Război în Ucraina, ziua 246. Bombardamente puternice lângă Kiev / Rusia a pierdut 69.220 de soldați în timpul invaziei, susține Ucraina

Război în Ucraina, ziua 246. Au avut loc bombardamente puternice lângă Kiev, mai precis în regiunea care înconjoară Capitala. La rândul lor, ucrainenii au lansat o ploaie de rache peste tot Donețkul! În privința retoricii de război, ultima amenințare aparține Belarusului – președintele Lukașenko anunță că el și Vladimir Putin nu vor accepta să fie umiliți de țările occidentale.

UPDATE 15:00

Kievul se va confrunta cu întreruperi de energie electrică mai stricte și mai lungi după atacurile cu drone.

Un nou calendar al întreruperilor de curent programate va fi introdus în Kiev în următoarele zile, după ce drone iraniene au provocat miercuri seară mai multe daune infrastructurii energetice, a anunțat administrația orașului Kiev, potrivit The Guardian, citat de Mediafax.

Noul calendar al întreruperilor de curent este conceput pentru a preveni întreruperile necontrolate și va fi mai strict și mai lung decât cele anunțate recent de Ukrenergo, compania energetică de stat din Ucraina.

Locuitorii din clădirile de apartamente din Kiev au început să lase pachete mici de gustări în lifturi pentru a fi folosite în cazul în care oamenii rămân blocați în timpul unei pene de curent.

UPDATE 14:00

Statele Unite au avertizat „clar şi direct” Rusia asupra consecinţelor lansării unui atac nuclear asupra Ucrainei, a afirmat secretarul de Stat american, Antony Blinken, catalogând drept „iresponsabile” acuzaţiile Moscovei că armata ucraineană ar fabrica arme radioactive.

„Suntem preocupaţi” de riscul ca Rusia să utilizeze o armă nucleară. „Le-am comunicat clar şi direct acest lucru ruşilor, inclusiv preşedintelui Vladimir Putin”, a declarat Antony Blinken, la un eveniment organizat de agenţia Bloomberg, notează Mediafax.

Secretarul de Stat american a catalogat acuzaţiile Rusiei că Ucraina ar fabrica bombe radioactive drept „o nouă invenţie” ce reflectă o retorică „iresponsabilă”.

Ministrul rus de Externe, Serghei Şoigu, a avertizat duminică, într-o conversaţie cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, că Ucraina pregăteşte un atac cu dispozitive radioactive artizanale. Moscova a atras atenţia şi Franţei şi Marii Britanii asupra riscurilor unui astfel de atac. Însă Casa Albă a respins imediat acuzaţiile Moscovei la adresa Kievului, pe care le consideră „o acţiune falsă de transparenţă”. Acuzaţiile Rusiei au fost respinse şi de Franţa, Marea Britanie şi NATO.

UPDATE 12:00

Ucraina a furnizat cea mai recentă actualizare privind pierderile suferite de Rusia de la începutul războiului, în care susține că 69.220 de soldați ruși au fost uciși și 5.364 de vehicule blindate pentru trupe au fost distruse, transmite, joi, Sky News.

Au mai fost distruse 249 de elicoptere, 2.631 de tancuri și 271 de avioane.

Guvernul rus a anunțat ultima dată o cifră oficială privind moartea trupelor în martie, când a spus că 1.351 de soldați au fost uciși în război.

La momentul respectiv, NATO a estimat că până la 15.000 de soldați ruși au fost uciși de când Moscova a început invazia.

Iar în iulie, serviciile de informații americane au estimat că peste 75.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți în război.

UPDATE 09:00

Americanii anunță că directorul CIA, William Burns, a efectuat o vizită neanunțată în Ucraina la începutul lunii octombrie. El a mers la Kiev imediat ce Vladimir Putin a transmis Occidentului că nu blufează când spune că va folosi „toate armele” de care dispune pentru apărarea rușilor, inclusiv a etnicilor din Ucraina. Sunt temeri că Rusia va ataca Ucraina cu o armă nucleară tactică.

La Kiev, șeful CIA s-a întâlnit cu președintele Volodymyr Zelensky și cu alți oficiali ucraineni.

„În timp ce se afla acolo, el a reafirmat angajamentele SUA de a sprijini Ucraina în lupta sa împotriva agresiunii rusești, în special prin continuarea schimbului de informații”, a declarat pentru CNN o sursă din interiorul CIA, care, însă, nu a refuzat să ofere mai multe detalii despre călătoria lui Burns în Ucraina.

UPDATE 08:30

Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko s-au întâlnit în stațiunea Soci, de pe malul Mării Negre. Cu acest prilejul, liderul din Belarus a dezvăluit că el și omologul său rus au decis să nu tolereze „umilirea noastră de către statele occidentale”. „Rusia este o țară gigantică. Ce fel de umilință poate exista?!”, a precizat Lukașenko.

Liderul de la Minsk a mai spus că Belarus și Federația Rusă nu se vor angaja în niciun dialog cu Occidentul până când nu li se va arăta respectul cuvenit. „Cine vrea să trăiască în pace cu noi și să ne respecte, suntem deschiși dialogului. Suntem pregătiți pentru asta, dar nu vom tolera umilința. Niciun rus nu va permite niciunui președinte, inclusiv președintelui Putin, să urmeze această linie, a lipsei de respect față de Rusia”.

„Am urmărit știrile de dimineață, toată Europa clocotește! În cea mai bogată țară, Germania, toată lumea este pe stradă, toată lumea protestează!” – Aleksandr Lukașenko

UPDATE 08:00

Nici armata Kievului nu s-a lăsat mai prejos și, drept răspuns la atacurile rușilor a lansat o ploaie de rachete asupra Donețkului. 12 rezervoare cu combustibili au fost avariate în orașul Șahtersk în urma bombardamentelor efectuate de trupele ucrainene. În plus, gara din oraș a fost lovită de mai multe tiruri cu rachete, fapt ce a provocat incendierea vagoanelor-cisternă cu combustibil, a clădirii gării și a caselor din apropiere.

Trei persoane au murit și două sunt rănite, anunță Pavel Kyrylenko, guvernatorul regiunii.

UPDATE 07:30

Potrivit publicației Kyiv Independent, care citează surse din Ministerul Apărării, forțele ruse au lansat 18 atacuri aeriene în ultimele 24 de ore. Cele mai multe au avut loc în noaptea de miercuri spre joi, 27 octombrie, și s-au concentrat asupra regiunii Kiev, care înconjoară capitala Ucrainei. Guvernatorul regiunii, Oleksiy Kuleba, anunță că nu există victime printre civili.

Pe de altă parte, ucrainenii susțin că au doborât 19 drone folosite de ruși în atacurile din Odesa, Mykolaev și Vinița.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Surpare de carosabil în Capitală. Trafic restricționat pe un sens de mers
Digi24
„Administrația Trump practic imploră Iranul să vândă petrol”. Efectul paradoxal al războiului din Orientul Mijlociu
Cancan.ro
Zodia care primește o veste foarte proastă înainte de Paște, care îi poate schimba viața, spune maestrul Mihai Voropchievici
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
Generația chiriașilor de nevoie: „Nu îmi permit nici măcar o garsonieră într-un oraș mic, oricât de mult aș munci”
Mediafax
Câți soldați sunt necesari pentru a invada o țară? Lecțiile războaielor recente
Click
Afacerea cu care a dat lovitura un tânăr de 16 ani, după ce a refuzat o ofertă de 300 de mii de dolari
Digi24
Opoziția din Ungaria preia conducerea chiar și în fiefurile partidului lui Viktor Orban (sondaje)
Cancan.ro
Detaliul care i-a șocat pe anchetatori în cazul fetițelor dispărute din Mureș. Ce au descoperit oamenii în zona unde au fost văzute ultima dată
Ce se întâmplă doctore
Secretul siluetei Corinei Caragea. Cum reușește să se mențină în formă fără diete drastice! Imagini incendiare cu vedeta tv
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Primăria Sector 4 va da 600 de lei pentru carburant sau reducere la transportul public. Cine poate beneficia de acești bani
Descopera.ro
Care este cel mai mare număr?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
De ce dormim mai mult iarna și mai puțin vara: ce spun cercetările despre somnul sezonier