Prima pagină » Război în Ucraina » Volodimir Zelenski le cere ucrainenilor să facă și mai multă economie de energie. Jumătate din infrastructura energetică a Ucrainei, afectată de atacurile forțelor ruse

Volodimir Zelenski le cere ucrainenilor să facă și mai multă economie de energie. Jumătate din infrastructura energetică a Ucrainei, afectată de atacurile forțelor ruse

Volodimir Zelenski le cere ucrainenilor să facă și mai multă economie de energie. Jumătate din infrastructura energetică a Ucrainei, afectată de atacurile forțelor ruse

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut apel la ucraineni să economisească energia pe fondul atacurilor ruse care au redus deja la jumătate capacitatea de generare a țării.

De altfel, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat asupra faptului că situația sistemului energetic național din Ucraina ar putea duce la un dezastru umanitar în această iarnă.

„Daunele aduse sistemului nostru energetic național din cauza atacurilor lansate de teroriștii ruși sunt atât de considerabile încât toți oamenii și întreprinderile noastre ar trebui să fie atenți și să-și redistribuie consumul pe tot parcursul zilei. Încercați să vă limitați consumul personal de energie electrică”, a transmis Volodimir Zelenski.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că sute de unități sanitare din Ucraina nu au suficient combustibil, apă și electricitate pentru a satisface nevoile de bază ale oamenilor.

„Sistemul de sănătate al Ucrainei se confruntă cu cele mai întunecate zile ale războiului de până acum. După ce a suferit peste 700 de atacuri, este acum și o victimă a crizei energetice”, a declarat Hans Kluge, directorul regional al OMS pentru Europa, într-o declarație după o vizită în Ucraina.

„Accesul la asistență medicală nu poate fi ținut ostatic”, a spus el, adăugând că încă 3 milioane de oameni și-ar putea părăsi casele în această iarnă în căutare de căldură și siguranță.

Milioane de oameni din Ucraina s-ar putea confrunta cu mari probleme iarna aceasta

Potrivit OMS, milioane de ucraineni, inclusiv locuitorii din capitala Kiev, s-ar putea confrunta cu pene de curent cel puțin până la sfârșitul lunii martie din cauza atacurilor. Cetăţenii din oraşul Kherson, recent eliberat de forțele ucrainene, ar putea solicita relocarea locuitorilor în zone în care problemele privind încălzirea şi securitatea sunt mai puţin acute, notează Reuters.

Temperaturile au fost neobișnuit de blânde în această toamnă, dar încep să scadă sub zero și ar putea ajunge în unele zone chiar și sub -20 de grade Celsius în perioada iernii, avertizează specialiștii.

Rusia a vizat infrastructura energetică ucraineană cu lovituri cu rachete după o serie de eșecuri pe câmpul de luptă, care au inclus retragerea forțelor sale din orașul Herson până pe malul estic al Niprului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că întreruperile în alimentarea cu energie electrică și loviturile Rusiei asupra infrastructurii energetice sunt consecințele refuzului Kievului de a negocia, a informat agenția de presă de stat TASS la sfârșitul săptămânii trecute.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România a indicat Ucrainei ce nave să nu atace în Marea Neagră
Digi24
Un copil de șase ani din Botoșani a intrat în comă după ce sora lui i-a pus un plasture pe o rană
Cancan.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
România face eforturi pentru a păstra trupele SUA. Ce ar însemna o retragere americană de pe flancul estic
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„Cineva și-a construit o casă pe terenul meu”. Coșmarul unui român care a cumpărat o proprietate în urmă cu 12 ani
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București