Prima pagină » Actualitate » Cercetătorii olteni fac EXPERIMENTE pe legume și fructe, pentru a vedea care rezistă cel mai bine la caniculă

Cercetătorii olteni fac EXPERIMENTE pe legume și fructe, pentru a vedea care rezistă cel mai bine la caniculă

Elena Ailuţoaei

Stațiunea de cercetare din Dăbuleni, județul Dolj, experimentează mai multe specii de  arbori exotici, dar și legume, pentru a vedea care se adaptează temperaturilor de peste 40 de grade și solului din Sahara Olteniei, cum este supranumită aceasta zonă.

„Cartoful dulce este cel mai rezistent. Am stabilit tehnologia de cultivare, se poate produce răsad în solarii, care se transplantează în câmp și rezistă și la 42 de grade”, spune Aurelia Diaconu, directorul stațiunii.

În ultimii ani, aici au fost cultivate zeci de specii de arbori și plante exotice, dar și legume, pentru a vedea care rezista la peste 40 de grade. Ultima cultura de anul această este rodia. Până acum, cartoful dulce se comportă cel mai bine.

„Este unul dintre obiectivele noastre de a testa în aceste condiții din toate domeniile agriculturii și astăzi vom vedea cum se comportă toate în aceste condiții și primul atelier este la legumicultură. În aceste condiții, se detașează clar cartoful dulce”, mai spune directorul stațiunii.

În schimb, pepenele este afectat de caniculă.

Banana nordului, kaki și curmalu chinezesc sunt doar câteva specii care până acum  au rezistat la aceste schimbări climatice.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXTREMA dreaptă din Franța SCHIMBĂ tonul. Le Pen și Bardella condamnă MOSCOVA
Digi24
Șoșoacă inventează nenorociri la televiziunea rusă: „Politicienii de la putere se duc în munți și opresc apa românilor”
Cancan.ro
Tentativă de omor şi un dosar închis. Noi dezvăluiri despre relaţia dintre Mădălina Apostol şi Cătălin Grozavu
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Adevarul
Șoșoacă, interviu delirant la televiziunea lui Putin: „Oamenii de aici mor de foame. Politicienii de la putere au oprit apa din munți”
Mediafax
BĂSESCU, pronostic INCREDIBIL. Cine va candida la PREZIDENȚIALE și cine va fi PREMIER
Click
Trucurile prin care românii reușesc să pună bani deoparte: „Poți să o faci o dată la 3 luni. Primești bonuri de masă cât pentru o săptămână”
Digi24
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Vânturile generate de găurile negre sunt de 100 de ori mai puternice decât se credea
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
Ce se va întâmpla cu PREȚURILE LOCUINȚELOR în următorii 25 de ani?! PREVIZIUNEA unui expert în investiții din Spania