Prima pagină » Social » Diana Buzoianu a convocat Comitetul pentru situații de urgență, din cauza alertelor meteo. Cod portocaliu în mai multe județe până la miezul-nopții

Diana Buzoianu a convocat Comitetul pentru situații de urgență, din cauza alertelor meteo. Cod portocaliu în mai multe județe până la miezul-nopții

Diana Buzoianu a convocat Comitetul pentru situații de urgență, din cauza alertelor meteo. Cod portocaliu în mai multe județe până la miezul-nopții

Ministrul Mediului Diana Buzoianu a convocat, joi, 9 ianuarie, Comitetul ministerial pentru situații de urgență, în contextul avertizărilor meteo de vreme rea

Ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Diana Buzoianu, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (C.M.S.U), constituit la nivelul MMAP.

Şedinţa extraordinară a C.M.S.U a fost organizată ca urmare a informării, atenţionării şi a avertizărilor hidrometeorologice de COD PORTOCALIU şi COD GALBEN transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (A.N.M) şi de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) şi a fost condusă de secretarul de stat Raul Pop.

INFORMAREA METEOROLOGICĂ emisă astăzi vizează, pentru pentru intervalul 8 ianuarie, ora 10:00 – 10 ianuarie, ora 10:00, precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului, vreme rece şi ger.

Astfel, pe parcursul zilei de joi (8 ianuarie) va ninge la munte, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul şi centrul Moldovei, vor fi precipitaţii mixte în Muntenia şi sudul Moldovei şi mai ales ploi în Dobrogea. Se va depune strat de zăpadă în jumătatea nordică a ţării şi în zona montană, în general de 3…10 cm.

Pe arii restrânse se va depune polei, îndeosebi în sud-estul Moldovei. Vântul va avea intensificări în sudul, centrul şi estul ţării, cu viteze în general de 45…65 km/h, precum şi la munte, unde rafalele vor depăşi 60…80 km/h, astfel că ninsoarea va fi temporar viscolită, iar vizibilitatea scăzută.

Vremea se va răci accentuat în cea mai mare parte a ţării, astfel încât maximele vor fi cuprinse în general între -5 şi 3 grade, cu valori mai ridicate în extremitatea de sud-est, spre 8…10 grade.

”Noaptea de joi spre vineri (8/9 ianuarie) va deveni geroasă în regiunile intracarpatice şi izolat în rest, iar temperaturile minime ce se vor înregistra la nivelul ţării se vor încadra în general între -15 şi -5 grade.

Vineri (9 ianuarie) vremea se va menţine rece în vestul, nordul şi centrul ţării, cu temperaturi maxime cuprinse în general între -8 şi -1 grad, iar noaptea va fi ger în jumătatea de nord a Moldovei şi izolat în Transilvania, unde se vor înregistra temperaturi minime cuprinse între -15 şi -10 grade”, arată ministerul.

Începând din seara zilei de vineri (9 ianuarie) aria precipitaţiilor va cuprinde sud-vestul teritoriului. Acestea vor fi la început mixte şi vor favoriza depunerile de polei, apoi vor predomina ninsorile.

„Iată că în ultimele ore fenomenele de iarnă s-au intensificat şi au impus emiterea a patru mesaje de avertizări şi atenţionări meteorologice de cod galben şi cod portocaliu, precum şi a unei avertizări hidrologice cod galben şi cod portocaliu pentru următoarea perioadă.

Vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului, vreme rece şi ger. Administraţia Naţională de Meteorologie va emite, punctual, acolo unde situatia o impune, avertizări Nowcasting, astfel încât populaţia să fie informată pentru a putea evita zonele unde pot avea loc fenomene meteo periculoase.

Ţinând cont că urmează zile geroase, recomandăm ANAR să acorde atenţie maximă în ceea ce priveşte asigurarea accesului la lucrări, precum şi la zona podurilor şi podeţelor unde se pot crea blocaje din cauza gheţii. Totodată, odată cu încălzirea vremii după episoadele de ger, există riscul formării unor zăpoare pe unele râuri”, a subliniat secretarul de stat Raul Pop.

Având în vedere că în această perioadă mulţi turişti se află la munte, ministerul le recomandă să aleagă cu atenţie traseele montane şi să ţină legatura cu SALVAMONT.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ de COD GALBEN – 8 ianuarie, ora 10:00 – 8 ianuarie, ora 23:00. În sudul, centrul şi estul Transilvaniei, în nordul şi centrul Moldovei, în centrul şi sud-estul Munteniei şi mai ales după-amiaza şi seara local în Dobrogea, precum şi în Carpaţii Meridionali şi Orientali temporar va ninge viscolit şi viziblitatea va scădea sub 100 m. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăşi 70…85 km/h. Se va depune strat de zăpadă în general de 5…15 cm.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ de COD PORTOCALIU – 8 ianuarie, ora 10 – 8 ianuarie, ora 23: în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman vor fi intensifcări puternice ale vântului, cu rafale de 70…90 km/h.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ de COD PORTOCALIU – 8 ianuarie, ora 10 – 8 ianuarie, ora 23:00: În Carpaţii Meridionali şi în sudul Carpaţilor Orientali, la altitudini în general de peste 1700 m, va fi viscol puternic, astfel că vântul va avea rafele de peste 85…120 km/h, troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

O altă AVERTIZARE METEOROLOGICĂ de COD GALBEN este valabilă pentru intervalul 8 ianuarie, ora 23:00 – 9 ianuarie, ora 15:00. Fenomenele vizate sunt: ninsoare viscolită, vizibilitate sub 100 m şi intensificări ale vântului în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali.

O nouă AVERTIZARE METEOROLOGICĂ de COD PORTOCALIU este valabilă pentru intervalul 8 ianuarie, ora 23:00 – 9 ianuarie, ora 10:00. Fenomenele vizate sunt viscol puternic şi vizibilitate sub 50 m în Carpaţii Meridionali şi în sudul Carpaţilor Orientali la altitudini în general de peste 1700 m.

Tot pentru intervalul 8 ianuarie, ora 23:00 – 9 ianuarie, ora 10:00 este în vigoare şi o AVERTIZARE METEOROLOGICĂ de COD GALBEN şi vizează intensificări ale vântului în vestul şi sudul Olteniei, sudul Munteniei şi al Dobrogei şi nordul şi estul Moldovei.

O nouă ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN este valabilă în intervalul 8 ianuarie, ora 20:00 – 9 ianuarie, ora 10:00. Fenomenele vizate sunt: temperaturi minime deosebit de scăzute, ger, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi la munte.

Tot astăzi a fost emisă şi o AVERTIZARE HIDROLOGICĂ pentru intervalul 8.01.2026 ora 12:00 – 9.01.2026 ora 24:00 ce vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE. Bazinele hidrografice vizate sunt: Desnăţui, Jiu, Olt, Vedea, Argeş şi Ialomiţa.

AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ DE COD GALBEN vizează intervalul 8.01.2026 ora 12:00 – 9.01.2026 ora 24:00 şi râurile din bazinele hidrografice: Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu (judeţele: Gorj, Mehedinţi şi Dolj), râul Jiu (judeţele: Gorj şi Dolj), Olt (judeţele: Vâlcea, Argeş şi Olt), Olteţ (judeţele: Gorj, Vâlcea, Olt şi Dolj), Teslui (judeţele: Dolj şi Olt), Vedea, Teleorman (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş, Dâmboviţa, Sabar (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Neajlov (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Teleorman), Ialomiţa (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Teleajen (judeţul Prahova).

AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ DE COD PORTOCALIU vizează intervalul 8.01.2026 ora 12:00 – 09.01.2026 ora 12:00 şi râurile din bazinele hidrografice: râul Jiu pe sectorul aval confluenţă cu râul Motru – amonte Podari (judeţul Dolj), râul Teleajen pe sectorul aval confluenţă cu râul Vărbilău (judeţul Prahova).


FOTO: Mediafax

Recomandarea autorului:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Usturoiul chinezesc cucerește Europa. 70% din importuri vin din China
Digi24
Viktor Orban le spune maghiarilor că sprijinul UE pentru Ucraina înseamnă două pensii în plus pe an pierdute de fiecare ungur
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul lui Sergiu, tânărul găsit mort pe un câmp în Ajunul Anului Nou. Cine l-ar fi ucis, de fapt
Prosport.ro
Părăsit de iubită pentru Jannik Sinner, fiul lui Michael Schumacher s-a consolat cu un fotomodel portughez
Adevarul
Generalii Europei avertizează: continentul trebuie să se pregătească pentru război
Mediafax
ONU anunță o încetinire a creșterii economice globale în 2026
Click
Trei zodii atrag succesul financiar în perioada 12–18 ianuarie 2026. Ce nativi dau marea lovitură
Digi24
Atentat în direct. Lidera opoziției a fost atacată cu o bombă chiar în timpul unui interviu
Cancan.ro
S-a aflat! De ce s-au aruncat de pe bloc Alexandru și Sorin Arhire, din Arad, chiar de Bobotează
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Alexandra King după divorțul de Ilie Năstase! Actrița americană a fost a doua soție a legendarului tenismen român
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cavalerie reală în loc de tancuri: Rusia prezintă „drona ecvestră” – un cal cu terminal Starlink
Descopera.ro
De ce se crede că trifoiul cu patru foi aduce noroc?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Cercetătorii din Antarctica tocmai au mutat Polul Sud